Deci ce e #hashtag-ul?

”Băi nene, ce e semnu ăla de-l tot pui tu atunci când postezi poze? Ce-i tâmpenia aia, că nu înțeleg nimic! Ce-s cuvintele alea?” Destul de des mă întreabă lumea ce e hashtag-ul. Și m-am gândit că mai bine vă explic aici tuturor ce-i cu diez-ul ăla de-l tot pun eu înaintea cuvintelor.

Semnul # are mai multe semnificații, fiind folosit în câteva domenii destul de diferite. În engleză i se spune pound key, apare pe orice tastatură de telefon și e tasta care dă o comandă sistemului de operare din rețea. E ca un enter. Cei care au multe conferințe prin telefon deseori aud ”enter your conference code followed by the pound or hash sign key”. O altă denumire a sa este chiar hash (și nu vă gândiți la altceva). 
Simbolul poate fi la fel de bine utilizat ca o prescurtare a cuvântului number fiind mult mai ușor să scrii Mambo #5 decât Mambo number 5
În muzică, deși într-o formă desenată ușor modificată, se referă la alterarea unui sunet. Se pune în fața unei note pe portativ (sau la începutul portativului pentru a se aplica întregii piese) pentru a anunța că nota respectivă suferă o alterație. Alterația asta nu înseamnă că strică nota ci doar că e cântată un pic mai sus. O definiție total imbecilă, știu. În engleză i se spune sharp iar noi am tradus termenul simplu ca diez. Și diez a rămas în română ori de câte ori folosim acest simbol, indiferent de înțelesul său.
Acum, să revenim în prezent și să vedem la ce e folosește el atunci când postez eu poze (ca în poza din articol). Păi, toată lumea știe ce e Google și la ce folosește Google. Până și mama îl folosește 🙂 Dar ce te faci dacă eu îți cer să-mi cauți ceva pe Facebook așa cum o faci pe Google. De exemplu… caută-mi tot despre Madonna. Și nu, nu te duce în bara de căutare a facebook-ului să scrii pur și simplu Madonna căci acolo o să-ți arate doar paginile artistei sau conturi fake, etc. Nu, nu, eu vreau să știu ce s-a scris și vorbit despre Madonna doar pe Facebook! 
Ei bine, asta face acest simbol. Hash-ul pus înaintea oricărui cuvânt îl face să fie descoperit de oricine. Așa că dacă voi căuta pe Facebook #madonna îmi va arăta tot ce a postat lumea legat de madonna (cu condiția ca și cei care au postat să fi pus simbolul înaintea cuvântului). De notat că Facebook a introdus această opțiune destul de târziu și nu funcționează tocmai ok. Doar că o să vedeți că imediat după ce ați tastat # orice urmează după aia va fi colorat în albastru, ceea ce îl transformă într-un fel de hyper link.
Ai putea spune că e o tâmpenie dar nu e. Acest simbol e folosit la greu pe Twitter. Mda, știu, altă nebuloasă. Ce dracu faci pe Twitter? Ei bine, Twitter să zicem că e cea mai la curent platformă socială cu tot ce se întâmplă în lume. Poți afla chiar mai repede decât o fac agențiile de presă. Ba chiar agențiile de presă stau la pândă pe Twitter pentru a afla noutăți (de la oameni, companii, politicieni, vedete, etc). De exemplu, acum a fost o revoltă în Ucrania, Kiev. Și poate voiai să afli și tu fix de-acolo ce se întâmplă. Așa că intri pe Twitter și prima oară tastezi și tu #kiev, iar apoi încep să-ți apară postările utilizatorilor care îți spun: ”Acum suntem pe strada principală. Forțele de ordine trag în noi! #kiev #euromaidan”. Următorul post poate fi ceva de genul ”Eu și cu iubita în mall #kiev”. E clar că nu tipul ăsta ne interesează dar cel de dinainte ne mai spune ceva. A mai pus un hashtag. Cel cu #euromaidan. Și te duci și apeși pe el și atunci realizezi că ăsta e hashtag-ul oficial al acelei manifestații. Toți cei care relatează de la fața locului fac uz de acest cuvânt precedat de semnul diez ca tu să poți afla la cald ce se întâmplă. Nu e smart? Știu că Twitter-ul nu a prins la noi dar e un tool genial și probabil cel mai la îndemână atunci când chiar vrei să afli ce se întâmplă în anumite situații cheie. Veți găsi totuși mulți utilizatori care îl folosesc doar la modul ”Mă duc să mă #caca”.
De ce îl folosesc la poze? Pentru că pozele le postez pe Instagram și de-acolo se postează automat pe Facebook și Twitter. Și fac uz de aceste hashtag-uri pentru că dacă există cineva la un moment dat care vrea să vadă poze din Bucharest sau poze făcute cu un Samsung Galaxy S4, el va căuta după #bucharest sau #samsunggalaxys4 și va da și peste fotografia mea. Automat, îmi cresc șansele de like-uri și de follow-eri pe platforma Instagram. E o metodă prin care te poți face mai cunoscut. Așa că ori treceți peste hashtag-urile astea sau începeți să le folosiți sau să le descoperiți.
Întrebări? 🙂

