Acum ceva vreme a avut loc în Bucureşti a doua ediţie a maratonului. Anul trecut am ajuns mai spre final iar vremea a fost superbă. Atmosferă de toamnă iar lumea se plimba pe stradă bucurându-se ca şi mine de această ocazie când nu eşti nevoit să te fereşti de maşini. Ba chiar mai mult, sunt la fel de rare momentele în care te poţi bucura de o linişte absolută într-o capitală, ca şi eclipsele de soare.

Anul ăsta n-a mai fost atât de interesant. Pe lângă faptul că m-am trezit înfiorător de târziu în stilu-mi caracteristic, mai era şi urât afară. Dar am zis totuşi să profit de clipele de linişte oferite chiar aici în capitală. Când am ajuns, concursul era către final deşi circulaţia încă era oprită. Aşa că dă-i şi plimbă-te pe-acolo pe unde numai cu maşina poţi, în restul zilelor. Nu fac doi paşi că-mi zboară creierii din cauza unui claxon. Mă întorc şi văd un imbecil care nu ştiu cum dracu a reuşit el să meargă cu maşina pe-acolo. Alături de nevastă şi copil, dorea să parcheze la marginea trotuarului (ilegal de altfel în acea zonă) iar eu îi stăteam în cale. După un schimb de replici inutile mi-am continuat drumul blestemând această naţie avidă de zgomot. Nu m-am mai oprit decât la Cercul Militar unde am făcut acest cadru care mi-a adus aminte de fotografiile vechi din Bucureştiul Interbelic. Doar în acele fotografii mai vedeai bărbaţii la costum şi pălărie, o dovadă de respect pentru ei înşişi precum şi pentru cei din jur. Era o vreme când Bucureştiul era un oraş superb şi ţi-ar fi plăcut să te plimbi weekend-ul prin centru. Avea un farmec aparte. Era de fapt ca o domnişoară cochetă care te lasă mut de la prima privire. Acum nu a ajuns decât o nenorocită de curvă jegoasă în care toţi ne băgăm picioarele, o scuipăm, ne pişăm şi ne căcăm pe ea. La propriu. Dar pentru cine încă nu ştie, există o sumedenie de site-uri pe internet care postează imagini vechi din Bucureşti. Iar cele care mi-au rămas mie la suflet şi vi le recomand cu căldură sunt cele ale lui Alex Gâlmeanu – Muzeul de Fotografie şi Radu Oltean – Art Historia.

Muzeul de fotografie are o bază de date excelentă cu fotografii inedite şi chiar unicate, unele făcând parte din arhiva personală a fotografului. În schimb, Radu Oltean îţi prezintă cu lux de amănunte părţi din istoria acestui oraş şi din păcate are prea multe articole legate de casele vechi din Bucureşti care sunt distruse şi demolate pentru a lăsa loc minunatelor construcţii de sticlă. Aşadar, mergeţi de vizitaţi căci s-ar putea să vă îndrăgostiţi şi voi de un oraş necunoscut nouă tuturor până acum.