Vrei niște cacao, mamă?

Că tot se discută mult zilele astea despre sistemul de sănătate din România, hai să vă povestesc cea mai traumatizantă experiență pe care am trăit-o într-un spital din România. E ceva ce m-a marcat pe viață și îi face pe prietenii mei să râdă de fiecare dată.

Se întâmpla că eram în iarna anului nu mai contează care. Aveam vreo 17 ani, cred. Copil sensibil, artist, cântam la vioară de la 5 ani, mi se spunea ”Fetița, compostează-mi și mie biletu” în autobuze și troleibuze. Dacă nu-mi plăceau sânii atât de mult, aș fi fost un gay respectabil, cred. Drept urmare, nu eram pregătit pentru viața reală, aia de bărbat serios. Care tre să facă armata, de exemplu.

Asta cu armata era cam obligatorie când aveam eu 17 ani. Practic, am realizat brusc că o să-mi înfigă cineva-n cur toată vioara aia cu arcușul înainte din prima zi de armată. Am avut refelația asta când m-am dus obligat la recrutare și mi-am cunoscut viitorii mei ”prieteni”. Nici unul nu cânta la vioară, dar păreau că se pricep să-i facă pe alții să cânte cu bătaia. Toți cocalarii, toți demenții, tot testosteronul din lume se adunase în ziua aia acolo. Iar eu nici nu știam să scuip cu flegmă, n-am învățat niciodată. Mi-am înghițit în sec saliva și-am încercat să trec neobservat. Râdeam de complezență ori de cât ori mai făcea unu o glumă care nu suna deloc a glumă, ci mai degrabă a experiență personală. Bine că nu m-a întrebat nici unu cu ce mă ocup, deși în cartier mi se spunea Vioară și asta nu era un lucru neapărat rău dacă stai să te gândești că la două stații de mine stătea un țigan căruia îi spuneau Pian și care era spaima Berceniului. Practic, instrumentele muzicale erau ceva de speriat la vremea aia.

Când m-am întors acasă am zis că tre să fac orice ca să nu fac armata. M-am pus pe plâns, pe panici, ce mai, o adevărată dramă. Știam că nu o să supraviețuiesc, iar aici chiar nu fac mișto. Nu vreți să știți ce povești circulau de prin armată, câți oameni s-au întors cu sechele și asta nu din cauza serviciului militar în sine, ci din cauza tuturor cretinilor și debililor care ajungeau să facă armata și care ștergeau cu tine pe jos și cu toată demnitatea ta.

Am avut noroc. Am dat de cine trebuie și cu o șpagă tipic românească am reușit să dovedesc că sufeream de astm bronșic, de care chiar sufeream, dar în vremea aia toată lumea voia să scape de armată așa că nu prea te credea nimeni. Drept urmare, pe lângă șpagă, a trebuit să mă internez o săptămână la Spitalul Militar, să le tușesc ca Muttley în continuu.

Timp de-o săptămână mi-am târșâit șlapii prin spital, fluturându-mi ca Batman pijamaua cu 4 numere mai mare pe care mi-o luase mama special pentru această ocazie. ”Lasă, mamă, că o să crești”. Cât, cât naiba puteam să mai cresc? Cât China? Era incomodă, dar trebuia să mă duc să-mi fac tot felul de analize și teste. În rest, zăceam în pat în același salon cu vreo doo babe și-un nene care nu știu dacă era viu sau mort, cert e că nu s-a mișcat din pat cât timp am fost eu acolo. Mă schilfoseam groaznic la mâncare. Mâncarea s-a dovedit a fi ceva sinistru pentru mine, neobișnuit cu un astfel de meniu. Asta o vedeau și babele, iar unei dintre ele i s-a făcut milă de mine și într-o bună zi după un prânz regurgitat, m-a întrebat:

Vrei niște cacao, mamă?

Pfoai, cum să vă zic eu, îngerii au coborât din cer, stomacul mi s-a întremat, viața brusc mi s-a părut că are sens și cu o gravă umilință și falsitate am zis cu juma de gură că vreau, dacă nu deranjez cu nimic, deși îmi venea s-o strâng în brațe pe biata femeie. Cum să vă zic eu, toată copilăria mea am băut cacao cu lapte (praf de multe ori, dar astea-s detalii). Nu ieșeam din cacao cu lapte și gem cu unt. Prima oară când m-a forțat mama să mănânc o banană, am vomat, mi s-a făcut rău, m-am dus de urgență la spital, iar doctorii au zis că am insuficiență fructală. Exagerez, evident.

Cert e că acea cacao cu lapte avea să-mi readucă cheful de viață și să ies triumfător din această luptă împotriva stagiului militar. Așa că femeia s-a conformat și s-a apucat să-mi facă cacao. DOAR cacao! DOAR CACAO! Înțelegeți? Adică femeia a pus doo linguri de cacao într-o ceașcă, s-a dus la ghiveta din salon, a dat drumu la apa rece de la robinet și a început să amestece și să facă cocoloașe în zeama aia. O priveam fără nici o expresie și mă gândeam că la final scoate piesa de rezistență, Laptele! Nu, n-a scos nici un lapte. Nu avea să fie nici o picătură de lapte în ziua aia.

Două clinchete de linguriță pe marginea cănii anunțau că se apropia de mine. S-a așezat pe marginea patului și mi-a întins cana zicându-mi, ”Ia și bea, mamă!”. Eu mă uitam la zluțenia aia din cană și în mintea mea urlam, ”Cine pula mea bea cacao cu apă rece??? Cacaua se bea cu lapte cald!!!”. Și mi-am dat seama că tre s-o beau, că doar am zis că vreau. Și știți ce? Baba nu s-a ridicat până n-am terminat sărăcia aia din cană. M-am făcut verde la față și m-am abținut cât am putut de mult să nu vomit în gură, doar de dragul zâmbetului babei care era bucuroasă că mi-a făcut un bine. M-am întins pe-o parte și am așteptat să mor…

 

Acum luând lucrurile în serios, situația prin spitale o cunoaștem, e foarte nasoală, dar în același timp ne întrebăm de ce naiba nu se agită lumea, de ce nu reacționează? Păi, părerea mea e că oamenii care ar putea reacționa nu au de-a face cu spitalele de stat. Adică mai toți angajații (în special corporatiștii) au în pachetul salarial inclus și un abonament la o clinică privată. Drept urmare, ce nu știi nu te omoară. Așa că singurul lucru pe care îl fac oamenii e să dea share. Și cine se duce la spitalele de stat? Toți săracii, toți needucații, toți oamenii simpli care nu-și permit 350 de lei pe o consultație la o clinică privată și oameni ca mine, câteodată. Căci de când nu mai lucrez la multinațională, am ajuns de vreo două ori prin spitalele românești și am văzut ce fel de oameni vin acolo. Cât timp nu ne afectează în mod direct, nimeni n-o să se scandalizeze cu adevărat apropo de spitale, biserici și educație. Pentru că nu servesc așa ceva. Trist, știu, dar adevărat. Noi bem cacao cu lapte, iar barmanul ne face inimioare pe cafele și o degustăm hipsterește cu o apă plată lângă, dar prin spitale sunt sigur că încă se mai bea cacao cu apă rece de la robinet.

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.