Cuvântul ăsta “degeaba” a fost rostit destul de des în perioada premergătoare şi ulterioară alegerilor din România. Folosit deopotrivă de artişti precum Tudor Gheorghe sau oameni simpli, a încercat să transmită un mesaj. Acelaşi mesaj a fost transmis şi de către mulţi alţii prin diverse acţiuni menite să atragă atenţia poporului român. Emisiuni televizate care condamnau conducerea defectuoasă a României, concerte care încercau o comemorare a 20 de ani de la Revoluţie, interviuri peste interviuri, alte emisiuni care aveau ca scop reînprospătarea memoriei populaţiei prin redifuzarea imaginilor şi recreerea momentelor ce au dus la Revoluţia anti-comunistă din decembrie 1989. Mai mult ca niciodată, parcă. Dar totul în zadar, bineînţeles. Pentru că românii nu mai sunt demult un popor şi nu mai au nici conştiinţă. N-ai cum să te numeşti popor sau să pretinzi că eşti patriot atâta timp cât tu alegi să trăieşti din nou în aceeaşi mizerie ca şi până acum. Pentru că Da, dacă te uiţi acum afară pe fereastră o să vezi numai şi numai mizerie pe străzi. Noroi, zăpada înjegoşită şi necurăţată, maşini pline de noroi şi pantaloni stropiţi. Dap, timp de 20 de ani n-am fost în stare să curăţăm oraşul ăsta. Îmi amintesc când am vizitat o capitală europeană unde m-a prins o ploaie. Am început să merg călcând pe călcâie încât să nu mă stropesc. La un moment dat, trece pe lângă mine o tipa în pantaloni albi şi îmi zic “Ia uite-o şi pe proasta asta cu pantaloni albi pe vremea asta, să vezi ce s-a făcut pe craci de noroi.” Şi m-am întors să mă uit, dar supriză. Pantalonii erau la fel de albi şi stropiţi doar cu apă. M-am verificat şi pe mine, ştiind că dacă merg şi pe vârfuri am şanse să mă stropesc până la ceafă. Mdap, nici eu n-aveam strop de noroi pe pantaloni. Şi maşinile toate, parcă tocmai ieşiseră de la spălătorie, n-aveau decât apă pe ele. Şi astea sunt lucruri care ne miră şi le vizităm în vacanţă. Dar nu, nouă ne place mizeria. N-avem cum să trăim altfel, ne dă ceva de făcut. Altfel ne-am plictisi.

Dar am stat şi m-am întrebat la un moment dat, căci în timpul revoluţiei aveam doar 8 ani. Atunci n-aveam întrebări, ci vroiam doar să văd tancurile şi oamenii pe străzi. Cine erau oare cei care s-au răzvrătit împotriva regimului comunist? Că a fost sau nu lovitură de stat, asta mă interesează mai puţin. Indiferent de situaţie aveai nevoie clar şi de nişte martiri. Cine au fost oamenii ăştia care au declanşat manifestaţiile? După 20 de ani stau şi mă uit în jurul meu pe stradă şi îmi dau seama că oamenii s-ar lăsa călcaţi în picioare fără să riposteze. Sunt lobotomizaţi cu toţii. Nu văd ce se întâmplă în jurul lor, nu le pasă decât de propria persoană.

Bine, trist este că mişcarea a fost declanşată de un ungur din câte îmi amintesc eu şi nu de vreun român. Lazlo Tokes începuse să “vorbească” din ce în ce mai tare şi se zvonea că urma să fie “evacuat”. Aşa că timişorenii s-au dus în faţa casei sale şi cam aşa a început totul. Asta se întâmpla pe 15 decembrie urmând cursul întregii Europe de est care începuse mişcarea anti-comunistă prin demolarea zidului Berlinului, demiterea preşedintelui Bulgariei şi restul acţiunilor din ţările din blocul comunist.

Pe 21 începe “distracţia” şi la Bucureşti. Nu mai este nevoie să scriu eu aici ce s-a întâmplat. Slavă Domnului că acum avem net şi ne putem informa. Şi dacă suntem în halul ăla de leneşi putem chiar să ne uităm şi la televizor că sunt destule emisiuni de gen. Dar pe 22, printre toate schimbările, una atrage atenţia. Apare primul cotidian necomunist. Mai ştiţi oare cum se chema?

Dap, Libertatea se chema şi se pot citi pe prima pagina titlurile importante. Acum mă gândesc că acest ziar ar fi trebuit să aibă o anumită prestanţă în decursul anilor. Doar a fost primul ziar tipărit după căderea regimului comunist. Era dovada scrisă a schimbării cursului istoriei României. Dovada că românii au ales schimbarea. Eh, dar ce să vezi. Oare ce scrie acelaşi ziar 20 de ani mai tarziu? Ia să privim noi mai jos ediţia din 22 decembrie 2009 şi cam cum se comemorează 20 de ani de la Revoluţie?

Păi, Maria Dinulescu (ce dracu mai caută şi asta pe coperta acestui “ziar”?) e îndrăgostită de Codin. Cum cine e Codin? Un mare revoluţionar, habar n-aveţi. Zăvoranca, o altă membră a mişcării revoluţionare îşi face şi ea loc pe copertă. Ce să mai, ştiri de interes naţional. Până şi moartea actrţei Brittany Murphy e luată în batjocură. Măcar s-au abţinut la a mai pune poze cu femei în ţâţele goale pe copertă. Dar asta n-au făcut-o însă şi pe 21 decembrie, cum putem vedea mai jos.

Mda, pe 21 decembrie 1989 mureau nişte oameni la Intercontinental, călcaţi de tab-uri sau împuşcaţi de gloanţe. Trăiască domn Ţânţăreanu! Evenimentul a fost comemorat totuşi anul acesta, dar cum am mai spus şi într-un articol mai vechi, abia dacă s-au oprit vreo câţiva gură-cască. Şi cum bine citeam într-un editorial în B24Fun, noi chiar nu avem nimic să comemorăm? N-avem nici un eveniment organizat, la nivel de sărbătoare, legat de Revoluţia Română. Băi, au murit fraierii ăia ca tu să ai iPhone acum!
Dar iată că totuşi apare şi în Libertatea ceva legat de Revoluţia din 1989. Reporterii Libertăţii s-au dat cu elicopterul cu care a fugeat Ceaşescu. “Să mor io”, ziaru ăsta parcă e scris de nişte copii retardaţi, cât timp părinţii nu sunt acasă. Mamă ce tari suntem, ne-am dat în elicopteru lu Ceaşcă, am făcut şi o liniuţă, am trecut şi pe roşu şi am scuipat pe geam peste trecători.