Mă simt singur!

Aș spune că suntem mai degrabă generația ”Fake News”. Și nu mă refer neapărat la știrile false din presă care pot schimba foarte ușor părerea maselor. Mă refer la noi. Și cum încercăm tot timpul să arătăm ce bine o ducem și ce fericiți suntem. Când știm foarte bine că dacă ajungem să facem asta înseamnă că avem cu adevărat o problemă, doar că n-avem curajul s-o recunoaștem.

Băi, îmi place facebook-ul și la fel de mult instagram-ul. În continuare nu cred că știm să apreciem ce oportunități imense ne pot oferi aceste platforme. Acum mult timp vorbeam pe mess cu o prietenă care era pe undeva prin America de Sud la o altitudine de nu știu câți mii de metri. Am uitat complet de unde vorbea, dar îmi amintesc că i-am spus, ”Băi, tu-ți dai seama că suntem la mii de kilometri distanță și mii de metri înălțime și noi comunicăm instant? Cam cât de tare e chestia asta?”. Sau faptul că oricând poți să trimiți un tweet unui astronaut de pe stația internațională spațială. Adică poți să vorbești cu oamenii din spațiu! Și noi suntem contemporani cu lucrurile astea!

Dar ”reversul medaliei” în ceea ce privește facebook e că avem mult mai ușor acces la aceste lucruri uimitoare și zilnic putem vedea cum oameni din diverse colțuri ale lumii fac lucruri incredibile. Chit că vorbim despre sporturi extreme, călătorii în locuri exotice, petreceri nemaipomenite, etc. Și cred că e perfect normal să simțim o anumită frustrare când viața noastră nu e tocmai un monument de adrenalină și activități sociale non-stop. Așa că pornim și noi în lupta asta și încercăm să afișăm o imagine cât mai pozitivă. Un selfie fals cu zâmbetul până la urechi, hashtag #lifestyle, cum prindem un weekend la munte punem la poze de zici că, mamă, e the time of our life, ieșim în centru vechi ca triștii și punem poze de la super distracții, iar dacă ajungem în Bali, nu mai spun, să moară toți dujmanii de ciudă, etc.

Ei bine, niciodată nu ajungem să recunoaștem public că aceste lucruri ne afectează. Preferăm să dăm impresia că viața noastră e nemaipomenită în loc să recunoaștem că sunt momente în care ne simțim singuri, că n-avem cu cine ieși în oraș, că jobul ne stresează permanent și ne e frică să renunțăm la el, că ne omoară creditele, că pentru ce căcat trăim pe lumea asta, etc. Ba unde mai pui că unii nu-și permit niciodată să ajungă în Bali și nici n-au cum să pună un selfie, căci simetria n-a fost tocmai generoasă cu ei, iar instagram-ul s-a transformat încet încet într-un loc al femeilor ”perfecte” și al bărbaților bine sculptați.

Vorbeam cu un prieten bun fix de chestia asta. Că, băh, ce-ar fi să scrii un status pe facebook în care să spui că te simți singur. Să recunoști chestia asta. Ei bine, eu m-am gândit să scriu un articol despre asta. Pentru că deși sunt mulți oameni care-mi spun că mă invidiază și că ce tare că fac ceea ce-mi place, ei bine, lucrurile nu stau chiar așa.

M-am apucat de blogging ca să nu cad în depresia căutării unui job. După vreo 5 ani de zile am fost presat să-mi dau demisia dintr-o multinațională (din cauza unor frustrate nefutute), lucru care m-a dărâmat efectiv. Blogging-ul m-a ajutat să trec peste asta, am văzut că pot să câștig niște bani din asta, dar nu îndeajuns de mulți. Am mai încercat o multinațională acum vreun an și jumate. Guess what? După 3 luni, la fel, m-au presat să-mi dau demisia. Am zis că e ceva în neregulă cu mine în pofida faptului că toți prietenii și mulți colegi din firma respectivă mi-au spus că pur și simplu am ghinion și că am dat peste alte idioate. Nu, nu sunt misogin, ci doar am avut ”șefe” în ambele situații. Vă dați seama că a doua oară m-a lovit și mai tare. Nu mai aveam chef de nimic. Și nici acum nu am.