56 Comments Deci ce e #hashtag-ul?

  1. Alex Itcus 31/01/2014 at 10:15 am

    Acum am inteles la ce foloseste! Incapacitatea facebook de a cauta in propriul stream ii obliga pe toti userii ca tine sa umple posturile de cuvintele astea cu hashuri care deranjeaza vizual orice om normal. Tot ce sper este sa dispara la un moment dat si facebook/microsoft sa "re-descopere" cum se cauta dupa relevanta si nu dupa semne.

    Reply
  2. admin 31/01/2014 at 12:03 pm

    Dap, e o tâmpenie că nu ai o funcție de search validă în nici o platformă socială. Nu poți să cauți nici în propriul tău feed și-așa mai departe. Și cum zici tu, așa s-a umplut netul de ”dieji” :))

    Reply
    1. mensana 26/02/2017 at 5:30 pm

      Şi dap e o tâmpenie . De ce nu, da? Pociți limba romana .

      Reply
  3. Descude 31/03/2014 at 6:05 pm

    Ok,acum intrebarea mea…# se foloseste si pe blogger.com????

    Reply
    1. admin 08/04/2014 at 5:43 pm

      Hei, hello! Blogger se folosește mai mult de rezultatele din căutări de pe Google și SEO. Dar nu se știe niciodată cât de puternic poate crește hashtag-ul 🙂

      Reply
  4. Ioana 07/07/2014 at 3:07 pm

    Foarte bine ai explicat. Multumesc !

    Reply
    1. admin 30/07/2014 at 8:13 am

      Mulțumesc și eu Ioana!

      Reply
    2. Anonymous 27/06/2015 at 10:44 am

      Ioana este o tarfa!
      Am vazut-o ieri la coltul blocului!

      Reply
    1. admin 15/03/2015 at 11:12 am

      Mulțumesc!

      Reply
  5. Anonymous 10/02/2015 at 12:26 am

    ce ma amuza pe mine e ca unii si nu chiar dintre cei la care te ai astepta folosesc hashtag ul pt a scrie ce fac cuvant cu cuvant 🙂 de ex : #multumesc#pentru#ca#a-ti#venit#la#ziua#mea. HASTAG ERA UTIL DOAR PENTRU CUVINTELE CHEIE #multumesc #ziuamea .
    .

    Reply
    1. admin 15/03/2015 at 11:13 am

      Mda, știu. Unii o fac la mișto, și eu mai fac asta câteodată. De-aia pe facebook nici n-a rezistat hashtag-ul pentru că toată lumea îl folosea la mișto și atunci rezultatele erau irelevante sau dispăreau din căutări la un moment dat.

      Reply
  6. Mihail 28/04/2016 at 9:47 am

    Dacă tastez cățiva # consecutiv și cuvântul „lume” sau/și „internet”,ar trebui să mi se afișeze toate cele 345 miliarde de informații la puterea a treia(pe care le-ar deține net-ul) ?!!

