Locuri de evitat!

Processed with VSCOcam with e7 preset

Și-mi vine să fac un gest necugetat în astfel de situații. Gen, să-mi scot cocoșelul și să încep să fac pipilică într-un colț, spre uimirea și dezgustul tuturor din jur. Doar așa, ca să ne înțelegem că nu ne aflăm într-un loc atât de special.

Noh, mergi la munte, bagi un weekend la pension, ieși afară doar ca să cari berea și carnea din mașină și te uiți așa la munte și zici ”Băi, șie frumos îi…” da nu te gândești să părăsești asfaltul, așa că te întorci înăuntru, așa cum stai și acasă. Însă tradiționalul weekend la munte nu se poate termina dăcât cu o masă la restaurant dumineca, înainte de plecare.

Așa că la 4 minute de unde stăteam se afla Majestatea Sa, Castelul Cantacuzino. Am tot auzit de el, am văzut poze, dar n-ajunsesem niciodată la el. Așa că, Hai! Caută pe Google Maps, dă click pe locație, apelează direct din aplicație și fă rezervare pentru 6 persoane! ”Aici este magazinul de suveniruri, vă rog să notați pentru restaurant!”. Ok, facem asta și mergem la castel. Să mâncăm la magazinul de suveniruri! 🙂

Noh, nu cred să mai fie vreun loc în România care să mă uimească atât de mult. Adică da, castelul arată foarte mișto (ăștia din familia Cantacuzino au știut unde să-și facă palatele!), dar restul e un clișeu. Evident că la intrare tronează câte-o gheretă d-aia jenantă (de obicei sunt alea de plastic albe) care n-are nici o legătură cu ce se întâmplă acolo. Apoi, agenții de pază zici că sunt picați dintr-un film SF prost, de serie B, de prin anii 80. Mă refer la ”uniforma” lor care nu face decât să se cace cu boltă peste orice simț estetic. Și nu e ca și cum ți-ar oferi vreun sentiment de siguranță salopeta aia. Nu, doar  îi transformă pe oameni în niște țărani cărora li s-au dat niște uniforme cu un singur număr. Îndeajuns de largi și de strâmte încât să încapă oricine.

Dar m-am obișnuit și cu asta, așa că am trecut mai departe și ne-am îndreptat orbiți de foame către restaurantul Canta Cuisine. Hai bine, hai să fac două poze rapid cu telefonu, rahat, n-a ieșit nimic, hai că așteaptă ceilalți, hai să intrăm.

Interesant, curățel, imită un stil clasic, dar parcă e totuși ceva în neregulă acolo. Nu știu ce, dar suspectez că ceva e foarte ieftin acolo deși n-aș putea arăta cu degetul ce. Poate culorile nu sunt tocmai într-o armonie perfectă sau…

”O să vă iau eu haina!” vine amenințător înspre mine un ospătar cu mâinile întinse. Abia mi-o dădeam jos și voiam s-o pun pe spătarul scaunului și am zis în gând ”Ah, la dracu, de ce tocmai pe mine?”. Ca să ne înțelegem. Eu am crescut printre hoții de buzunar. În fiecare zi mă duceam la școală sau la liceu cu autobuzu și de fiecare dată mă țineam de buzunare și nu de bară, ca să nu-mi fure alocația. Am rămas cu sechele, jur. N-am încredere niciodată în țara asta să-mi las haina cu portofelul și cheile în ea, departe de mine.

Și-am zis, bă, e restaurant în pana mea, hai să mă simt și eu bine. Așa că îi dau haina și pleacă cu ea. M-așteptam să o ducă la un curier din apropiere, ceva ce poate nu văzusem eu când am intrat, dar între timp ospătarul coborâse scările și îl vedeam cum iese cu haina mea din restaurant!

M-am așezat pe scaun incomod și am început să mă gândesc la scandalul pe care ar fi urmat să-l fac dacă haina mea avea să dispară, sau orice din ea. Da, v-am spus că am sechele și chestia asta mă face să mă simt inconfortabil. Poate nu doar pe mine. Așa că deja se anunța că aveam să mănânc cu pioneze în gât.