Colac peste pupăză m-am mai și îndrăgostit. Da grav de tot! Nu, stați liniștiți, nu-i motiv de bucurie. Pentru că e una din acele situații în care persoana cealaltă nu-ți împărtășește sentimentele. Și sunt sigur că toți am trecut prin asta și știți cât de nasol e. Dar niciodată nu vorbim despre asta. Și nu cred că e ok să ținem lucrurile astea în noi. Pentru că ajungem să refulăm toate frustrările astea pe alții sau alte subiecte. Cred că ăsta e motivul principal pentru care există atâta hatereală pe net. Pentru că nu ne recunoaștem propriile noastre frustrări.

Scriu articolul ăsta fix de Velăntains pentru că nu există nici o sărbătoare care să trezească atâtea mixed feelings. Ori sunt cei care se bucură și se gudură și vai iubi mersi te iubesc, ori sunt haterii care fac mișto de ziua asta. Că cică dragostea ar trebui sărbătorită oricând, nu într-o zi specială. Deși, de multe ori, în spatele acestei hatereli se ascunde singurătatea și lipsa unui partener. Dar nu, nu vrem să spunem asta și nici s-o recunoaștem. Ei bine, o fac eu! Și ar fi bine s-o faci și tu! Dar cum?

E bine să ai niște prieteni cu care să vorbești despre lucrurile astea. Pe mine mă ajută extrem de mult și sunt bucuros că am câțiva prieteni foarte apropiați cu care pot vorbi despre lucrurile astea. Aș lua-o razna altfel. Dar prietenii nu sunt niște experți care să te poată ajuta cum trebuie. Ei pot doar să-ți fie alături și să-ți ofere niște sfaturi, dar nu te vor putea ajuta pe termen îndelungat.

Ar mai fi expunerea asta pe Facebook, dar ceea ce fac eu acum e doar un experiment. Eu n-am o problemă în a recunoaște prin ce trec. Nu sunt defect, nu mă consider o persoană nașpa dar știu că trec printr-o perioadă dificilă și am nevoie de ajutor. Sunt curios dacă vor fi oameni care vor citi aceste rânduri și se vor regăsi în ele, dacă vor lăsa un comentariu sau vor spune doar că sunt un frustrat terminat căruia i-a dat una plasă. 🙂

În final, cea mai bună soluție cred în continuare că este terapia. Să mergi odată la un psiholog sau un psihoterapeut. De curând un prieten m-a trimis la un cabinet. Se organiza o sesiune pentru bloggeri și am fost de curiozitate. Clinica se numește Oana Nicolau și poartă chiar numele fondatoarei, o ”gagică” mișto, care arată super bine, dar calmați-vă că e căsătorită și face sesiuni doar cu cupluri. 🙂 Dar au o echipă numeroasă de oameni faini specializați pe diverse zone și oferă consiliere individuală, cupluri (căsătoriți sau nu) și chiar copii. Am fost apoi la o sesiune individuală încât să-mi dau seama dacă trec printr-o fază de lene acută sau chiar trec printr-o depresie. Ei bine, da, oficial sunt în depresie, iar în sesiunea asta mi-am dat seama că un specialist nu-ți vine cu sfaturi de genul ”sun-o și spune-i ce simți”, sau ”dă-o dracu de proastă”, sau ”dă-ți demisia, e mai bine pentru tine”, ci te învață cum funcționează mintea noastră care nu ne dă pace niciodată. Pe lângă asta te învață cum să lucrezi cu tine și cum să-ți depășești problemele.

Nu zic neapărat să mergi la clinica asta, oamenii ăștia nu m-au plătit pentru asta. Spun că e prima oară când am mers și am dat peste niște oameni faini. Poți să încerci și în altă parte, cert e că așa ceva te poate ajuta foarte mult. Eu din cele două sesiuni (cea individuală și de grup) am învățat niște chestii super șmechere de care nu aveam habar.

