Azi am dat iar peste un clip cu BMW i8 și am leșinat. Este indiscutabil cel mai mișto model BMW din toate timpurile. La naiba, e cea mai mișto mașină ever. Drooling level: Expert!
Acum vreo câțiva ani duceam pe cineva cu mașina mea. Am un Renault Clio 3 roșu. I-am spus dealer-ului când am cumpărat-o, ”Dacă n-am bani de Ferrari, măcar o mașină roșie să am”. Și discutând despre mașină (de ce roșie, de ce sun roof, de ce etc), la un moment dat a venit întrebarea, ”Dar care e mașina ta preferată?”. Și tre să spun că am stat și m-am gândit un pic și am trecut așa prin revistă cam tot ce ar fi trebuit să mă atragă și mă întorceam tot timpul la mașina mea. I-am spus că în momentul ăla nu există nici un alt model de mașină care să mă dea cu adevărat pe spate, în afară de propria-mi mașină. Are tot ce-am căutat într-o mașină atunci când am luat-o. Da știu, o să ziceți că mănânc rahat, dar vă spun de pe-acum. Bolizii i-am exclus din calcul 🙂
Dar tre să recunosc că am o afinitate față de BMW-uri, indiferent câți cocalari conduc mașinile astea (și nu doar în România). De mic trebuie să alegi o tabără. Ori BMW, ori Mercedes. Ăia cu Audi nu prea au niciodată șanse să-și facă prieteni când sunt mici. Nici măcar dușmani. Drept urmare, eu eram în tabăra BMW și tot așa am rămas și până acum. Iar acum cu atât mai mult.
N-am avut niciodată un BMW, dar am condus destule modele. Întotdeauna m-a atras look-ul sportiv agresiv la exterior, dar pe de altă parte extrem de nemțește și de boring la interior. Indiferent de model. Chiar acum când am fost în Auskia, am avut posibilitatea de a testa 3 modele BMW. X3, X4 și X5. Am zis, vreau să conduc ”căruța” aia de X5, să văd cum e (mai zburasem înainte cu un M5 și d-aia).
Sticker-ul ieftin rotund inscriptionat cu 240 distruge tot farmecul bordului (în continuare plictisitor). Gen, BMW îți recomandă să nu depășești viteza de 240 la oră. Îți vine să-l smulgi de cum te-ai urcat în mașină. Și în timp ce Joanna (Ioana nemțească din GPS-ul integrat) îmi spunea unde să fac stânga, dreapta, iar pe parbriz mi se afișa viteza legală în locul respectiv și săgeata pe hartă, am intrat pe autostrada care ne ducea către Germania, mama ei. M-am uitat în stânga-n dreapta, în față-n spate, am ignorat limita de viteză de 100 km/oră și am dat în ea până-n am ajuns cu piciorul la planetară.
N-am ajuns la 240, ci doar pe la un 220/230. M-am oprit din două motive. Primul e că nu e nimic fascinant să mergi cu peste 200 la oră într-un BMW Suv. E atât de sigură mașina asta încât nu ai parte de nici o adrenalină. Da, depășești toate mașinile dar nu-ți creează o senzație de formula 1. Ai putea foarte bine să asculți liniștit muzică de lift și să lași capul pe spate. Nu tremură, nu urlă, e liniște și pace. Dar nu știu cât de bun e lucrul ăsta până la urmă. Adică simțeam nevoia s-o forțez și mai tare, doar ca să simt ceva. Și știam că lucrul ăsta s-ar fi întâmplat la o viteză la care n-aș mai fi avut timp de reacție în caz de doamne fere. Așa e odată cu vârsta, îți vine mintea la cap și nu prea mai vrei să riști. Mai ales când ai pasageri în mașină.
Așa că i-am dat limitare de până-ntro 100 la oră (că se dăduse semn prin stație că se ”filmează” pe autostradă) și am lăsat-o la modul leisure. Când am ajuns la hotel în Innsbruck, am parcat-o în parcarea subterană. Am zis bine mersi că m-au lăsat toți cu mașina s-o parchez singur. Asta pentru că mi-a luat 20 de minute s-o parchez. 20 DE MINUTE! Mă jur! Deci n-am fost în stare să parchez tancul ăla pe nici unul din cele 4 locuri goale. Parcarea era ceva mai strâmtă ca în Sun Plaza. Ideea e că prima oară când am testat un X5 eram super entuziasmat de toată tehnologia încorporată. Cu camerele montate pe mașină, poți să vezi o imagine de sus a mașinii (360 de grade) și să-ți fie mai ușor să eviți obstacolele. Apoi ai senzori de mișcare și avertizare sonoră. Eh, acum mi-am băgat toate cele în senzorii vieții. Cum mă apropiam de un loc de parcare (între două mașini sau o mașină și un stâlp), începea disperata să piue ti ti ti TI TI TITITITITITITI. Hoooo, nebuno că mai e loc! M-am dat jos de 2 ori ca blondele să mă uit în spate. Zic, băh, oi lovi ceva. Pe dracu, era loc destul. M-au trecut toate apele și toți nervii, iar când m-am dat jos m-am frecat (ca de fiecare dată) cu piciorul de pragul mașinii, prin urmare pantalonii mei erau tot timpul murdari de noroi.
Și în timp ce mă întrebam de ce oare nimeni din prietenii mei nu a observat dispariția mea (de parcă le-ar fi păsat câtuși de puțin), am înțeles de ce cocalarii își parchează gipanele în mall-uri, pe margine. Pentru că e nașpa să garezi o sufragerie, iar sistemele de siguranță pe mine mai mult m-au stresat decât m-au ajutat.
Nu sunt fan și n-o să fiu fan SUV-uri. Sunt mari și degeaba. Dar rămân la dragostea față de BMW. Ador siguranța lor în trafic și e genul de mașină la care mă uit tot timpul după ce mă dau jos din ea. X3-ul sau X4-ul mi s-au părut mai mult decât mașini suficiente (ca mărime). X4-ul cel puțin e blană. Ai destul loc în ea și îmi place mult forma aia aerodinamică, deloc obișnuită la un 4×4.
Dar când m-am întors în țară am dat peste i8 în aeroportul din Munchen. Am stat și m-am holbat la ea minute în șir. Mi se pare cea mai SF mașină din lume. E cea mai apropiată ca design de concept car-ul propus. Da, Ferrari e mișto, Lamborghini e genial, dar acolo te-aștepți la așa ceva. Și chiar dacă BMW face mașini sport, cu i8-ul a trecut la un alt nivel. Nici nu mă interesează specificațiile tehnice. Poate să aibă un motor de scooter înăuntru (deși știu că nu e cazul), căci aș merge oriunde cu mașina asta. N-am avut ocazia s-o conduc. Am condus în schimb un i3. Mă rog, nu eu, Vaca Verde. Dar chiar și-așa, cu i3-ul mi-am dat seama cât de mult au evoluat motoarele electrice și cum te înfigi cu mașinuțele alea. Nu vreau să știu cum e cu un i8. Spune tu! Nu-i genială? Și ca s-o termin într-o notă de copilărie, tu ce mașină preferată ai? 🙂