    Reply
    1. Alex Damian 28/04/2016 at 9:30 pm

      Nu. 🙂 Uite, pe Instagram de exemplu, la un moment dat au ”închis” anumite hashtag-uri deoarece se adunau milioane de fotografii și după ce tu postai o poză cu acel hashtag (de exemplu #iphoneonly) deja era demult dispărută în lista imensă de postări, ceea ce nu mai avea nici o relevanță. Iar pe facebook se șterg automat dacă nu se folosesc foarte des acele hashtag-uri (pentru că oricine poate crea orice hashtag îi trece prin cap). Importanța hashtag-ului e mai mult de moment și să aibă legătură cu un eveniment important din viața colectivă (chit că vorbim de o lansare sau chiar de o revoluție sau o calamitate naturală).

      Reply
      1. Dan 04/06/2018 at 11:24 pm

        E o imensă prostie totalitară, care creează iluzia că “te poţi face cunoscut” tuturor handicapaţilor al câror cap produce doar mâtreaţă. Esenţa vieţii e sâ laşi în urma ta o urmă prin creaţie, zidire şi procreaţie.

        Reply
        1. Alex Damian 20/06/2018 at 12:39 am

          Despre ce dracu vorbești? Despre Ana lu Manole?

          Reply
  7. No name 16/12/2016 at 11:43 pm

    Nu va suparati dar e o tampenie …si tampita de lili sandu de la vocea romaniei foloseste cuvantul asta care defapt nu are nici o relevanta …parerea mea .

    Reply
    1. Alex Damian 17/12/2016 at 2:23 pm

      N-am de ce să mă supăr. Doar că n-am cum să consider relevant comentariul tău atât timp cât îi faci pe oameni tâmpiți fără să ai argumente. 🙂

      Reply
  8. Victoria Angelina 28/01/2017 at 10:42 am

    Cautam explicatia aceasta de ceva vreme, fara sa ii cunosc semnificatia. Am gasit-o aici si multumesc frumos pentru explicatii. Este absolut ok. Toate cele bune.

    Reply
    1. Alex Damian 30/01/2017 at 9:26 pm

      Cu mare drag! 🙂

      Reply
      1. Jilaveanu Mircea 20/08/2017 at 10:00 am

        MULTUMESC ,AM INTELES.INTRADEVAR,CAND CEVA SE FOLOSESTE SI UNDE ESTE NECESAR SAU UTIL SI UNDE NU ,DEVINE NEINTERESANT.

        Reply
  9. Flory 05/02/2017 at 9:59 am

    Folosit abuziv e o prostie . Probabil ca si #colectiv ca si titlul concertului a fost ssemnul disparitiei.

    Reply
  10. anna 23/02/2017 at 10:56 pm

    E o tampenie si insultati persoanele cu preocupari muzicale.

    Reply
    1. Alex Damian 26/02/2017 at 1:55 pm

      Această explicație nu este destinată unei intelectual care are preocupări muzicale, ci oamenilor normali care nu înțeleg foarte bine limbajul muzical. Drept urmare, să te insult este o plăcere enormă, mai ales în cazul celor care nu sunt în stare să scoată nimic inteligent pe gură! :)))

      Reply
  11. HASHTAG 19/06/2017 at 10:53 am

    # este semnul diez si este confiscat recent de nonpoliticieni manipulati , de oamenii de nimic, cei care pentru bani sau de a provoca dezastru national fac prapad sub directa conducere a unor forte oculte de tip sorosist !!! #rezist este o miscare manipulata de forte antidemocratice si antinationala din spate, cu scopul de a destabiliza tara !! Habar nu au ce fac, doar accepta invitatii la nesupunere civica, la deranj public, fortand si politicul la luarea unor hatarari aberante si nedrepte !! # REZIST este o marsavie antidemocratica. SA FIE RUSINE PARTICIPANTILOR !

    Reply
    1. Alex Damian 19/06/2017 at 1:58 pm

      Am aprobat acest comentariu doar ca exemplu de cât de proastă poate fi o persoană. You made my day!