Și cel mai important lucru e să ne recunoaștem problemele și să încercăm să le rezolvăm. Nu să refulăm cu frustrarea noastră pe cu totul altceva. Velăntains dei n-are nici o vină. 🙂

 

 

24 Comments Mă simt singur!

  1. ALEX 14/02/2017 at 7:41 pm

    Mi-a placut, ”e misto, dar calmativa e casatorita”, nu toti vor doar sa futa, experienta cunoasterii unor persoane aparte, te imbogateste, simplu, precum afirma-si.
    Restul, ti-as fi recomandat pe ne-futute, sa le si poate azi scriai ceva mai plin de esenta!
    frustrarile exista in noi toti, recunoasterea lor in schimb, e data de lupta intre minte si adevar!
    Un defect, mai putin defect fata de cei ce ma arata ca, defect.

    Reply
    1. Alex Damian 15/02/2017 at 6:42 pm

      Dude, erau o glumă și un compliment în același timp pe care mă bucur că Oana le-a înțeles. În rest nu prea am înțeles ce-ai scris și îmi pare rău. 🙂

      Reply
  2. Alexandra Irina 14/02/2017 at 8:20 pm

    bai, foarte tare. ma bucura asumarea si ma bucura pasul de a merge si a vorbi cu cineva de specialitate.
    legat de fenomenul smile pe facebook, chiar ma gandeam acum cateva luni cand am trecut printr-o faza mai dura, cat ma afecteaza sa vad toate smile-urile false de pe social media si toata promovarea asta exacerbata a fericirii, de parca e singura emotie care merita traita.
    stai linistit, nu esti singur (chiar daca asa se simte)..nici singurul care se simte down, nici singurul care o admite.
    bravo pentru curaj

    Reply
    1. Alex Damian 15/02/2017 at 6:40 pm

      Mulțam fain! Te pup! 🙂

      Reply
  3. Paul Dutu 14/02/2017 at 9:12 pm

    Alex, toata stima pentru deschiderea si sinceritatea cu care iti impartasesti trairile si sentimentele! Fie ca vorbim sau nu despre asta cu totii avem momente bune si momente mai putin bune. Momente in care suntem pe val sau momente in care ne-am dori sa ne inchidem in camera si sa stam acolo pentru totdeauna. Faza misto este ca dupa fiecare “cadere de genul asta” , dupa ce ne ridicam, ne scuturam si ne oblojim ranileiti realzam ca ne-am depasit limitele , ca putem mai mult si ne aruncam iar in caruselul asta, numit viata.
    Avea Bleont o vorba : ” Creste-te, educa-te si mergi mai departe!” si asuma-ti sincer, deschis si onest viata as adauga eu 🙂 !

    Reply
    1. Alex Damian 15/02/2017 at 6:39 pm

      Corect! Mulțumesc frumos! 🙂

      Reply
  4. Luiza 14/02/2017 at 10:22 pm

    Articolul merita mai multe comentarii si momentul pentru asemenea articol chiar este foarte bine ales.
    Sub forma de experiment sau nu, probabil cel mai greu lucru e sa te expui atat de mult pe facebook si pe blog.
    Este greu sa ne recunoastem si sa ne discutam problemele, pentru ca nu vrem sa parem slabi/sensibili sau genul care se plang de toate dificultatile ori din simplul fapt ca nu credem ca i-ar pasa cuiva si ca ne-ar ajuta cu ceva.
    Sparg eu gheata daca nu a facut-o altcineva pana acum: am trecut prin situatii care care m-au demoralizat, am avut inima franta, mi-am pierdut increderea in mine si am luptat sa o recastig. Am norocul de prieteni care imi sunt alaturi, m-au ascultat si m-am descarcat…Totul insa, incepe prin a recunoaste ca ai o problema si prin a le spune poate un simplu: sufar! sau doare! Si da, sunt momente in care ma simt singura… Pentru ca este normal si omeneste…Plangi daca e nevoie, elimini tensiunile si iti spui ca va fi totul bine! Muncesti putin pt asta, dar trebuie sa fie bine! 🙂

    Reply
    1. Alex Damian 15/02/2017 at 6:39 pm

      Mulțumesc frumos! 🙂

      Reply
  5. Deniza 14/02/2017 at 11:11 pm

    În sfârșit ceva autentic și sincer. Felicitări, pentru curajul de a expune ce simți și pentru faptul că ai apelat la ajutor specializat. Sper să treci cu bine peste perioada asta! 🙂