Doar că în gât deja înghițeam cioburi în momentul în care am deschis meniul și am văzut prețurile. Și ăsta e momentul în care mă amuz cu adevărat, pentru că mă uit la ceilalți care sunt cu mine la masă. Știi, ne-am făcut prostul obicei de a ne jena când un loc e scump. Pentru că sunt prea mulți cocalari care n-au muncit o zi în viața lor, le-au căzut banii în gură și nu stau ei în ”doo meleoane”, chestie care s-a transformat într-o caracteristică națională. Drept urmare, observ o jenă ascunsă de fiecare dată când ajung într-un loc unde un fel de mâncare începe de pe la 50 de lei. Mie, sincer, îmi vine să vomit instant când văd scorurile astea. Pentru că până acum n-am dat peste nici un restaurant care să-și justifice cu adevărat prețurile și să spun, ”Da, frate! E scump, dar aici chiar merită să vii odată la ceva timp, să te simți bine și să mănânci foarte bine!”. Dimpotrivă, de cele mai multe ori am dat peste o mâncare foarte bună în locuri extrem de accesibile.

Și în timp ce toți frunzăream în liniște și dezamăgire meniul, vine și Le Ospăteur! Un troglodit din Bușteni pe care l-au tuns și bărbierit și l-au pus să se uite la filme americane cu restaurante de fițe și mâncare d-aia mișlen! Pentru că a început din start cu ”Și să începem cu un vin roșu les rubelous, poate?”, sau ce drac de denumire avea vinul ăla, și deja știam că a numit cel mai scump vin din meniu. În timpul ăsta mă uitam la clișeul cu rața din meniu. Așa prostești lumea, scrii rață sau duck și e clar, restaurantul e de fiță!

L-am dezamăgit pe șaveu și i-am cerut nește apă plată. Nu două sticle, una e de-ajuns momentan.

Adică nu pe bune, nu sunt exagerat, pentru că acolo nu vii la un restaurant, vii la un obiectiv turistic. Iar obiectivele turistice sunt cam pentru toată lumea. Eh, aici s-a gândit un prost să facă un restaurant fițos, unde ospătari și mai fițoși o ard ca în cele mai fițoase și scumpe restaurante din Monaco sau mai știu ce alt loc pe care n-o să-l frecventez niciodată de sărac ce sunt. Majoritatea clar vor fi turiști, care poate își vor dori să consume ceva după ce vizitează castelul și probabil că majoritatea se vor simți un pic incomod când vor vedea prețurile și ”pretențiile” de căcat apropo de eticheta de restaurant impusă de ospătari.

Și stai că-mi aduc aminte de haina mea. Oare unde-o fi dus-o?

”V-ați hotărât?” întreabă plin de un franțuzism fals Le Ospăteur.

”Da, doo supe dă ceapă, doo supe dă brocoli, un nu știu ce ton și un cheesecake”

”Dacă mi le spuneți așa, așa o să vi le aduc!” îmi răspunde el ofensat de modul în care am amestecat ordinea firească a felurilor de mâncare.

Și poți s-o aduci și pe mă-ta tot atunci, îmi venea să răspund, dar din gură mi-a ieșit ”Da, chiar așa ne-am dori, mulțumim. Cineva dorește să servească doar desert și am prefera ca toată mâncarea să vină în același timp!”

A acceptat, nu înainte de a repeta comanda și a mă corecta cu ”… și o tartă de brânză.”. Să-mi sugi rața de la cotor, că-s cocalar și-mi place să-i spun cheesecake! Atât timp cât eu plătesc mâncarea, pot să-i zic și tartă cu căcat!

Și stai așa că vine supa de ceapă. Așa testez eu locurile scumpe, îmi iau o supă ieftină, să nu-mi iau iar țeapă. După aia dacă-mi place, comand și altceva. Dar supa asta…

Era o baltă maro care arăta ca o diaree și cu un supozitor topit în mijloc (cașcaval ras în supă). Mi s-a făcut și mai foame când am văzut-o și deja mă gândeam la ce Mec să mă opresc în drum spre casă. Deci nu, supa de ceapă n-arăta ok, dar gustul? Nimic care să mă dea pe spate, jur. Bună, dar nu gustoasă. Corectă, dar nu fabuloasă. Iar cașcavalul ăla (pe care îl ador în supe sau ciorbe) nu știu dacă e o idee atât de bună să-l razi, pentru că se întinde întotdeauna și tot timpul stai jenat să nu-ți atârne prin barbă nește brânză, ca să-l citez pe Le Ospăteur. Poate cubulețe ar fi mai ok. Dar cine sunt eu să-l comentez pe Chef Romică? Jur, așa îl cheamă!

