De cele mai multe ori publicul este rigid la început. Dacă îl faci să zâmbească sau să râdă, atunci îl ai de partea ta. În continuare trebuie doar să-i oferi informații relevante și să nu-l plictisești. Ieri am vorbit la F64 despre experiența mea ca fotograf, blogger și vlogger și a fost bine.

M-a dat mama la vioară de la 5 ani. La fiecare serbare trebuia să mă urc vreo 5 trepte pe o scenă foarte mare și înaltă. Eram singur pe scena aia, în semi-profil, fix pe mijloc și trebuia să cânt singur și pe dinafară. Sala era plină de profesori și părinți cu ochii ațintiți spre mine, așteptând într-o liniște deplină să-mi încep recitalul. Salut, mă cheamă Alex Damian și nu, nu am trac și nici emoții. Nimic nu mă mai poate speria! 🙂

Vioara am ajuns s-o urăsc, dar mi-a plăcut întotdeauna să vorbesc. Să le vorbesc oamenilor. Și provocarea mea era să-i fac să se destindă de fiecare dată ca să-i pot avea de partea mea. La multinațională eram înnebunit să prezint în cadrul vizitelor de client. Toți erau albi la față, eu de-abia așteptam să vorbesc cu niște străini în limba engleză. La una dintre vizite (unde veneau și CEO-ul și CFO-ul pe Europa) mi-a zis șefa să fac cumva să nu le atrag atenția asupra Germaniei când le prezentam KPI-urile pe dashboard. Aveam probleme cu nemții și eram pe roșu, în rest verde și frumos. Am făcut exact invers și le-am spus: ”Nevermind Germany, we have a faulty printer. For some reason it always prints red on Germany’s row”. They all laughed, we moved along. Am avut și câteva oportunități de a susține traininguri după ce-am făcut modulul de Train the Trainer. Dar nu m-am gândit niciodată că după ce-am plecat de la corporație o să vreau să mai fac asta.

Cei de la Aser m-au invitat de două ori să le susțin un workshop foto în cadrul Bloggle Initiative. Am acceptat cu plăcere în ambele ocazii. Feedback-ul a fost foarte bun și de fiecare dată am stat peste timpul alocat. De drag și pentru că-mi place. Și pentru că le-a plăcut.

Ieri s-a întâmplat la F64. Alt public, alți oameni. Unii prieteni, unii pe care nu i-am mai văzut niciodată, unii pe care i-am cunoscut prima oară. Sala plină. Pfiu, ce bine! 🙂

Am schimbat un pic abordarea. Nu voiam să transform totul doar într-un workshop foto sau video. Am vrut să aduc ceva mai mult. Am structrat totul în 3 părți.

• O poveste personală, povestită amuzant, menită să detensioneze atmosfera fiecărui început de event. În cazul de față am vorbit despre cum m-a atras pe mine fotografia acompaniat pe ecran cu niște poze de când eram mic și ridicol.
• Explicarea titlului evenimentului. Cum am ajuns să fiu fotograf, blogger și vlogger și să trăiesc din asta. Ce-am făcut bine, ce-am făcut rău și cu ce m-am confruntat de-a lungul anilor.
• O abordare lejeră pe parte tehnică, sfaturi, întrebări, etc.

Nu mi-a ieșit întru totul cum trebuie, dar am menținut pe cât posibil o notă personală. Nu știu cât de bine e asta, dar știu că story telling-ul funcționează, iar oamenii sunt atrași de poveștile personale. Și am oferit exact ceea ce mi-am dorit să ofer.

A ieșit bine și pe calea asta țin să le mulțumesc celor de la F64 care au găzduit evenimentul, Sabinei care a fost alături de mine și m-a ajutat foarte mult cu acest eveniment și evident, tuturor celor care au venit aseară să m-asculte vorbind despre mine. 🙂

Și da, m-am cam hotărât. Dacă anul trecut mă tot bătea gândul unui curs foto cu telefonul, dar nu eram foarte convins de format, acum lucrez la formatul unui program care să includă mai multă informație. Să vedem ce iese, că ar trebui să-l termin până-n toamnă. Feedback-ul îl am și e bun, în rest nu mai am nici o scuză. 🙂

Poza e făcută de prietena mea Irina și mă reprezintă în totalitate! #thatbig 🙂

Prietenul Bogdan a înregistrat destule momente din cadrul evenimentului încât să vă faceți o părere. M-ar ajuta un feedback și din partea celor care n-au fost acolo.