    Reply
    1. Alex Damian 15/02/2017 at 6:38 pm

      Mulțumesc frumos! 🙂

      Reply
  6. Ionuț 15/02/2017 at 12:20 am

    #respect

    Ai pus punctul pe “i” cu articolul ăsta. Felicitări! De ceva vreme îmi doresc aproape disperat o relație, dar momentan cu ajutorul unui prieten adevărat am ajuns la concluzia că trebuie să fiu cel puțin indiferent pentru o vreme…

    Reply
    1. Alex Damian 15/02/2017 at 6:38 pm

      Da, din păcate cu indiferența ai câștig de cauză. Dar chiar îți vei dori pe cineva care să te placă pentru că ești indiferent? :)) La un moment dat o să apară și persoana potrivită pentru care nu va trebui să joci un rol anume. Părerea mea.

      Reply
  7. Mardale Angelina 15/02/2017 at 12:22 am

    Dale Carnegie – lasă grijile începe sa trăiești…
    plus alte mii de cărți care ar putea sa te scoată din starea ăsta. Nu te cunosc. Nu știu cine ești. E prima oară când citesc un articol de pe blocul tău dar cred ca din starea asta doar tu poți ieși. Nimeni nu poate sa te ajute. Cred ca trebuie sa te ocupi cu ceva. Fa un voluntariat sau ajuta vecina de la 3 sa care pungile de la piață. Fii mai bun și viața Îți va dărui ce meriți. Dacă fiecare om ar face un gest bun pe zi, nu am mai avea timp sa fim triști sau deprimați. Lipsa ocupației te face sa fii trist. Și cât despre exprimarea a ceea ce simți pe Facebook nu mi se pare atât de wow.. eu sunt genul ăla de persoana care postează mult.. postez orice și toată lumea știe când sunt fericita..dar când sunt trista nu am timp sa postez pentru ca plâng sau stau în starea mea… oamenii sunt diferiți și nu toată lumea se exprima ok în scris. Eu parcă văd uneori mai multa tristețe decât postari ok pe fb meu.parca toți oamenii se plâng ca viața lor e gri ca barbatul a înșelat.o ca femeia a fost o cafea etc.. cred ca viața ar trebui sa fie Cum este dar dacă am posta tot ce ni se întâmplă pozitiv și negativ, acea energie negativa ar fi mult mai dăunătoare ppentru cei ce ne citesc. Sincer acest post este foarte foarte trist și chiar dacă nu te cunosc sper sa te faci bine. Oamenii în viața sunt făcuți sa fie fericiți! Cred ca trebuie doar sa zâmbești, schimbarea începe cu tine. Eu ti – am întins o mana.. e timpul tău sa faci pe cineva sa zâmbească sau sa-l spui o vorba buna 🙂 profita de viață!

    Reply
    1. Alex Damian 15/02/2017 at 6:36 pm

      Postul ăsta nu e deloc trist, e doar o realitate pe care dacă încercăm s-o negăm nu înseamnă că o și rezolvăm. Mulțumesc frumos de grijă, dar ajutorul consider că vine cel mai bine din partea cuiva specializat și asta am încercat să transmit.

      Reply
  8. Ana 15/02/2017 at 12:46 am

    Felicitari pentru curaj ! Cred ca suntem multi care ne simtim asa dar ne este frica sa recunoastem. Poate ca este frica de a fi luati peste picior. 🙂

    Reply
    1. Alex Damian 15/02/2017 at 6:33 pm

      Eu nu mai am simțul ridicolului așa că mi-e ușor să vorbesc despre asta. Nu mă afectează sub nici o formă mișto-ul altora pentru că știu că sunt sub nivelul meu. 🙂

