english version
Ştiu că la fiecare ediţie a Festivalului George Enescu avem printre invitaţi şi formaţii surpriză. Ceva care să iasă oarecum din sfera clasicismului conservator dar totodată să-şi păstreze locul binemeritat în sălile de concerte. Acum doi ani am avut parte de prestaţii jazz-istice pe scena Ateneului şi să nu uitam de memorabilele concerte ale lui Jordi Savall şi Hesperion XXI despre care vom vorbi într-un viitor articol.
Anul acesta surprizele nu s-au oprit, ba dimpotrivă, au continuat. Ba chiar îmi amintesc când am pus prima oară mâna pe programul de festival, m-am întrebat; acum doi ani a venit Savall, acum cine o să mai vină?
Spre ruşinea mea nu am mai auzit până acum de Yo-Yo Ma sau de proiectul său The Silk Road Ensemble, dar când am văzut în program că unul din instrumentişti cântă la Tabla mi-am zis că e ceva ce nu trebuie pierdut. Eu unul sunt deja obsedat de instrumentele de percuţie folclorice autentice. Pentru că aşa cum la Conservator m-au învăţat că ritmul nu este muzică, ascultând un instrument de percuţie asiatic sau african, îmi dau seama că afirmaţia e oarecum falsă. Poţi crea muzică doar din ritmuri ajutat de diferite instrumente de percuţie.

The Silk Road Ensemble nu cred că are nevoie de foarte multă prezentare. Adică numele ar trebui să spună totul (Ansamblul Drumului Mătăsii). Căutăm un pic pe Google sau pe Wikipedia să ne reamintim de ruta asta atât de importantă şi vedem ce instrumente găsim în calea noastră. Şi exact asta a făcut şi Yo-Yo Ma prin asamblarea mai multor instrumente din culturi diferite. Totul se îmbină minunat şi este inspirat din culturile tradiţionale întâlnite pe această rută.

Yo-Yo Ma este un violoncelist, câştigător al mai multor premii Grammy, care s-a născut în 1955 în Paris. Aflăm de pe site-ul său că a învăţat să cânte la violoncel încă de la vârsta de patru ani de la tatăl său care era profesor dealtfel. Apoi la Juilliard School (de aici ies pe bandă rulantă toţi artiştii de succes) l-a avut ca profesor pe Leonard Rose. Pe lângă o multitudine de premii câştigate a primit în anul 2006 din partea lui Kofi Annan titlul de Mesager al Păcii, titlu ce i-a fost extins şi în 2007.

Sandeep Das introducând intrumentul tabla printr-o mică demonstraţie. Cu siguranţă că la un moment dat va trebui sa-mi achiziţionez aşa ceva. E un instument de percuţie popular indian folosit atât în muzica religioasă cât şi în cea laică. Un rapid exemplu găsit pe YouTube poate fi ascultat mai jos, dar oricum, după ce îl recunoaşteţi o să vă daţi seama că l-aţi ascultat de atâtea ori prin colecţiile Buddha Bar. Iar unii or să spună: Păi bine băăă, acu zici că se cântă Buddha Bar la festivalu ăsta Enescu?

Bine, in Asia găsim foarte multe instrumente (mai ales cele de percuţie) extrem de interesante şi inovatoare. Trebuie să luăm în calcul faptul ca aceste instrumente au fost create acum mii de ani şi totuşi unele îţi oferă o sonoritate şi nişte armonice nemaiîntâlnite la cele actuale. Tot ce înseamnă Tabla, Darbuka (maneliştii de azi se referă la ea cu numele de Tarabană) sau chiar Air Drum-ul au fost auzite în formaţia Silk Road Ensemble.

Kayhan Kalhor cu al său Kamancheh ascultândul pe Yo-Yo Ma într-un moment de solo.

Shane Shanahan în duet cu Joseph Gramley în mijlocul unui război de ritmuri.

Jeffrey Beecher, Yo-Yo Ma şi Jonathan Gandelsman ţinând pasul cu furtuna ce se dezlănţuia pe scenă, imaginându-ţi scene din Răpirea din Serai (dar nu carpeta de pe peretele bunicilor de la ţară).

Nicholas Cords în duet cu Kayhan Kalhor.

Wu Man, Yo-Yo Ma şi Kayhan Kalhor, concentraţi fiecare pe pasajele proprii încât totul să sune ca un întreg.

Yo-Yo Ma şi Kayhan Kalhor într-un dialog muzical de virtuozitate.

A fost o experienţă nouă şi mă bucur că am ales să merg la concertul acesta. Nu consider că am pierdut ceva la Sala Palatului sau mai ştiu eu pe unde în seara respectivă. Cei care nu au fost au pierdut un spectacol inedit şi au ratat şansa de a asculta o muzică ce doar prin aceste formaţii mai avem şansa să o ascultăm. Acest gen de muzică nu este foarte promovat şi nici cunoscut, dar sunt sigur că dacă aţi asculta odată, aţi mai face-o şi cu altă ocazie. Şi totul începe la un click distanţă deoarece pe site-ul lor se pot asculta melodiile în întregime. Aşadar, click!

Mulţumirile au fost aduse prin aplauze îndelungate şi binemeritate şi sper ca astfel de formaţii să mai concerteze pe la noi şi fără invitaţia unui festival de talia George Enescu. Public sunt sigur că s-ar găsi şi cam ăsta ar fi şi scopul acestui blog. Să descoperim încet încet şi altfel de muzică.

You May Also Like

Am condus la volan sub influența alcoolului…la ATA! Cei de la DrinkIQ mi-au propus să facem un test ca să vedem care sunt ... Maraton de filme la Grand Entertainment Aruncatul cu părerea – proba de ștafetă