Mâncarea deci nu e spectaculoasă, iar părerea mea despre ea e clar afectată de atmosfera din restaurant creată de ospătari (cu harfele lor de căcat), cu prețurile prea scumpe pentru un Bușteni și, și, și unde dracu e haina mea că iar îmi amintesc.

Haina era într-un dulap în holul de la intrare. Prima oară n-o găsisem și m-a apucat panica, dar apoi am chemat un ospătar s-o găsească. Și mă gândeam, dacă tot vor s-o ardă high class and shit, nu mai bine mai angajau un amărât din Poiana Țapului să stea el frumos la intrare și să le ia hainele oamenilor și să le pună în dulap de față cu ei? Așa nu intri îmbrăcat în restaurant ca abia apoi să vină un ospătar să ți-o ia și să plece cu ea. Dar ce știu eu…

Jur, detest locurile scumpe fără justificare, iar ăsta e unul din acele locuri. Nu m-am simțit deloc bine, iar mâncarea nu m-a dat pe spate. Iar stilul ăsta ospătăresc e prima problemă. Fița asta de doi bani în care pică toți proștii. Băh, eu muncesc pe banii mei și eu stau în ei și fiecare leu contează. Oi fi sărac, dar măcar am un respect pentru mine și pentru banii munciți. Și prefer să-i mănânc în locuri unde ospătarii sunt deschiși, prietenoși și știu să poarte și acea etichetă de restaurant fără să te simți jenat. Iar Canta Cuisine ăsta, n-are nimic de genul ăsta.

Singura chestie mișto la acest restaurant e că au o cameră de fumat. Asta da, e foarte tare! Adică nu fumezi unde mănânci, vorba lui Hădean. Și are dreptate, nu fumezi frate unde mănânci! Iar aici, dacă voiai să fumezi, te retrăgeai într-o cameră cu fotolii și canapele și puteai să răsfoiești reviste sau cărți. Singura chestie mișto, asta a fost. În rest, mă cac pe rața voastră și fițele voastre de 2 bani.

”N-aveți voie să filmați!” mi-a zis un paznic alergând înspre mine în timp ce înregistram pentru vlog, după masa aia copioasă. Evident că n-am, că doar sunt în România, țara lui ”Accesul Interzis”, ”N-aveți voi să faceți poze”, ”Nu călcați iarba”.

25 Comments Locuri de evitat!

  1. Ana 01/03/2016 at 11:23 pm

    Din acceasi categorie – chelneri care’ti stau in gat:
    Doua gagici, merg la „Lacrimi si sfinti” in Bucuresti, intr-o zi de saptamana, pe la orele 17, infometate dupa ceva munca asidua, dar relaxate si gumete. Intram in faimosul restaurant, cu minim 30-35 de locuri (la o prima vedere) din care doar 5 erau ocupate (3+2). Intrebam zambind daca ne dau si noua ceva de mancare intrucat la ora aia si porcii atarnati de tavan aratau apetisant. Cei 2 chelneri, foarte scortosi, ne spun, ca si cum am fi fost cel putin chioare, sa asteptam sa vada daca au locuri (sala era, repet, cvasi goala si nici nu erau semne dintr-alea cu ‚rezervat,). Dupa vreo 5 minute in care am stat ca niste dive in usa, iar ei s-au uitat ca prostii intr-o hartie probabil sa citeasca ceva pe litere, ne-au invitat la o masa inghesuita fix langa 2 din cei 5 clienti, care pareau ca doresc sa se bucure de o oarecare intimitate. La vederea preturilor ne-am simtit si noi la fel de jenate ca si voi, o ciorba de cartofi si o zacusca sunt totusi o ciorba de cartofi si o zacusca. Ne-am ridicat si am plecat.

    Reply
    1. Alex Damian 02/03/2016 at 1:35 am

      :)))) Ce mișto ai descris! Foarte tare. E bine de știut. Parcă m-aș duce și eu, doar doar să mai scriu un articol d-ăsta. :))))

      Reply
    2. ionut 02/03/2016 at 12:09 pm

      Am fost de doua ori la Lacrimi si Sfinti. Prima data am crezut ca sunt eu prea pretentios, dar nu, si a doua oara a fost la fel de tragic. A treia oara nu mai merg, aste f clar pt mine. 🙂

      Reply
      1. Alex Damian 02/03/2016 at 1:26 pm

        Pfoai, deci tre să merg și eu pe-acolo, așa, de curiozitate! 🙂 Oricum, ca nume, n-ai zice c-ar fi departe de Hanul Drumețului. :)))

        Reply
  2. Violeta 01/03/2016 at 11:27 pm

    Mai intreaba si pe altii inainte sa te duci…asa te feresti de situatii neplacute. Asta vara am fost sa vad expozitia Dali si dupa zic merge o limonada …tersa …munte…aer dar surpriza daca nu mancam nu se putea sta la terasa din fata.

