The Swingle Singers in Romania

english version


Nu-mi aduc aminte cu exactitate când am ascultat prima oară The Swingle Singers dar a fost acum mult timp. Într-un timp când muzica corală nu-mi spunea nimic şi toată chestia aia cu “pa ba dam pa ba dam pa ba da baaa / pa ba dam pa ba dam pa ba daaa…” îmi rănea urechile pline de MC Hammer şi Depeche Mode. Să traduci Simfonia numărul 40 de Mozart din instrumente în voci e destul de dificil. Şi asta e ceea ce The Swingle Singers fac încă din 1962.

Grupul s-a format in Paris în anii 60 iar fondatorul este Ward Swingle. Alături de alţi membrii ce au format un grup vocal egal (două soprane, două altiste, doi tenori şi doi başi, deşi au un ambitus foarte larg in voce îţi vine greu să faci diferenţa dintre o soprană şi o altistă sau dintre un tenor şi un bas) au început să facă istorie.
Am aflat că în trecut făceau backing vocal pentru artişti precum Edith Piaf. Apoi au început mai serios prin adoptarea stilului de jazz în muzica lor. Aşa că sunt sigur că scânteia genială care i s-a arătat lui Ward Swingle într-o zi a fost momentul în care a început să se joace cu Clavecinul Bine Temperat al lui Bach.

Asta a condus la un album ce a câştigat mai multe premii Grammy în 1963 şi care s-a numit Bachs Greatest Hits. Au fost consideraţi ca cea mai buna prestaţie corală şi cel mai bun artist al anului. Şi asta se întâmpla în anii 60. Eu nici măcar nu eram în plan 🙂

Cred ca acum vreo patru sau şase ani lucram într-o biblioteca muzicală pentru scopuri comerciale. Aşadar, toată ziua trebuia să stau si să ascult cd-uri, să învăţ toate genurile muzicale şi să fiu în stare să aleg coloana sonoră perfectă pentru un spot comercial. Mă rog, acolo mi-am amintit de grup. Şi când ajungi la maturitatea să asculţi genul ăsta de muzică (adică muzica corală) începi să realizezi cât de dificilă este.

Păi, gândiţi-vă. Când vedem cu toţii o orchestră ce cântă Mozart sau Bach, poţi vedea foarte clar lupta care se dă pe scenă. Toţi instrumentiştii îşi agită cu rapiditate arcuşurile peste corzi, părul dirijorului este în toate părţile, etc… Prea multe note pe partitura aia blestemată şi mai şi trebuie s-o termini în câteva minute. Acum, imaginaţi-vă acelaşi lucru făcut de vocile umane…

Ward Swingle a rămas mentorul grupului care acum îşi are reşedinţa la Londra. Bineînţeles că membrii s-au mai schimbat de-alungul anilor. Să nu credeţi nici o clipă că acelaşi aranjament există şi astăzi. Oamenii se schimbă, ideea rămâne şi funcţionează în continuare. Mai mult de atât, grupul acoperă acum mai toate aspectele muzicii vocale. De la clasic la jazz, pop, opera şi chiar beatboxing.

Şi după toţi aceşti ani în sfârşit au venit să concerteze şi în România în cadrul Festivalului Internaţional “George Enescu”. Mi-am spus că o ocazie ca asta nu trebuie pierdută. Să-ţi urmăreşti calendarul de concerte al formaţiilor tale preferate de-alungul anului poate fi destul de costisitor. Aşa că trebuie să profiţi când ele concertează în propria ta grădină.

Acum, grupul este format din următorii membrii: Joanna Goldsmith (soprană) aşa drăguţă cu vocea ei incredibilă fără să te enerveze aşa cum reuşesc soliştii de operă, dar totuşi puternică atunci când este nevoie; Sara Brimer (soprană) ai putea s-o asculţi ore întregi fără să te plictiseşti; Clare Wheeler (altistă) vocea mea preferată din grup, m-au trecut toţi fiorii (chiar e altistă?); Lucy Bailey (altistă) aşa simpatică şi plăcută atât fizic cât şi vocal; Richard Eteson şi Christopher Jay (tenori) se îmbină atât de perfect încât trebuie cu adevărat să te concentrezi încât să-ţi dai seama cine cântă şi ce; Kevin Fox (bariton/percuţie vocală) omul de la tobe, nişte incredibile snare-uri, hat-uri şi tom-uri au trimis piaţa instrumentelor de percuţie într-o serioasă criză; Tobias Hug (bas/percuţie vocală) de asemeni un set perfect de percuţie şi o voce foarte joasă de bas care completează grupul.

