Eu vreau să mă dau cu placa!

 Piciorul îmi tremura incontrolabil iar eu n-ajungeam să prind clema aia nenorocită. Deja urechile mi se înfundaseră de la efort. Simțeam cum o să explodez, sau cel puțin o să mă pârțâi înfiorător pe pârtie după care o să cad direct în cap din poziția aplecată în care eram. Noroc că au plecat copiii ăia! De ce naiba vreau să fac asta? De ce mă chinui? Și-așa o să dureze fix 10 secunde după care iar tre să trec prin calvarul ăsta!

Nu mi-au plăcut rolele. Prima oară când m-am urcat pe rol… patine cu rotile aveam o soră care mă ținea de mână. Afară era ok dar în ziua respectivă am mers până la poștă. Contactul cu pardoseala lucioasă din poștă a dat naștere unor acrobații mortale. Sor-mea încă mă mai ținea de mână când eu dădeam din picioare și mâini disperat să prind o priză de podea. Toată activitatea din poștă a încetat când toți au sesizat un copil care avea convulsii pe role. Nimeni n-a intervenit, sor-mea a reușit să mă țină de mână, nimeni n-a râs, eu obosisem groaznic de la efort și conștientizam rușinea.
A doua oară au fost role. Și le-am încercat într-o stradă în pantă. Era liberă strada, de-aia. A fost ușor să urc. La întoarcere a fost și mai ușor să cobor doar că nu știam să pun frână. Luasem viteză. Deja niște copii din josul străzii m-au zărit și se întrebau dacă eram profesionist sau doar prost. Norocul a fost că am virat ușor la dreapta și m-am oprit palmă într-o poartă de tablă. Zdrangul ăla metalic inconfundabil a răsunat în tot corpul și în tot cartierul. De data asta s-a râs, s-a râs mult. 
Deci role sau patine nu, dar în schimb m-am distrat de mic cu skateboard-ul. Ăla mi-a plăcut chiar dacă era chinezesc sau turcesc. Abia se învârteau roțile, abia apăruseră la noi (nu existau magazine ca acum), dădeam de zor din picior ca să mă mișc 5 metri. Dar cel puțin nu cădeam. 
Așa că atunci când vine vorba de sporturi de iarnă tot spre placă mă uit. Nu știu, e mai freestyle, mă gândesc că poți să faci mult mai multe acrobații. Plus că-mi place mult mai mult poziția de pe placă decât cea de pe schiuri. Și zic de la distanță pentru că pe schiuri nu m-am urcat niciodată. Ci doar că you look better.
Așa că acu vreo 2 ani treceam prin Poiană și am zis să încerc. Era pe final de iarnă așa că speram la o pârtie doar a mea. Niște copii mi-au distrus visul dar au dispărut repede. Adevăratul coșmar însă abia acum începea…
E un sport foarte mișto dar nu cred că a fost vreodată perfecționat. Adică nu văd de ce trebuie să stai atât de chinuit atunci când vrei să-ți pui placa aia în picioare. Nu e o poziție normală, picioarele îmi tremură, iar eu care abia fac mișcare simt că mor în momentele alea. Chinul a fost și mai mare cu cât nu mă dădeam pe toată pârtia ci doar la bază. Pune-ți placa, dă-te vreo 10 secunde cât să ajungi jos, dă jos placa, ia-o în brațe și urcă iar, repetă scena.
Am transpirat în ultimul hal deși afară erau gradele în minus. Începuse să ningă iar eu mergeam doar într-un pulovăraș și cu pletele în vânt. Atunci am renunțat, dar nu mă las. Mâine mă duc iar. Pe Arena Platoș. De data asta nu doar o oră ci o săptămână întreagă!!! O să mor! Mi-a părut bine să vă cunosc. Mă bucur că m-ați citit. Să vă gândiți la mine! Și urmăriți hashtag-ul #schiem ca să vedeți senzaționalul!

#schiem – tabăra de schi pentru bloggeri – este un eveniment organizat de Arena Platoș cu susținerea Orange. Parteneri: Hohe RinneHappy Tour și Buonavista

2 Comments Eu vreau să mă dau cu placa!

  1. dorian 22/02/2014 at 10:56 pm

    Si eu vreau, dar nu are cine sa ma invete 🙁

    Reply
    1. admin 23/02/2014 at 5:09 am

      Dorian, te învăț eu după ce mă întorc. Dacă mă întorc! :))

      Reply

Leave a Reply to dorian Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.