      Reply
  12. eugen 23/07/2017 at 8:01 pm

    Dupa umila mea parere, cei care folosesc # in postarile lor sunt doar niste frustrati, niste persoane care cred ca vor fi mult mai apreciate daca vor folosi acest simbol. Daca pui # esti cool!!!?? Distanta de la a folosi niste simboluri, care pana la urma nu semnifica nimic, pana la cultura generala si inteligenta este uriasa. Nu va lasati pacaliti …. # este refugiul retardatilor, folositi doar literele din abecedar si semnele de punctuatie pt a transmite ceva. # nu transmite nimic din punctul meu de vedere, poate doar putina geometrie plana …

    Reply
    1. Alex Damian 24/07/2017 at 12:42 pm

      Când te decizi să părăsești epoca de piatră, să ne anunți și pe noi. Până atunci îți dorim evoluție plăcută și rapidă! :)))

      Reply
      1. Iorga 09/08/2018 at 1:17 pm

        In afara de a copia ceva de la altii mai inculti , poti etala ceva realizari , inventii , ceva pentru evolutie ? Ne laudam doar cu mosteniri si cu involutiile pentru asazisa evolutie . O creatie personala , te rog !

        Reply
        1. Alex Damian 10/08/2018 at 11:40 am

          Dacă vrei creații personale te duci frumos la rubrica Portofoliu, dragă, Cultule! Știi, nu e așa complicat, dai niște click-uri. Că doar ești mai evoluat decât noi, nu? 🙂

          Reply
  13. Nagy Rodica 01/08/2017 at 2:43 pm

    De ce-l folosesc politicienii si moderatorii Tv ????

    Reply
    1. Alex Damian 02/08/2017 at 12:14 pm

      Hashtag-ul poate fi folosit de absolut oricine, nu ține cont de religie, apartenență politică sau de fapt, de nici un motiv. În cazul Media și Politic, un hashtag poate fi o discuție prelungită sau aflarea de mai multe informații ulterioare. Adică dacă ești interesat de ce spune politicianul în cauză, după emisiune vei intra să cauți acel hashtag și să afli ce s-a postat pe internet sub acel hashtag.

      Reply
      1. Ask # 25/02/2018 at 9:05 am

        Întrebare: cum se diferențiază o tematica specifica in momentul in care se pot crea și # identice ca denumire dar false ca și conținut ? Mersi Alex

        Reply
        1. Alex Damian 26/02/2018 at 4:36 pm

          Hmmm, cred că e destul de greu de controlat conținutul pe care oamenii îl asociază cu un hashtag. În cazul știrilor, fiecare trebuie să fie atent și la sursa informațiilor venite pe tematica respectivă. Dacă publicația sau contul respectiv nu e cunoscut sau sună dubios, atunci șansele de fake news sunt mai mari. Dar dacă informația vine de din partea unei agenții de știri (cont oficial), atunci conținutul fals e strict din vina acelei agenții.

          Reply
  14. ana 03/08/2017 at 2:59 pm

    De la uz la abuz e un singur pas.

    Reply
  15. Jilaveanu Mircea 20/08/2017 at 10:03 am

    ok AM INTELES ,DAR CA OR CE LUCRU CREEAT CU BUNE INTENTII ,POATE FI FOLOSIT,DE NEPRICEPUTI SAU RAUVOITORI GRESIT.

    Reply
    1. Alex Damian 20/08/2017 at 8:35 pm

      Asta e valabil oriunde în lumea asta și în orice altă situație. 🙂

      Reply
  16. DAN IONESCU 17/09/2017 at 6:11 pm

    semnul in sine a fost folosit cu mult timp inainte de denumirea asta idioata in limba romana , hashtag , in notatia muzicala , de sute de ani ….si , da : e DIEZ !!!!! ….dup-aia a aparut telefonul , mambo nr 5 si hashtag-ul .
    Sa fie clar !!!

    ….si in engleza e sharp. in germana e Dur etc ….la noi e DIEZ !!!!!!!!!!!!!!!!!