    Reply
    1. Alex Damian 02/03/2016 at 1:34 am

      Pe bune? Ce țărani… :))) Vai, da în ce țață mă transformam dacă-mi spuneau asta. Ca-n piață! :))) Bine, nu prea mă mai las atât de afectat de experiențele astea. Prefer să mi le amintesc și să râd de ele. Dar a doua oară nu mă mai întorc acolo. 🙂

      Reply
      1. Violeta 03/03/2016 at 9:16 am

        M am transformat, crede ma! Cu atat mai mult cu cat nu erau prea multi clienti, dar asa cum spui si tu de cele mai multe ori prefer doar sa imi amintesc de ce nu trebuie sa revin a doua oara

        Reply
  3. Laurentiu Popa 02/03/2016 at 1:57 am

    Cel mai probabil o sa te simti atacat prin comentariul meu, dar cateodata realitatea e cruda. Realitatea este in felul urmator: li se rupe in paispe celor de la restaurant ca tie nu ti-a convenit pretul sau “aerele de fite” ale ospatarilor. Li se rupe ca nu vei mai merge a doua oara? Si stii de ce? Pentru ca tu, omul de rand, oricum nu iti permiti sa consumi ceea ce se asteapta ei sa consumi, adica in valoare de ceea ce ei numesc bonul mediu. Din cauza asta esti neimportant. Vor veni oameni cu bani, prea putin important din ce facuti, care vor face o consumatie suficient de grasa pentru businessul lor, si care probabil vor ramane impresionati de atmosfera restaurantului, si vor reveni. Acela este targetul lor de clienti: oameni cu bani carora li se rupe ca un fel de mancare este 50 de lei. Nu poti sa aduni intr-un singur loc oamenii de rand si cei cu prea multi bani, pentru ca nu ii vei putea satisface deodata.

    Ah, si inca o chestie, legata de pret si mancarea care a fost buna, dar nu te-a dat pe spate. Nici nu trebuia sa te dea pe spate, pentru ca 90% nu ai platit mancarea, ai platit tot ce a fost in jurul tau. Exista si o “vorba” care reflecta perfect acest lucru: location, location, location!

    Reply
    1. Alex Damian 02/03/2016 at 12:02 pm

      Nu mă simt deloc atacat, ba dimpotrivă, comentariul tău este cât se poate de adevărat. Și știu că asta se întâmplă și n-am nici o problemă cu locurile de fițe pentru că nu le frecventez, dar restaurantul ăla n-are ce căuta acolo. Dacă era separat total de orice alt obiectiv turistic și trebuia să te duci special acolo pentru restaurant, nici n-aveam de ce să mă leg. Dar acolo vin turiști, vin familii care poate nu-și permit să dea atâția bani pe mâncare și băutură și atunci ce-i spui copilului tău care urlă de sete și de foame? Cel mai mult mă atacă faptul că oamenii nu fac nimic și se complac în situațiile astea. Adică nimeni nu zice nimic, nimeni nu se plânge și toată lumea scoate banii din buzunar cu un nod în gât. Restaurantul ăla, în felul în care e acum, n-are ce căuta acolo.

      Reply
    2. Ana 02/03/2016 at 2:48 pm

      Imi permit sa te contrazic. Un loc de fite nu se masoara in cat de scortosi sunt chelnerii. Poate doar la noi. La ei (de lumea civilizata zic) intr-un loc de fite (adica de la 5 stele in sus unde intr-devar platesti locatia, servirea, etc) nu te simti prost pentru ca sunt chelnerii impertinenti si scortosi si vor sa te invete ei cum stau lucrurile, ci pentru ca sunt extrem de serviabili si eleganti. Nu se poarta ca niste mitocani pentru ca nu este natura lor si asa ne si invata niste lucruri.

      Reply
      1. Alex Damian 02/03/2016 at 3:41 pm

        Ai dreptate, eram doar ironic apropo de localurile de 5 stele din afară.