Primul contact avut cu formaţia a fost la Sala Palatului în cadrul primului lor concert cu “Sinfonia pentru opt voci şi orchestră” de Luciano Berio. Din păcate, nu foarte mulţi oameni au participat la acest concert, poate pentru că Beethoven nu rimează cu Berio şi nici nu erau prieteni. Dar cei care au venit, au făcut-o pentru Swingle Singers şi pentru a experimenta ceva nou.

Luciano Berio a compus această lucrare gândindu-se la Swingle Singers şi a fost comandată de Filarmonica din New York. Premiera sa a avut loc pe 10 octombrie 1968 cu Swingle Singers şi Berio dirijând orchestra. E adevărat, e o lucrare dificilă şi ai toate şansele să te plictiseşti sau dimpotrivă, s-o găseşti foarte interesantă. Pentru mine a fost ca o călătorie nebună într-o lume nebună. Muzica împreună cu partea unde vocile vorbesc sau şoptesc te fac să-ţi imaginezi propriul film.

Am găsit un clip cu ei din timpul concertului de la Sala Palatului de la Festivalul Enescu pe You Tube. Este un bis ce a fost cântat şi la concertul ce a urmat la două zile după şi poate fi vizionat mai jos:

Aşadar ziua cea mare a venit şi ţuşti de la servici direct la Sala Mică a Palatului. Aglomeraţie la intrare spre surprinderea mea. Muzica corală şi ansamblurile vocale nu prea stârnesc multă atenţie din partea publicului român. Nu ştiu de ce, poate pentru că îşi imaginează că singurul mod în care poţi cânta e la operă. Doar dacă toată lumea ar şti că de fapt printre aceste grupuri întâlneşti cei mai buni cântăreţi din lume. Voci lucrate întinse până la perfecţiune.

Mulţi prieteni din diverse coruri au încercat să se strecoare înăuntru iar după concert ne întrebam dacă mai avea vreun rost să cântăm după ce i-am ascultat pe Swingle Singers.

Dar în timp ce îi ascultam urmăream şi altceva. După cum probabil deja ştiţi, anul acesta am fost cu prietena mea la Cadogan Hall în Londra să-i ascultăm pe King’s Singers. Puteţi vedea articolul chiar aici. Nu ştiu de ce dar am vrut să-i compar, să vad care formaţie e mai bună.

Păi, nu prea poţi să-i compari. E cu totul altceva. Adică, indiferent că împărtăşesc pe undeva acelaşi repertoriu sunt două grupuri total diferite. Modul în care ei cântă este diferit. Cei de la King’s Singers sunt mai mult pe Bel Canto, fără să menţionez că este un grup de voci egale masculin, pe când Swingle Singers sunt mai mult pe show, voci amplificate şi efectele vocale de percuţie amestecându-se creând un alt gen de muzică.

Acum că scăpasem de această idee am început să mă bucur de concert. La sfârşit toţi ne doream mai mult încât au trebui să se întoarcă de mai multe ori pe scenă. Erau oameni care nu mai experimentasera aşa ceva înainte şi au fost uimiţi de ce poţi să faci cu vocea umană. Suntem obişnuiţi să ascultăm operă sau câteva părţi de coruri celebre dar cărora nu le dăm prea multă atenţie sau ştim deja la ce să ne aşteptăm. Dar în acea seară publicul a fost martor la un nou gen de muzică. Unele dintre cântecele tale preferate de la Beatles sau Sting aranjate doar pentru voci (incluzând instrumentaţia) sau poate clasicele de Bach sau Mozart, toate au făcut parte din repertoriul Swingle Singers din acea seară.

