Aș putea spune că așa ar trebui să arate viitorul, din punctul meu de vedere. Mai sunt încă multe aspecte de rezolvat, dar device-ul ăsta m-a cam dat pe spate. Știi, cel mai bun mod de a prezice viitorul este să-l creezi. Și asta face Samsung Galaxy K Zoom.
Acum ceva vreme le răspundeam aici celor care voiau să-și cumpere un aparat foto și nu știau ce DSLR să-și ia 🙂 Acum însă, revin cu o nouă abordare.
Prima oară când am văzut un Galaxy Zoom, am zis că e o idee mișto dar device-urile sunt clar niște cărămizi (oricare variantă). Dar acum a apărut de ceva timp Galaxy K Zoom care deja se îndreaptă spre acel device ideal care le are pe toate. Este de fapt un hibrid, un aparat foto compact care are atașat pe spate un smartphone. Sau depinde cum te uiți la el. Un smartphone cu o compactă pe spate. Ideea e că acum e la fel de mare ca un aparat foto compact obișnuit.
Vă spun din start. Galaxy K Zoom este device-ul ideal pentru cei care călătoresc mult și le place și fotografia. Mai ales dacă ești și blogger și îți place să împărtășești cu ceilalți peripețiile tale! Hai să-ți explic rapid de ce!
Gândește-te că ai cele 15 kile de DSLR la gât, fugi să vizitezi tot ce poți, transpiri, schimbi obiectivele, te mai uiți pe telefon, apoi iei iar camera și mai tragi niște cadre, ca apoi să leșini la o terasă unde scoți laptopul, nu mai ai loc de el în priză că deja ți-ai băgat telefonul, bagi cardul de la cameră să copiezi pozele ș-apoi nu mai ai timp de editare că tre s-o iei din loc. Abia seara când ajungi la hotel te-apuci să le editezi, le bagi pe blog și mai târziu te-apuci să și scrii ceva. Și ești rupt. Ai avut toată ziua fața acoperită de DSLR și nu ai văzut de fapt nimic.
Cu Galaxy K Zoom faci poze uitându-te pe toată suprafața ecranului foarte luminos de 4.8 inchi și apoi postezi direct pe Facebook, nu tre să schimbi obiectivele, nu cari 15 kile iar când te așezi la terasă poți deja să editezi pozele și apoi să intri în aplicația de mobil de WordPress sau Blogspot și să scrii pe blog, unde vei atașa lejer și pozele direct din aparat. Live blogging. Nu tu nevoie de DSLR, nu tu nevoie de laptop. Doar de prize 🙂
Jos e o poză făcută cu K Zoom-ul. Fără nici un filtru și pe modul Auto.
Mai jos o poză cu wide maxim. În mijloc se vede Casa Presei Libere.
Fix din același unghi și aceeași poziție, dar zoom maxim (cu tot cu digital). Zoom-ul digital arată al naibii de bine și are de unde să taie din cei 20 de megapixeli.
N-o să stau să vă fac un review tehnic al acestui device. E plin netul de așa ceva. Puteți să vă uitați la specificații chiar aici. O să încerc să vă transmit feeling-ul meu apropo de acest telefon care chiar mi-a plăcut foarte mult. Doar un lucru tehnic m-a spart! Este primul aparat foto unde poți controla focus-ul separat de expunere. Hai să vă explic! Atunci când faci o poză (chit că ești cu telefonul sau DSLR-ul) și faci clarul pe cei vrei tu, tot acolo va calcula aparatul și expunerea corectă a imaginii (adică luminozitatea). Dar de multe ori, ceea ce vrem noi să fie clar (sau încadrarea) nu e atât de luminat ceea ce înseamnă că în restul imaginii vom avea o zonă albă, arsă, pentru că aparatul vrea să scoată în evidență obiectul focusat dar slab iluminat. Eh, cu Galaxy K Zoom îți alegi frumușel focusul (ca la orice telefon, cu pătratul ăla de pe ecran), iar din el mai tragi un al doilea pătrat cu degetul și atunci vei putea să controlezi expunerea luminozității în mod independent. How freaking cool is that??? Numai și pentru această opțiune și mă gândesc să-mi cumpăr device-ul ăsta! Dar hai să înșir toate motivele:
Ce e bun?