        Reply
        1. Ana 02/03/2016 at 5:11 pm

          Voiam sa-l contrazic pe Laurentiu, mi-a scapat acest mic detaliu :), ma scuzi.

          Dar daca tot m-am pornit, as mai avea o obiectie in legatura cu aspectul acestor chelneri de fite. Am remarcat ca sunt, in general, tunsi cu freza aia cu mult par in varful capului si foarte scurt in rest si poarta camasi fit si pantaloni skinny. Pe cuvant ca uneori ma incearca asa un soi de neliniste la ideea ca ar putea sa-i plesneasca un nasture la camasa, sau, doamne feri, si mai rau.

          Reply
          1. Alex Damian 03/03/2016 at 1:14 am

            Am văzut și eu asta de câteva ori și mă amuzam. La cămăși îmi place când li se adună colăcei la burtică. :)))

  4. Anne-Marie 02/03/2016 at 10:31 am

    Ce bine ca nu doar eu inghit in sec cand vad portia de paste ca incepe de la 35 de lei. Paste simple, cu popo-popo-pomodoro-ooo, nu cine stie ce branze mucegaite.

    PS: noh, da’ ce te-ai ardelenizat, bre!

    Reply
    1. Alex Damian 02/03/2016 at 11:56 am

      Da, aia cu pastele chiar n-o înțeleg nici eu! Că n-au nimic interesant sau altfel.
      Noh, place mai mult la voi! Îi lumea mai faină și am niște rădăcini din Dej! 🙂

      Reply
  5. Haivas 02/03/2016 at 12:05 pm

    Mie mi s-a părut scump și să-l vizitez. M-am dus alături să-i pun pe ăia mici în ham și noi să ne cățărăm în copaci și să ne dăm pe tiroliene. 🙂 Bani mult mai bine cheltuiți.

    Reply
    1. Alex Damian 02/03/2016 at 1:28 pm

      Da, adevărat, deși e păcat, căci în astfel de locuri intrarea ar trebui să fie ori gratuită, ori foarte accesibilă și restul să fie suportat de instituțiile culturale ale statului. Dar nah, s-au mai dus 10 meleoane pe catedrale și anul ăsta. 🙁

      Reply
  6. Marian Dumitru 02/03/2016 at 12:07 pm

    Multumesc de acest sfat! Char imi doream sa citesc un astfel de mateial.

    Reply
    1. Alex Damian 02/03/2016 at 1:26 pm

      Mă bucur să aud asta. Numai bine! 🙂

      Reply
  7. Cristina 02/03/2016 at 6:37 pm

    Adevarat! Am fost si eu anul trecut pentru prima data sa vizitam castelul… cu toata familia, catel, purcel etc. Am ales o perioada nici prea calda, nici prea rece, dar musai cu parc de distractie pentru copii. Am cautat pe net si am gasit poze, explicatii, invitatii de genul “cat timp parintii viziteaza, copiii se pot distra in parcul amenajat in curtea castelului… cu tobogane, trambuline, sau sa calariti poneii” si mi s-a parut super ok. Da’ de unde? Care parc? Care tobogan gonflabil? Care ponei??? Am mers sa intreb paznicul unde sunt ascunse locurile de joaca, caci poate mi-a scapat mie vreun unghier ascuns. Raspunsul primit m-a lasat cu gura cascata: “nu a fost niciodata asa ceva aici”. Copiii desumflati complet, ca de’ le promisesem joaca, am vizitat castelul (printre plansete si plictiseala de rigoare din partea lor), dupa care am sunat la nr de telefon de contact al mega-site-ului sa ma lamureasca in privinta parcului…
    Doamna foarte amabila mi-a propus sa venim sa vizitam castelul si sa las copiii sa se distreze in “locul de joaca”. “Care loc de joaca?” intreb. “Cel din curtea castelului.” “Care curte? A carui castel?” “Castelul Cantacuzino.”
    “Sunt acum in curte… am vizitat… dar nu gasesc locul de joaca. Imi puteti spune unde este?”
    “Sunteti acolo? Acum?”
    “Da.”
    “Aaaaa probabil ca au gresit cei care ne administreaza site-ul… aaaa… am sa vorbesc sa vad si va sun inapoi.”
    Nu am primit nici un telefon inapoi… nu m-a lamurit nimeni… nici pana in ziua de azi… dar a fost superba locatia ????