Şi chiar trebuie sa vă spun, sunt câteva piese care chiar îţi fac ziua. Te trezeşti că nu-ţi poţi reţine lacrimile, necrezând cât de frumos pot cânta unii oameni. Câteodată cântă mai bine decât artistul original. Dar asta e doar părerea mea. Oricum, una dintre piesele care m-au mişcat cel mai tare a fost cea a lui Bjork, Unravel. E cel mai bun câtec pe care l-am ascultat de la ei şi de la acel concert o ascult aproape în fiecare zi în timp ce mă îndrept spre servici. Joanna cântă foarte frumos această piesa facându-te să-ţi închizi ochii, preluând apoi Lucy sfârşindu cu Kevin care “cântă” partea sintetizatorului urmând linia sunetului cu mâna, perfecţionându-l. Încerc să eplic cum sună asta dar cred că cel mai bine e să ascultaţi voi în clipul de mai jos când cântă alături de artistul de beatbox Roxorloops:

Ulterior, Kevin şi Tobi ne-au făcut o demonstraţie de percuţie vocală. Cineva din sală chiar nu credea că tot ce se aude e live şi cântat doar din voce. Ba chiar mai mult, ne-au oferit prima lecţie din arta beatboxingului. A fost un moment amuzant. Întotdeauna te bucuri de succes când socializezi cu sala şi te joci. Publicului îi face plăcere atunci când poate să ia parte.

O să vorbim despre beatboxing într-un alt articol pentru că este un domeniu foarte interesant dar până atunci o să vă invit să-l ascultaţi pe tipul ăsta încât să vă faceţi o idee despre ce înseamnă percuţia vocală.

Alte momente speciale au fost precum dedicaţia muzicală pentru başi din partea lui Tobi şi de asemeni “Both Sides Now” cântată de Lucy care este un alt cântec nemaipomenit de pe ultimul lor album “Ferris Wheels”. Aaah, toate cantecele sunt mişto, chiar n-aş putea spune că m-am plictisit vreo clipă.

Toate felicitările mele inginerului de sunet, pentru că atunci când cânţi amplificat chiar ai nevoie de un sunetist bun. O grămadă de concerte se transformă în catastrofe doar pentru că sunetistul nu ştie cum să învârtă de butoane. Iar apoi, publicul dă vina pe artist, că nu are o voce puternica sau mai ştiu eu ce. Dar în cazul acesta sunetul a fost foarte bun, de la momente perfecte de piano la părţi de forte fără distorsiuni. Asta m-a făcut să-l întreb pe Richard ce tip de microfon folosesc. Dar până la urmă nu totul ţine de aparatură. Chiar trebuie să te prinzi bine de un sunetist bun şi ei asta au şi făcut.

Concluzia ar fi că ar trebui să experimentaţi aşa ceva şi sunt mai mult ca sigur că o dată ce aţi ascultat veţi mai asculta. Şi puteţi începe prin a merge pe site-ul lor şi să ascultaţi câteva mostre acolo: The Swingle Singers.

Ca să ne dea afară din sală şi-au încheiat concertul cu Blackbird, o piesă care am ascultat-o prima oară la King’s Singers şi este una din preferatele mele. O interpretare de excepţie, care m-a făcut să realiez că îmi doresc mai mult. Şi asta înseamnă să-i urmăresc pe la concerte prin Europa. Şi ştiţi ce, nu e sfârşitul lumii să pui ceva bani deoparte, să-ţi iei liber cîteva zile şi să mergi la un concert într-o ţară străină.

Oamenii s-au adunat la sfârşit pentru a le cumpăra cd-urile şi a primi autografe. Şi ceea ce mă fascinează este că nişte artişti de valoare lor sunt nişte oameni foarte buni. Nu sunt plini de ei şi sunt foarte prietenoşi într-adevăr făcându-te să crezi că îi cunoşti de-o viaţă.

Autografe au fost semnate pentru toată lumea şi cd-urile s-au vândut până la finalul serii.

Eu şi prietena mea într-o fotografie alături de Swingle Singers făcută de Magda (mulţumim Magda) la Sala Palatului după concertul cu Berio. A fost o experienţă incredibilă şi nu regret nici un moment că am ales să merg la concertele lor. Sper să-i revăd în viitorul apropiat şi le mulţumim că au venit în România. De altfel sper ca oamenii să înceapă să arate un interes cât mai mare în ceea ce priveşte muzica corală încât acest tip de evenimente să fie mult mai dese. Vă mulţumim încă odată şi Baftă!

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.