Cai! Mulți Cai!

 Nici un om nu mă poate liniști și binedispune așa cum o fac animalele. Poate pentru că ele păstrează liniștea de cele mai multe ori. Poate pentru că nu ai nevoie de cuvinte reconfortante ca să treci peste anumite perioade dificile ci doar compania cuiva care nu te întreabă nici ce ai, nici ce vrei, nici ce planuri de viitor ai, ci doar dacă ai ceva de haleală la tine. Și pentru că mă fac să râd de fiecare dată.

Ori de câte ori părăsesc orașul capitală București am o lista de ”check” în minte:
  • Văcuțe – check
  • Cai – check
  • Oi – check
  • Purcei – check
  • Căței – check

Etc…

Pe unde trec trebuie să le marchez, să nu pierd Doamne Fer vreo cireadă. Ori le fac poză, ori le notez în minte și transmit mai departe. Când am fost de curând în Suceava cu TFB7 m-am gândit că e prea frig să-mi văd eu vacile pe câmp, motiv pentru care Vaca Verde e tot timpul alături de mine deși e răpită în mod constant de fani 🙂
Dar am ajuns totuși să văd Herghelia Lucina care e undeva în Fundu Moldovei, aproape de granița cu Ucraina. Mergi pe un drum neasfaltat (practicabil de orice mașină) vreo 30 de minute și ajungi undeva departe de zgomotul și aglomerația traficului obișnuit din România. Și iarăși dai de liniștea aia care te face să tragi cu putere aer în piept… și să expiri imediat căci ești chiar lângă o herghelie de cai, ah, și vezi să nu calci în… prea târziu. 
Abia când ajungem în locurile astea ne dăm seama de cât de mult avem nevoie de ele. Stai și te uiți la oamenii care lucrează aici și te gândești că sunt oameni simpli, și poate chiar sunt, dar până la urmă ce naiba ai mai vrea de la viață în afară de liniștea asta? Mai auzi un câne certându-se singur pe deal și respirația profundă a cailor. În rest aer curat și viață curată.
 Eu mi-am petrecut destul de mult timp cu personajul de mai sus. Săracul stătea fix cu fundu la intrare și era destul de disperat când am intrat toți pentru că nu vedea și nu înțelegea nimic din forfota aia. Și nici nu-l băga nimeni în seamă. Avea o culoare cenușie rar întâlnită, iar nasul… Deci caii au cea mai fină și catifelată piele din lume. Pune mâna pe nasul (ca să nu zic botul) unui cal și îți vine să-l iei acasă. Nu trebuie să-ți fie frică. Dacă vorbești cu ei și te aproprii încet de ei or să ”socializeze” cu tine. Bine, ori de câte ori vei întinde mâna spre ei vor considera că le dai ceva de mâncare și imediat își vor ridica buza aia mare în sus (moment în care te spargi de râs), iar o limbă aspră se va întinde către palma ta și vor încerca să te mănânce. Pentru că ei doar așa îți oferă atenție și afecțiune. Cu multă salivă.
Dar tu ai destule opțiuni când vizitezi o herghelie, dacă nu ești obsedat ca mine să pui mâna pe fiecare cal care-ți iese în cale. Poți să te plimbi cu căruța, poți călări, ba poți chiar să înveți să călărești și indiferent de locul în care te afli în țara asta, oprește-te și la o herghelie de cai. Uite, când treci prin Suceva, treci și pe la Lucina. Ai aici site-ul lor și Facebook-ul lor. Pe site găsești și prețurile serviciilor oferite (v-am mai zis, caii ar mânca non-stop ca orice alt animal, deci ai nevoie de bani ca să-i crești). Tot pe site vei găsi și telefoanele de contact și e mai bine să suni înainte, să primești și indicațiile necesare ca să ajungi acolo. Iar eu nu rămâne decât să vă fac poftă cu niște imagini de-acolo. Pentru cei cu inima slabă, vă anunț că urmează niște armăsari! 🙂

 Și da, evident! Până și Vaca Verde s-a dat cu căruța și s-a împrietenit cu mai toți caii de pe-acolo. Se putea să lipsească și ea?

2 Comments Cai! Mulți Cai!

  1. Adina Mihoc 29/01/2014 at 7:47 pm

    Foarte tare poza cu Mugur! Si, evident, cea cu vacuta.

    Reply
  2. admin 29/01/2014 at 8:43 pm

    Daaa Adina, Mugur ne-a ieșit în cale ca un adevărat dac! 🙂

    Iar Vaca e peste tot. Să nu piardă ea ceva :))

    Mulțam de vizită!

    Reply

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.