Abia anul ăsta am ajuns să vizitez casa Ceaușeștilor. Am avut de făcut poze la un eveniment acolo și apoi am făcut un tur al case… pardon, al palatului. Și tot ce pot să vă spun e că rămâi prost, jur!

Eram prea mic la Revoluție ca să înțeleg ce se întâmplă, să am habar de cum arată lumea din afară și să mă gândesc cum aș putea profita de situație. Sunt absolut convins că au fost niște oameni care au știut al naibii de bine să profite de zilele alea. Wink wink! 🙂

Pana mea, eu nici nu știam că există cartierul Primăverii. Universul meu se desfășura pe o rază de 5 stații de autobuz în Berceni și nu avem nici cel mai mic habar unde stătea Tatăl nostru al tutulol. Nu știam cum arată un castel sau un palat, nu exista ideea de lux, știam doar că ne distram copios la cofetărie când ni se îndoiau lingurițele dintr-un aliaj ieftin în amandinele tari ca piatra, fără pic de zeamă și cu o cremă roz la interior care te făcea să-ți vomiți mațele de grețoasă ce era.

De afară, palatul nu pare a fi mai mult decât o vilă de protocol. Doar la interior când treci dintr-o cameră în alta, apoi în alta, apoi pe un nou culoar care te duce în alte camere și băi, apoi dai într-o nouă zonă de relaxare și socializare, apoi alte camere, apoi o grădină interioară (cu palmieri, portocali și alte plante exotice), apoi scări interioare care te duc la o piscină și zona de SPA și-ți vine să te oprești și să spui, ”Băh, ești prost? Da se termină casa asta vreodată?”. Asta în timp ce la subsol ajungi la sala de cinema și tot pe acolo ar fi și accesul către vestitul buncăr, care nu se vizitează. Cică palatul ar avea vreo 80 de camere, dintre care doar 40 se pot vizita.

Abia când am ajuns la vestita baie m-am gândit ce șoc or fi avut primii oameni care au intrat acolo. Deși în toată nebunia aia și disperarea de a fura tot ce se putea fura, cred că abia mai târziu oamenii au realizat cam cum stătea treaba. Chiar și acum dacă vizitezi palatul, tot te va uimi. Acum încearcă să-ți imaginezi anii 90 și să intri prima oară într-o casă pe care o vedeai doar în filmele de pe casetele video dublate de Irina Nistor.

La final mi-am dat seama pentru ce luptă unii precum Liviu Dragnea și toți care au fost înaintea lui și alții care îl vor urma. Pentru stilul ăsta de viață, în care trăiești într-un lux de neînchipuit și decizi destinul a milioane de oameni, care în prostia, indiferența și ignoranța lor, îi vor susține demența necontrolată. Pentru că oamenii normali nu pot să facă asta. Nu zic că la un moment dat în timpul vizitei, ne-am trezit vorbind în șoaptă, de parcă am fi deranjat dracu pe cineva. :)))

Eu zic să mergeți să vedeți demența aia de palat. E o lecție bună, e un reminder excelent. Mai ales dacă știți persoane care încă îl mai ridică în slăvi pe Ceașcă pentru că el măcar ne-a lăsat cu ceva, comparativ cu ăștia de acum. Păi orice lucru lăsat de tovarăș în urma lui a fost construit cu prețul vieților omenești, da? Te-ar lăsa și ăștia cu aceleași lucruri, doar că momentan nu te pot transforma în sclav, deși nu mai e mult. Așa că băgați o tură pe-acolo (cred că e vreo 35 de lei intrarea, cu programare în prealabil).

Și uitați-vă bine la ăștia doi, așa cuminței și zâmbăreți. N-ai zice, dacă n-ai știi. 🙂

În palat ai voie să faci poze fără bliț, dar nu ai voie să filmezi. Și din perspectiva unui muzeu, sunt de acord cu politica asta. Le oferi oamenilor ceva, dar preferi ca ei să vină să vadă pe viu cam cum stă treaba.