    Reply
    1. Alex Damian 24/09/2017 at 4:40 pm

      Sunt două semne diferite, nu este unul și același. Diez-ul mi-e cunoscut, am absolvit Conservatorul. Diezul are două linii perpendiculare paralele. Hashtag-ul (împrumutat din limba engleză care nu e idioată, pentru simplul fapt că nimeni nu s-a gândit să-l traducă în română), are două linii paralele perpendiculare înclinate.
      Să fie clar, da??? :)))))
      Hai să lăsăm stresul și să-i corectăm pe alții cu un aer de superioritate când de fapt nu știm despre ce vorbim și nu ne informăm înainte.
      !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

      Reply
      1. VALENTIN 16/11/2017 at 12:04 am

        Mulțumesc frumos pentru explicațiile tale, au fost destul de clare și absolut argumentate în discuție.
        PS Diferența Diez – Hashtag, a fost ceva uluitor pentru mine.
        PPS cifra din e-mail este anul de naștere.

        Cu stimă și profund respect, Valentin – al Basarabiei ROMÂN
        CHIȘINĂU, REPUBLICA MOLDOVA

        Reply
        1. Alex Damian 17/11/2017 at 7:31 pm

          Cu mare drag! 🙂

          Reply
      2. Victor 01/11/2018 at 1:17 am

        Daca sunt inclinate , NU mai sunt si PERPENDICULARE !

        Reply
        1. Alex Damian 01/11/2018 at 8:34 pm

          Oh, da. Ai dreptate. Vrei să fii editorul meu? 🙂

          Reply
      3. Victor 01/11/2018 at 1:28 am

        …….Verticale – inclinate .

        Reply
  17. Mădălina Tudor 29/09/2017 at 8:21 am

    Mulţumesc pentru informaţii. Ştiam ceva, dar… nu ştiam destul.
    În fond, orice convenţie care duce la o accesare mai rapidă a unui anumit tip de informaţii, nu poate fi decât un lucru bun.
    Pe curând, sper.

    Reply
  18. GFC 29/09/2017 at 4:02 pm

    Multumesc mult pentru lămuriri. O sa il testez si eu intr-o zi. Poate ca inventia lui nu a fost o idee rea in final. Cu toate acestea eu o sa continui sa ii spun «diez» , doar pentru ca suna mai frumos. E mai muzical. «hashtag» suna asa de urat. Daca spuneti ca este diferit de cel din muzica, poate ca ar trebui sa il numim un pic altfel, de exemplu: diezul cel inclinat, sau diezul cel nou, diezul numarul doi, diezul din info, diezul cel cool, marele diez, …. ….. sa ne mai gandim. 🙂

    Reply
    1. Alex Damian 30/09/2017 at 12:48 am

      Asta cu inclusul de cuvinte noi în limba română e o idee pe care o dezbat demult, dar majoritatea preferă doar să critice greșelile gramaticale sau să lupte împotriva englezismelor. Nah, cine știe pe viitor…

      Reply
  19. Cristian 27/01/2018 at 11:06 am

    Am înțeles (in sfârșit) ce vrea sa reprezinte #. O istorie interesantă S-ar putea spune si despre semnul @.
    Am o întrebare: dacă îl folosim pe Google sau alte motoare de căutare ne ajuta?
    Mulțumesc.

    Reply
    1. Alex Damian 28/01/2018 at 7:14 pm

      Dap, mai nou hashatag-ul poate fi folosit ca și căutare pe Google, Instagram și chiar Facebook! 🙂

      Reply
  20. MARTIN FLOAREA 20/03/2018 at 8:59 pm

    PÂNĂ LA URMĂ TOT O TÂMPENIE E…….EX…# FASOLE…..

    Reply
    1. Alex Damian 31/03/2018 at 12:06 pm

      Ai tras tu așa, o concluzie matură, nu? :)))

      Reply
  21. Hhh 03/05/2018 at 7:26 am

    Inainte de etc nu se pune virgula!

    Reply
    1. Alex Damian 15/05/2018 at 9:34 pm

      Mersi!

      Reply
  22. ioan munteanu 13/09/2018 at 12:02 pm

    Minte mult prea odihnita si muuult timp de …#regasit.

    Reply
    1. Alex Damian 14/09/2018 at 10:39 pm

      Haha, mulțam fain! 🙂

      Reply

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.