Muzica a fost întotdeauna inspirată de tot ceea ce ne înconjoară. În funcţie de locul în care s-au stabilit anumite comunităţi, muzica şi reprezentările artistice au prins formă, în urma cărora s-au format şi idenitităţile lor culturale. Relieful şi vremea au fost o constantă inspiraţie pentru cântăreţi. Pentru că prin tot ceea ce facem, încercăm să imităm natura. Cântecul păsărilor, sunetul apei curgătoare sau chiar zgomotul vântului, au fost imitate de vocea umană prin diverse tehnici de cânt transmise din generaţie în generaţie.

Acum câţiva ani am asistat la unul dintre cele mai interesante concerte ce mi-a fost dat să aud. Participam cu corul Da Capo la un concurs coral din Debrecen, Ungaria. În cadrul concursului au fost invitate să concerteze două formaţii ce prezentau o colaborare inedită. Deşi distanţa culturală între cele două formaţii era de mii de kilometrii, la prima audiţie ai fi spus că fac parte din acelaşi curent istoric. Şi poate că până la urmă chiar fac parte…

E vorba de Huun Huur Tu, o formaţie din ţinutul Tuva ce face parte din teritoriul sovietic, la nord de Mongolia. Duetul lor era acompaniat de corul Angelite din Bulgaria. Ambele formaţii au un incredibil şi original stil de cânt îmbinându-se la perfecţiune atunci când cântă împreună. Sunt sigur că toţi aţi auzit o mostră din muzica tibetană. Ei, cam aşa sunt şi cei din Huun Huur Tu. Stilul lor se face remarcat prin xoomei, adică cântul din gât. Sună mai bine în engleză, throat singing. Practic, ce se aude, sunt armonicele superioare ale unui sunet de bază. Fiecare sunet în natură este format la rândul său dintr-o infinitate de alte sunete (asta ca să pară şi mai interesant). Aceste armonice le putem auzi dacă ascultăm cea mai gravă notă a unui pian, spre exemplu. Doar că aceşti oameni fac chestia asta cu vocea.
Nu doar vocea le este reprezentativă, ci şi instrumentele. Sunt unele dintre cele mai vechi instrumente muzicale iar ei păstrează tradiţia unei muzici mult pierdută în timp. După concert am vorbit un pic cu Sayan Bapa care este unul din fondatorii Huun Huur Tu şi care mi-a răspuns la fiecare întrebare pe contra Do (dacă ai nota asta în ambitusul vocal, fii sigur că te angajezi în orice cor), motiv pentru care aveam un zâmbet tâmp pe faţă în timp ce-l ascultam. Chiar şi când vorbea puteai să-i auzi armonicele, ceea ce făcea din vorbitul lui o muzică constantă.

Ceilalţi membrii ai formaţiei sunt Kaigal-ool Khovalyg, Radik Tyulyush şi Alexei Saryglar, toţi instrumentişti de excepţie şi buni cunoscători ai diferitelor stiluri de cânt vocal. Muzica lor te duce imediat cu gândul la vastele peisaje montane, la vântul care mângâie crestele albe de zăpadă, la norii ce se formează în funcţie de relief şi la întinderile nesfârşite de stepă, fiind tot odată şi locul de unde aceşti muzicieni provin. Şi de altfel şi motivul pentru care am scris despre ei astăzi, uitându-mă pe geam. Pentru că nu văd muzică mai potrivită pentru acest demers al vremii, decât muzica nord-asiatică. Asculţi şi te uiţi pe geam cum ninge.

Ceilalţi membrii ai formaţiei sunt Kaigal-ool Khovalyg, Radik Tyulyush şi Alexei Saryglar, toţi instrumentişti de excepţie şi buni cunoscători ai diferitelor stiluri de cânt vocal. Muzica lor te duce imediat cu gândul la vastele peisaje montane, la vântul care mângâie crestele albe de zăpadă, la norii ce se formează în funcţie de relief şi la întinderile nesfârşite de stepă, fiind tot odată şi locul de unde aceşti muzicieni provin. Şi de altfel şi motivul pentru care am scris despre ei astăzi, uitându-mă pe geam. Pentru că nu văd muzică mai potrivită pentru acest demers al vremii, decât muzica nord-asiatică. Asculţi şi te uiţi pe geam cum ninge.
Huun Huur Tu a scos de curând un nou album ce merită ascultat. Puteţi face asta şi pe site-ul lor unde au câteva mostre de pe album şi unde vă puteţi face o idee cam cu ce se ocupă aceşti oameni. Un extras de pe ultimul lor album – Eternal, în colaborare cu producătorul şi artistul de muzică electronică Carmen Rizzo, mai jos.
Eu vă sugerez să luaţi muzica lor cu voi în mp3 player. Merge de minune pe vremea asta şi vă relaxează total. Mai ales dacă plănuiţi o excursie şi vreţi să urcaţi pe munte, nu există soundtrack mai bun. O să vă vină să vă aşezaţi şi să savuraţi priveliştea cu şi mai mare poftă şi o să vă puteţi debarasa cu uşurinţă de stresul cotidian. Dar până una alta, încercaţi asta acasă şi imaginaţi-vă cam cum şi unde trăiesc oamenii care cântă aşa ceva.
Ia cauta pe net dupa "Genghis Blues" sau "Cowboy music from the wild east" sau "Kongar-ol"
Interesanta si curajoasa abordare a acestui subiect.
Mulțumesc, din păcate s-au șters imaginile de pe server la un moment dat și n-am mai apucat să le încarc din nou. Mulțam de vizită!