Mă chinui să scriu articolul ăsta de foarte mult timp. Pentru că știu că e un subiect delicat. L-am scris, am recitit, am șters, l-am rescris din nou. Am repetat chestia asta de câteva ori. Asta pentru că voiam să pun în scris ce simt eu atunci când mă aflu într-o sală de concerte și mi-am dat seama că este practic imposibil. E un lucru pe care fiecare trebuie să-l descopere singur.
Dar o să încerc un experiment, pentru că știu că nu suntem deloc obișnuiți cu muzica clasică și când auzim de ea ne dăm ochii pe spate, oftăm plictisiți și ne uităm cu scepticism la cei care ascultă chestia asta (dacă nu cumva sunt bătrâni, ceea ce e ok atunci).
De duminica aceasta o să încep să vă trezesc interesul prin a vă prezenta din concertele ce vor avea loc în ediția din acest an sau din edițiile trecute. Ceva relaxant, de duminică, ce merge cu un pahar de vin și apoi un somn bun înainte s-o luăm iar de la început a doua zi.
În 10 zile se vor pune în vânzare abonamentele la festival. Îmi aduc aminte că acum doi ani, aceste abonamente s-au epuizat într-o oră, sau ceva de genul. Și recent văzând câtă cerere a fost pentru Andre Rieu, e clar că avem public și oamenii au nevoie de astfel de manifestări artistice. Așa că nu uitați că pe 15 ianuarie se vor pune în vânzare abonamentele (nu și biletele) pe eventim. Aveți aici toate detaliile despre prețurile lor.
Și acum să revin la scenariul cum că acest festival e pe cale de dispariție. Spun asta pentru că merg de vreo 10 ani la acest festival și am avut șansa de a asculta, vedea și cunoaște cele mai bune orchestre sau trupe de balet, am vorbit cu dirijori, compozitori sau interpreți, am ascultat niște formații pe care nu credeam că o să le ascult vreodată live și m-am bucurat de diversitatea artistică pe care o prezenta festivalul (muzică clasică, operă, balet, world music, jazz, muzică corală, etc). La fiecare ediție, cum primeam programul, cum făceam ochii mari și mă bucuram că mai vine x sau y. Acum este pentru prima oară când am răsfoit programul și apoi l-am răsfoit a doua oară, a treia oară, până să-mi dau seama că ceva nu e tocmai în regulă.
În primul rând a crescut foarte mult prețul abonamentelor. Chiar dacă ar trebui să fim fericiți și să apreciem că nu dăm sute de euro pe prețul unui bilet (cum este cazul celorlalte festivaluri de muzică de gen din afară), diferența este notabilă. Îmi amintesc că acum câteva ediții, cel mai ieftin abonament era 300 de lei, apoi vreo 500 de lei. Ei bine, acum a crescut la 1000 de lei cel mai ieftin și pentru prima oară organizatorii pun la vânzare și abonamente cu un număr redus de spectacole, la 550 de lei.
Apoi, nu ne mai bucurăm de o lună întreagă de concerte zilnice, ci doar de 22 de zile. Să scoți o săptămână întreagă din program nu e tocmai un semn bun.
Iar la final, nu pot să nu notez diversitatea programului care a cam dispărut. Anul acesta nu vom mai avea parte de nici un spectacol de balet. Nu mai zic de seria concertelor World Music pe care o așteptam cu mare interes. Se strânge cureaua și se strânge bine.
Ceea ce trebuie să înțelegem este că acest festival este extrem de costisitor. Probabil este cel mai scump festival din România. Și într-un procent foarte mare este susținut de Statul Român. Căci nici un sponsor nu-și poate permite un astfel de festival vreodată. Și tocmai din cauza asta, ar trebui să fim mândri că încă mai avem parte de această manifestare odată la doi ani. Ăsta e un motiv de mândrie națională, din punctul meu de vedere. Dacă dispare și ăsta, atunci probabil că mai mult de nivelul Vocea României n-o să trecem vreodată.