- Are 20 de megapixeli (pentru mine nu înseamnă nimic, dar știu că pe mulți îi convinge chestia asta)
- Are ditamai zoom-ul cum puteți vedea în imaginile de mai sus, iar stabilizatorul optic de imagine face o treabă demențială. La final de articol să vă uitați la un clip filmat la zoom maxim.
- Arată foarte bine, mult mai bine decât variantele precedente.
- Nu te faci de rușine cu el la terasă, ba chiar toți or să vrea să vadă ce-i cu el.
- Nu e atât de greu pe cât ai crede și încape lejer în buzunarul de la pantaloni.
- Calitatea pozelor pe timp de zi este excelentă.
- Filmare full HD la 60 fps
- Control full manual (timp de expunere, diafragmă, iso, etc) și alte moduri de fotografiere menite să-ți dezvolte creativitatea.
- M-așteptam ca bateria să moară după 3 ore. N-a murit.
- Control separat focus/expunere
- Cel mai luminos ecran de Samsung pe care l-am văzut până acum. Poți vedea lejer pe soare ce se întâmplă pe ecran.
- Buton dedicat foto pe marginea telefonului (de ce dracu nu există butonul ăsta la toate telefoanele Samsung???)
- Autonomie nesperat de bună. Plecat de la 9 dimineața cu netul pornit și creat și hotspot pentru un al doilea device, făcut poze și filmat mai toată ziua și stat pe Instagram și Facebook. Pe la un 4, 5 mai aveam vreo 30% baterie. E bine, zău!
- Pe partea cealaltă ai un smartphone care se mișcă foarte bine și e foarte intuitiv.
Ce e rău?
- Are 20 de megapixeli (la Samsung Galaxy-ul meu S4 o poză are cam 2-3 mega. Din cauza rezoluției mari, o poză pe Galaxy K Zoom va avea între 5 și 8 mega. Atenție la memorie)
- Bateria care e o problemă constantă la toate telefoanele.
- Pe timp de noapte sau în condiții de iluminare slabă, e la fel de prost ca celelalte device-uri Samsung. Din punctul ăsta de vedere iPhone-ul rulz big time. Samsung încă n-a reușit să scoată o cameră fără zgomot și cu timp de declanșare rapid. Pozele vor ieși pline de zgomot, cu culori pierdute și mișcate. Dar ai bliț xenon care compensează lejer.
- Nu prea văd posibilitatea unor accesorii. De exemplu, device-ul n-are filet pentru șurubul de trepied. Poți face fotografii cu timp lung de expunere dar n-ai cum să imobilizezi device-ul, iar Samsung tot n-a înțeles ce importante sunt accesoriile. Mai ales pe România. Două carcase și un încărcător de mașină nu se numesc accesorii.
- E scump ca un telefon dar tre să te gândești că ăsta poate deveni singurul device pe care îl vei folosi de-acum înainte. Chiar și în concediu.
- Butonul foto dedicat pe marginea telefonului e prea în margine. Tot nu poți ține confortabil device-ul cu o singură mână. Cum naiba au coreenii mâinile? You almost had it! Why???
Am zis că vă arăt cum e cu stabilizatorul de imagine. Clipul de mai jos a fost filmat stând în fund și cu mâna dreaptă ridicată pentru a filma. La final l-am prins cu ambele pentru a mă întoarce din tele în wide. Evident că mi-a tremurat mâna tot timpul dar eu zic că arată al naibii de bine la zoom maxim.
Iar acum partea și mai frumoasă! Vă spun cum puteți să intrați în posesia acestui device minunat fără să dați nici un ban!
Brad Florescu de la Tedoo a pus la cale de-un concurs. Tot ce trebuie să faci e să-l convingi pe Brad și pe ceilalți români plecați în străinătate să li se fac dor de Românica. Și poți face asta lejer pe Instagram utilizând hashtag-urile #dorderomania și #tedooro. Așa că orice poză făcută în România (că ești la munte, oraș, țară, mare, etc) urc-o pe Instagram, folosește hashtag-urile, iar la finalul campaniei, cele mai votate 300 de fotografii vor fi jurizate de Brăduț, care va alege câștigătorul K Zoom-ului.