      Reply
  9. Cleo 15/02/2017 at 10:49 am

    Chiar ma regasesc in articolul tau si pot spune la fel despre Facebook, Instagram, Valentine’s si alte fantomite care ne bantuie. Legat de “perfect life”, stiu bine ca nu exista si incerc pe cat posibil sa gasesc ceva bun in fiecare zi. Sunt blogger de 6 ani si de multe ori blogging-ul a fost singura chestie care ma alina cand ma dispera jobul, faptul ca n-aveam bani nici sa trec strada, relatia mergea mai prost, trebuia sa ma mut si nu aveam unde sau mi s-a stricat masina si am ramas cu ea in mijlocul drumului. Oamenii cauta sa vada viata perfecta a altora zicand ca o sa aiba si ei asa ceva, candva, ca se simt inspirati la suprafata cand de fapt pierd o gramada de timp uitandu-se la ce fac altii si trece viata pe langa ei.

    Legat de job, ca mi se pare un subiect de interes, sa stii ca nu esti singurul care nu gaseste un job ok. Desi la inceput toate par perfecte, in timp isi arata partile mai neplacute. Eu lucrez acum la o firma mica, cu un contract de cacat, cu un salar de cacat, cu program de cacat (minim 9-10 ore pe zi, desi teoretic ar trebui sa lucrez doar 8) si uneori sunt nevoita sa vin la job si sambata si duminica de dimineata de la 8 pana seara pe la 10. Timp liber n-am, mai nou mi s-a stricat si laptopul de tot, bani n-am sa-l repar si ma frustreaza ca n-am cum sa imi urmez pasiunea (blogging-ul), stau cu chirie si imi invidiez prietenii care au reusit pana la varsta mea sa aiba locusorul lor si un job bine platit. Din pacate, multi patroni romani se gandesc toata ziua cum sa mai fraudeze cate un pic, cum sa mai ia din drepturile angajatilor, cum sa mai traga pielea de pe ei pe minimul pe economie, cum sa te mai abureasca cu o iesire in oras dupa job in care sa discute tot despre job inca vreo 2 ore, cum sa iti dea cat mai putin concediu, cum sa nu iti plateasca orele suplimentare. Anul trecut, in 5 luni de munca si cu peste 130 de ore suplimentare pe care nu mi le-a platit nimeni stii ce am primit cadou de Craciun din partea companiei? Un prosop de baie cu numele meu scris pe el dintr-un plastic ordinar ce nu absoarbe apa.. (cand prietenii mei au primit prima de Craciun: inca un salariu). Deci I feel you. Eu zic ca joburile sunt ca relatiile. Pana il gasesti pe The One, trebuie sa cauti bine. Cine zicea ca trebuie sa ne pensionam de la primul sau au doilea job pe care il avem. Cauta pana gasesti ce e ok pentru tine. Succes!

    Reply
    1. Alex Damian 15/02/2017 at 6:32 pm

      Hang in there! Mulțam fain de mesaj și să știi că sunt momente în care trebuie să iei o decizie radicală ca lucrurile să se schimbe. Dacă vrei să-ți meargă treaba cu blogul, atunci ar trebui să te concentrezi pe el sută la sută. Să devină noul tău job. E adevărat că e super riscant și nu prea ne vine să facem asta, dar câteodată e nevoie de o schimbare radicală!

