Trenulețe

Veneam repede de la școală, îmi aruncam hainele pe unde apucam și mă repezeam la punga în care stăteau amestecate toate. Le vărsam violent pe podea, le desfășuram și mai mult cu mâna și apoi începeam să le aleg, să le compun ca un puzzle. Le îndreptam pe alea strâmbe de la lovituri precedente și le grupam și apoi asamblam. La final îmi ieșea același cerc deși îmi doream ca lumea mea să nu se învârtă doar într-un cerc ci să continue cu o linie nesfârșită ca în viața de zi cu zi. Numai funcționa demult mecanismul care declanșa mișcarea. Mișcarea o declanșam eu cum vroiam. Eram Dumnezeu și decideam soarta ce va să vie în fiecare zi de după școală a trenulețului meu și a șinelor strâmb asamblate. Cam cu atât se putea mulțumi un puștan de oraș în materie de trenuri.

Sunt lucruri pe care nu trebuie să ni le explicăm ci doar să le acceptăm. Lucruri precum dorința bărbaților de a face sex tot timpul, plăcerea femeilor în a primi flori sau pur și simplu atracția inexplicabilă a bărbaților față de trenuri. Nu știu dacă există cineva căruia să nu-i placă trenurile. Nu știu dacă face legătura ideii de a pleca mai departe sau mai știu eu ce, știu doar că mă ud în ultimul hal când trec pe lângă o locomotivă.

Așa că nu vă pot explica în ce hal de fleașcă am fost când am ajuns în Depoul de Locomotive din Simeria în cadrul Vizitei în HD. Nici n-am apucat să intru pe poartă și deja îmi tremurau picioarele. Îmi pare rău, am avut ghid, dar atracția de a petrece timp separat de grup și mai aproape de locomotive și vagoane a fost inconștient de mare. M-am îndepărtat de grup și m-am lipit de vagoane cu telefonul și aparatul foto. Eram în delir. Pozam ce prindeam în viteză deși ele stăteau pe șinele alea probabil de ani de zile.

E o stare de liniște și de un calm neliniștit atunci când te afli în fața unei locomotive. Te privește calmă, la fel de calmă cum te-ar și strivi fără să clipească, motiv pentru care nutrești o formă de respect zeic deși curiozitatea te împinge să-i pătrunzi măruntaiele. Iar de data asta am și făcut-o. Am urcat într-o locomotivă. Nu am cum să explic senzația pe care am avut-o, dar e ceva ce fiecare trebuie să încerce măcar odată în viață. Am cercetat-o pe toate părțile iar culoarele laterale ce duc dintr-un capăt în altul îți dau impresia că te afli la bordul unui submarim deși submarine n-am văzut decât în filme. Pe cât de mare e o locomotivă pe atât spațiul interior e îngust, întunecat, plin de unsoare, tablouri mecanice și cabluri. În rest deja vu, când ai ajuns în celălalt capăt e la fel. Apoi te întorci și iar e la fel. Singurul reper al realității e ce se află dincolo de geamuri, afară.

Chiar dacă totul e ruginit și totul are aspect de fabrică am observat un lucru interesant. E un loc curat, întreținut. Vezi numai bărbați pe-acolo, fiecare văzându-și de treaba lui dar îți dai seama că sunt doar niște copii care acum chiar au grijă de jucăriile lor. Vor să pară maturi, trecuți prin viață, dar pe cine poți să minți când în fiecare zi te dai cu Locomotiva?

A fost probabil unul dintre cele mai mișto momente petrecute în weekendul plin din județul Hunedoara. Musai de trecut pe la depoul din Simeria. Nu e ca și cum Simeria e în drumul vostru dar o să vă dau eu mai multe motive să treceți pe acolo.

Vă las în compania unor poze făcute în depou și unde evident și Vaca Verde și-a făcut simțită prezența.