Cele mai importante două lucruri de care ai nevoie ca să te dai pe placă sunt o pârtie bună și un instructor foarte bun. Dacă nu le ai pe astea două riști ca sportul ăsta să ți se pară un chin și să renunți rapid la el. Căci cam pe-acolo eram și eu până să vin în Austria.
Bine, în primul rând ai nevoie de echipament, că doar nu te duci pe tocuri pe pârtie (deși la noi e posibil orice). Și poți să faci asta foarte ușor cu o plimbare pe la Intersport, unde dai peste niște reduceri delicioase în perioada asta. Mai ales că schiul sau snowboarding-ul nu sunt niște sporturi chiar ieftine. Eu mi-am luat geaca asta de la Firefly cu vreo 300 de lei și sunt super mega mulțumit de ea. E singura geacă pe care mi-am luat-o în infotrip-ul din Austria, asta pentru că ține foarte bine de cald și nici n-ajungi să transpiri ca disperatul. Mai ai nevoie de niște pantaloni de ski, layere (pe vremea mea se zicea maieu și izmene), mănuși, ochelari și o cagulă sau niște eșarfe mai fițoase care îți acoperă fața cu stil, de la Buff. În ce privește placa, buții (boots) și casca de protecție (niciodată să nu calci pe vreo pârtie fără cască pe cap), astea le poți închiria oricând.
Acum vine cea mai importantă parte. Unde și cu cine!
Ideea e că eu am mai cochetat cu placa de vreo 3 ori până acum. Dar ori n-am avut parte de o pârtie bună, ori n-am avut parte de un instructor bun. Iar instructori buni (și prin bun înțeleg unul căruia chiar să-i pese de tine) se găsesc destul de greu. Așa că eram pe punctul de a renunța la a mai încerca acest sport. Mai ales că eu vomit și leșin de efort de fiecare dată când mă aplec să-mi prind legăturile 🙂
Dar uite că am ajuns în Austria și mi s-a reactivat instant dorința de a învăța să mă dau pe placă. De ce? Pentru că în primul rând rămâi tâmpit de cât de multe opțiuni de pârtii ai și apoi pentru că ai șansa de a da și peste instructori buni.
Și uite așa cum am ajuns eu în prima zi în Soelden și ne-am urcat la Giggijoch la 2284 de metri, am întâlnit-o pe Sabrina. Sabrina e o tipă scundă și un pic fluffy, genul de bavareză cu pielea albă, dar rumenă în obraji și care poate chicoti cu poftă, dacă are chef. E cel mai mișto instructor de snowboard pe care l-am întâlnit. Asta pentru că are o răbdare enormă și e de-un calm inexplicabil. În prima zi a rămas cu mine mai tot timpul, având în vedere că mai tot timpul eram în cur decât pe placă. Expresia ”mă dădeam pe cur” n-are nici o conotație sexuală.
Nu e ușor să faci pe instructorul. Adică nu e de ajuns să știi să te dai foarte bine pe placă. Gândește-te că ai o clasă de vreo 5, 6 începători dar fiecare prinde sportul ăsta în mod diferit. Deja după vreo 3 ore unii se pot da destul de lejer pe placă, pe când alții abia se țin pe picioare (aka je). Asta înseamnă că tre să ai grijă și de ăia care n-au răbdare și o iau înainte pe pârtie, dar și de cei care rămân în urmă și nu știu ce rahat au de făcut.
Sabrina a reușit să le facă pe ambele. Băi, deci a stat cu mine și m-a ajutat de fiecare dată să-mi revin și să nu renunț. Cum mă vedea că mă descurc, se ducea înainte la ceilalți să le verifice și lor progresul. Când reușeai niște manevre, întotdeauna te felicita. Când te vedea că te-ai dus ca bolovanul în râpă (așa cum am reușit eu fix înainte să-l pun la pământ pe Alex Negrea), venea imediat după tine să vadă dacă ești ok și pe cât de mică era ea, te ridica și te ajuta să te redresezi dacă nu erai în stare s-o faci singur. Mai mult de-atât, ar trebui să-i mulțumesc că mi-a cărat într-o zi rucsacul foto, căci altfel n-aș mai fi avut nici un obiectiv întreg sau aparat funcțional la câte căzături și mufe în zăpadă am luat.
Așa că vă sugerez să încercați Austria din prima dacă vreți să învățați un sport de iarnă. În primul rând că de pârtii nu te poți plânge niciodată. Poți oricând să le schimbi dacă nu-ți plac. Iar de calitatea lor nu mai vorbesc. Apoi, apropo de instructori, evident că nu toți sunt brici. Și aici sunt instructori care nu sunt atenți și nu prea au nici o treabă cu tine. Am întâlnit și eu unul într-o zi de era să-i rup mufarina cu placa, pentru simplul fapt că n-avea răbdare și nu mă aștepta. Am preferat să mă separ de grup pentru că sportul ăsta deja devenea o cursă contra cronometru și nu mă concentram decât pe cum să-i ajung pe ceilalți din urmă. Unii zic că așa înveți. Sub presiune. Eu rămân la părerea mea că lucrurile trebuie să le faci în ritmul tău dacă vrei să-ți placă.
Cât despre costuri, ce să zic. Ele sunt și pot părea fantasmagorice. Numai un ski pass pe o zi în Soelden e aproape 50 de euro. Dar în ăștia 50 de euro intră multe alte costuri la care poate nu te gândești. De exemplu, Soelden ăsta e un fel de Sinaia ca mărime, dar are o parcare pe 5 etaje lângă stația de telecabină care este gratuită în timpul zilei. Apoi, transportul în comun (autobuze) este și el gratuit. Plus probabil multe alte facilități pe care nu le-am descoperit încă. Pentru că așa se face turism. Nu stai să pui preț pe orice rahat, ci îl incluzi într-un pachet frumos. Asta apropo de faptul că în România plătești sosul sau cubulețul de unt în plus, la restaurante.
Pe Sabrina o găsiți la Ski School Soelden și un curs de 4 ore costă undeva la zona de 60 de euro. Evident, prețul crește dacă vrei mai multe zile. Dar hai să vă zic o chestie. Da, e 50 de euro ski pass-ul pe zi, cam tot atât e și închiriatul echipamentului pe zi, camerele de hotel sunt la media de 150 de euro pe noapte, dar dacă stai și cauți vei găsi pachete turistice care pentru vreo 300 de euro ai parte de vreo 5 nopți de cazare cu ski pass inclus. Dacă vii în grup, mai tre să mai pui niște bani de benzină și eu zic că ieși foarte bine. Pentru că oricum, nu se compară cu nimic din ce avem noi în țară pe parte de pârtii de schi. Băh, da nimic!
*Auskia este un eveniment realizat cu sprijinul landului Tirol și susținut de Austria.info, Lufthansa, BMW, Intersport & OTP Bank. Powered byBURN. #auskia, #lovetirol, #tirol, #lufthansa, #bmw, #otpdirekt, #burn
Dincolo de curaj? Placa, bineinteles. Trebuie sa recunosc ca desi m-am dat la viata mea cu schiurile, a se citi dat cu schiurile, nu schiat, nu placa nu am incercat niciodata. Nu m-a atras, parca pe schiuri am mai mult control.
Ai dreptate, Nicu. Sunt două chestii total diferite și se folosesc tehnici diferite. Nici eu n-am încercat vreodată cu schiurile că am zis totuși să învăț întâi să mă dau pe placă. Dar de ambele părți sunt avantaje și dezavantaje. Cel puțin la placă e al naibii de enervant să îți tot prinzi sau dezlegi legăturile 🙂