      Reply
  10. alexandru 26/02/2017 at 10:54 pm

    Doar stii ca ti se va raspunde cu optimism, raspunzi cu bun simt si asculti cu atentie…se face 12 noaptea, vrei sa dormi, dar sare gandu-n Groapa Marianelor cu suflet cu tot. Dar exercitiul de “spovedanie” este act de curaj, mai faci loc de alte “pacate sociale” venite binenteles din tot ce te-nconjoara. Este o parere personala, din experienta pe care o duc si acum, de nu conteaza cat timp ( este cel mai infect sentiment )…si m-as bucura sa nu te fi prins in aceeasi stare. Sa nu mai reactionezi nici la glume nici la prostie, nici la ridicol nici la nedreptate: amorf. Trecut-am prin popi si psihologi si psihiatrii, sters-am fakebook, ignoranta totala sigilare completa, nu iese nimic din mine si nici nu cred ca o sa mai intre ceva, “decat” muzica si tampite versuri in cuvinte. Daca tot e depresie atunci cat de jos inseamna jos imi zic, ca-n sus toti se-nghesuie pe scara cu false bucurii si amintiri in C D sau E, depinde unde se stocheaza pozele. Iata ca in bezna asta ma cunosc mai bine si vorba unui duhovnic ( nu ca as fi credincios ) “invata sa ascunzi un zambet la inima”. Iarasi o parere personala, ne-am cam dezumanizat, iar primele persoane care simt…si nu doar ca simt..dar inteleg ca nu e bun drumul asta sintetic, ‘stem astia…mai “singuri”. Adaptare? Printre turmele astea de oi? Neah. Alta tara? Ceva-mi zice ca tara asta e ultimul loc unde mai exista suflete, restul e plastic. Deci nu..+Rezist! Atunci ce dracu…iata raspunsul la care am ajuns eu. Fix dracu incerc sa fiu intr-o tara care se “lupta” pentru buna distributie a marfurilor de import ale..binenteles prietenoasele noastre europene. Rost sa gasesc fericirea printre cei falsi si vanduti unei vieti de ambalaj, n-are rost. Mai bine trist in adevar decat vesel in prostie. Care adevar? Numai pestii morti sunt dusi de curent. Crunt si Rece cu tot ce-mi strica “singuratatea”. Gaz metan cu Steaua tocmai s-a terminat…unu la unu. bafta e mult spus

    Reply
    1. Alex Damian 27/02/2017 at 12:15 am

      Ai zburat prin atâtea chestii într-un singur comentariu! Știi, se mai zice că depresia e o etapă a evoluției. Că prin asta descoperi, te descoperi și la un moment dat te folosești de asta ca să te ridici mai sus, nicidecum să cazi mai jos! 🙂

      Reply
  11. Just one woman 15/07/2018 at 11:56 am

    Ma simt singura pentru ca il iubesc. Chiar daca varsta e un impediment. Tocmai mi-a zis ca are e cineva de anii lui… muuult mai tanara ca mine.
    Nu stiu de ce ma doare sufletul. N-are ce sa-mi ofere in afara de sex… pe care oricum il gasesc peste tot si fara… el. Ma simt o ratata ..

    Reply
    1. Alex Damian 15/07/2018 at 2:55 pm

      Primul lucru pe care trebuie să ți-l repeți zilnic e să te gândești ce-ți oferă omul ăsta. Se pare că deja știi că nu e mare lucru. De multe ori ni se întâmplă să fim atrași obsesiv de persoane care ne refuză, e ca un challenge, ne fixăm noi pe câte unii. Singura soluție e să cauți motive să nu te mai gândești la el. Roagă niște prieteni, amici, să plecați într-o vacanță, umple-ți agenda încât să nu mai ai timp să te gândești și încet încet o să începi să uiți. După ce uiți, o să-ți aduci aminte cu umor de perioada asta și o să te întrebi de ce naiba erai atât de fixată pe o persoană care nu-ți oferă atenția cuvenită. 🙂

      Reply
  12. Adriana 06/04/2019 at 9:06 pm

    Eu ma regasesc in articolul tau ,dar nu e vorba de partenerul de viata si desi sunt o pustoaica ,care nu a dat inca de greutatile alea mari ale vietii ,dar nu stiu de ce am momente in care ma simt singura , ma simt un esec si o dezamagire pentru ai mei ,nu am incredere in nimeni nici macar in mine , pur si simplu ma simt o straina in propria minte ..

    Reply
    1. Alex Damian 09/04/2019 at 7:05 am

      Fără să am studii de specialitate, aș da un pic vina pe modul în care se face comunicarea mai nou. Eu am trecut și prin faza în care singurul mod de comunicare la distanță era telefonul, sau trebuia să ieși din casă ca să te vezi cu cineva. Cu siguranță că modul actual de a comunica (în mare parte prin mesaje scrise) te face să-ți pierzi un pic din calitățile sociale și îți este din ce în ce mai greu să ”cope with it”. Nu am fost făcuți să comunicăm fără să ne arătăm fața sau fără să ne auzim vocile, dar trebuie să ne adaptăm. Iar asta cu singurătatea, o întâlnesc din ce în ce mai des. 🙂

      Reply

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.