    Reply
    1. Alex Damian 03/03/2016 at 1:10 am

      :))))) Da, adevărul e că ajungem să nu ne simțim bine, dar clar nu ne plictisim. Din păcate Castelul este proprietate privată deja și ăsta ar fi trebuit să fie un exemplu pozitiv, dar din păcate se pare că vor să ofere servicii de proastă calitate. M-am uitat pe review-urile de pe pagina de Facebook și sunt foarte multe păreri negative.

      Reply
  8. CB 03/03/2016 at 12:35 pm

    Dar stiti ca inainte de retrocedare a fost sanatoriu de TBC? M-am intrebat de multe ori daca e ok sa fie deschis publicului. Acum, cu atat mai mult ma intreb daca e normal sa se consume alimente acolo. Oare cat timp ii trebuie bacilului Coch sa dispara?

    Reply
    1. Alex Damian 04/03/2016 at 3:37 pm

      Hmmm, uite la asta chiar nu m-am gândit și good point! Chiar e de investigat chestia asta, mai mult ca orice altceva. Mersi!

      Reply
  9. Alex C 04/04/2019 at 3:22 pm

    Desi vad ca sunt 3 ani de cand ai scris asta, ai “adunat” ceva oameni cu impresii asemanatoare cu a ta, asa ca e doar normal sa primesti si o opinie diferita.
    Personal, n-am avut ce sa-i reprosez, nici ospatarului, nici recomandarilor sale.
    Mancarea foarte buna, si chiar la nivelul asteptarilor sau peste. Gama variata de vinuri, unde chiar am gasit orice am vrut. Deserturile – geniale.
    Acum, e normal ca un ospatar sa iti recomande o mancare/bautura ceva mai scumpa, intrucat stii foarte bine ca ceva cu adevarat bun (cu care sa nu dai gres) e scump. Ieftin si prost exista, exact cum exista si scump si prost. Insa niciodata ieftin si bun.
    Pe de alta parte, e usor fortata comparatia cu MC-ul de care pomenesti. Daca e sa nu ma raportez la pret, nu cred ca am mancat undeva mai bun pe toata Valea Prahovei.
    Vorbin despre pret, tin sa mentionez: Am tratat acest local ca pe unul de seara, unde te duci o data pe luna, sa te rasfeti, si nu in fiece zi. Desi, vita cu foie gras + piure de telina = 150 ron, nu mi se pare deloc mult. Daca il gasesti undeva mai ieftin, e bine de stiut.
    E normal sa existe pareri pro si contra oricarui lucru, si de apreciat atunci cand cineva poate cu adevarat sa-si argumenteze aceste pareri, insa mi se pare ca atat tu, cat si ceilalti ce au lasat comentarii parca prea ati demonizat locul asta, incat avea nevoie si cineva care sa spuna alta poveste.
    Ca sa sumarizez: Daca vrei sa ai o seara linistita, intr-un ambient dragut si linistit, si sa mananci “altceva” fata de ce mananci in mod uzual, e de avut in vedere. Clar nu e recomandat daca vrei sa mananci o ciorba la pranz, sau sa te duci sa bei cu baietii.

    Reply
    1. Alex Damian 09/04/2019 at 7:12 am

      Oh, da, au trecut 3 ani și n-am mai trecut pe acolo. Și între timp am găsit restaurante mult peste nivelul acestuia cu o mâncare foarte bună. Indiferent de bucătăria unui local, sau de nivelul la care se pretează, totul stă în comportamentul ospătarilor. Prin prisma unui job, am ajuns la un moment dat la o cină de business într-un restaurant foarte scump dintr-o țară europeană. Mă uitam la prețurile din meniu și mă amuzam pentru că altfel mi se făcea rău dacă făceam conversia în lei. Cu toate astea, ospătarii au fost foarte sociabili, deschiși, zâmbăreți și nu au încercat în nici un fel să ne bage ceva pe gât. Căci despre asta e vorba, despre atitudinea cu care îți servești clienții, indiferent care ți s-ar părea ție că e statutul lor financiar. Te asigur că dacă intră Mark Zuckerberg într-un restaurant de fiță de la noi, în tricou și-n blugi, iar ospărarii nu au habar cine e, or să-l trateze cu curul. Garantat! Atât, e vorba doar de atitudine, atitudine care m-a enervat și m-a făcut să scriu articolul ăsta acum 3 ani. Mulțam fain de vizită și pentru părerea ta! 🙂

      Reply

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.