Ne tot dăm cu capul de pereți și ne plângem că nu se schimbă nimic în țara asta. Amuzant și deprimant în același timp e că nici n-o să se schimbe ceva. Asta până când nu vom accepta care e principalul motiv pentru care ne scăldăm în rahat de atâta timp. Și știu de pe-acum că n-o să-ți convină! :))

Unii știu, alții acum află. M-am apucat de vioară de la 5 ani (m-a fraierit mama într-un mod înfiorător). Am mers pe linia asta, ce era să fac, matematică praf, fizică praf, română… pilaf, chimie ”corijent”, desen… ce dracu să fac cu desenu?

Așa că m-am trezit chiar la Conservator și toată lumea îmi zicea ”Ce tareee! Ești artist printre artiști!”. Pe dracu, toți triștii de pe fața pământului. Soliștii de la canto mergeau cu haina pe umeri ca doctorii. Le puțea a rahat (ca și acum) de zici că mamă, mamă. Nu conta că o dădeau numai pe șapte (adică fals) și că unii nu știau nici note, dar ei erau cei mai deștepți, cei mai șmecheri, ceilalți erau niște idioți, evident. În rest, toți se pricepeau la muzică și la dirijat. Vreo 5 ani cât am ars-o în Consul ăla, vă spun cu mâna pe inimă că mai aveam un pic și ajungeam să detest muzica.

Așa că mi-am luat mașină, să am cu cine să mă înjur în trafic. Am plătit un credit de 5 ani ca să-mi dau seama că nu mi-am luat mașina care trebuie. Nu de alta, dar nimeni nu m-a văzut vreodată în trafic (deși mașina e roșie!). Doar că nu era 4×4 sau firma care trebuia. Nimeni nu semnalizează, nimeni nu se uită în oglindă, fiecare merge cum are chef, practic, nimănui nu-i pasă de tine pentru că tu ești un prost, d-aia, iar ce fac eu e mai important decât orice altceva! Gen, să mă dau cu ruj :))

Din muzică n-aveam cum să-mi plătesc mașina, așa că m-am angajat la multinațională. Pfoai, să vezi aici circ. Dar d-ăla frumos, cu oameni îmbrăcați la costum, fetele business, romgleză, toată lumea se poartă cu mănuși, toți zâmbesc fals, ce mai, ca-n filme. În realitate, cam toată lumea voia să-i înfigă celuilalt un cuțit în inimă și în cap. De mai multe ori. Pe minut! De ce? De ce nu, sunt atât de multe motive, dar principalul motiv e că toți cei din jur sunt niște proști, d-aia! Și pe tine nu te mai promovează dracu odată, doar pe curva aia care clar a supt p… Mda, ați înțeles voi.

Am plecat și de-aici după vreo 6 ani, că eram prost și n-aveam ce căuta acolo (așa mi-au spus) și m-am apucat de blogging și fotografie. Am zis, băh, aici să vezi oameni mișto, creativi, am ce învăța.

Căcat! Aici e mai rău. Asta și pentru că bloggerii sunt influenceri, adică îi pot influența pe cei care îi citesc, iar foarte mulți dintre ei numai de ură scriu. Iar fotografii oricum se urăsc între ei din cauza unei competiții pe care și-o imaginează în capul lor. Chiar stau să mă întreb dacă se poate mai rău de-atât. Dar sunt sigur că se poate! :))))

Peste tot am întâlnit aceeași chestie de rahat care ne face să stăm pe loc și să nu progresăm de nici un fel. Ura!

Băh, suntem atât de plini de ură încât nu înțeleg cum de nu explodează țara asta sub presiune și nu rămâne doar o gaură pe hartă. De unde, habar n-am. Sunt sigur că a contat că 50 de ani de comunism ne-a sălbăticit și ne-a dezbinat și ne-a făcut să ne urmărim unul pe altul și să ne dăm în gât unul pe celălalt mai rău ca oricând. Iar asta sunt sigur că se transmite și genetic. Și ura nu provine din prostie (nu doar), asta pentru că am întâlnit destui oameni deștepți, cu care aveai ce să vorbești, băh da ce ură aveau și ăia în ei, doamne, doamne.

Ura există în orice domeniu, m-am asigurat de asta după ce-am schimbat și am activat în atâtea domenii. Și e nasol pentru că ura dă naștere prostiei, indiferenței, lipsei de respect, lipsei de inițiativă, de productivitate, omoară fericirea și buna dispoziție, dezbină oamenii, ce mai, face tot ce e mai rău cu putință. Cel mai nasol efect este dezbinarea și izolarea. Credem că suntem mai deștepți decât ceilalți, dar de fapt suntem niște triști singuri în propria lume ”corectă”. Și știu că mulți dintre voi o să fiți de acord cu mine. ”Da, băh, nene! E o grămadă de hateri!”. Dar nu de asta scriu, ci scriu pentru că TU și cu MINE suntem problema. Noi suntem ăia care urâm. Nu ceilalți. Și dacă-mi spui că tu n-ai urât niciodată pe cineva sau ceva, nu te cred. Pentru că până nu vom conștientiza că problema e la noi și că noi nu suntem atât de deștepți precum credem, atunci nu vom trăi niciodată în țara aia pe care ne-o dorim cu adevărat. Pentru că dacă într-adevăr eram atât de deștepți precum credeam, acum eram la alt nivel. Și tu nu ești singurul deștept, iar toți ceilalți sunt proști, căci ai fi murit de mult și nația asta ar fi dispărut de pe fața pământului. Nu, pur și simplu toți suferim de ură și nu ne dăm seama. De fapt, nu vrem să acceptăm acest lucru pentru că asta ar însemna să acceptăm că am greșit până acum și am face un lucru pe care nu l-am făcut niciodată. Să apreciem cu adevărat atunci când altcineva are o idee bună sau să știm să acceptăm chiar și idei proaste doar de dragul de a lucra în echipă. Pentru că viața nu e perfectă și nici n-are de ce să fie.

Și ăsta cred că este motivul pentru care ne mișcăm atât de încet și creștem atât de greu. E normal să există o corupție atât de mare, e normal ca nivelul educațional să fie egal cu zero, e normal să avem diferențe între clasele sociale atât de mari, pentru că practic, noi nu facem nimic să ne înbunătățim viața. Pur și simplu stăm și boscorodim între noi ca niște babe senile. Și dacă ies unii în stradă vreodată, apăi să-i ia dracu și pe ăia că eu trebuia să ajung la mall și au închis ăștia traficul, tu-le muma-n cur, ce i-aș bate pe ăștia de nu muncesc. Și ura nu se oprește aici, e chiar și în rândurile celor care vor să schimbe lumea. Uite, bicicliștii sau nutriționiștii lui pește. Ești prost dacă nu-ți arunci acum mașina la gunoi și te urci pe bicicletă și ești prost dacă nu mănânci semințe și bei ceai de rostopască, că știu eu mai bine, nu de alta. Nu zic că ideile lor sunt rele, ci modul în care sunt puse în practică arată că toți suferim de aceeași boală cruntă, ura.

Citeam la Ariel pe blog cum că e dezamăgit că nu s-a schimbat nimic după ce a ajuns Klaus președinte. Cel puțin, în rândul oamenilor. Mda, și eu sunt dezamăgit, dar nu mirat. Și am o bănuială că are legătură cu felul în care diaspora a înțeles cum se trăiește într-o țară civilizată. Au înțeles ce înseamnă respectul față de ceilalți, ce înseamnă să fii primit întotdeauna cu zâmbetul pe buze, ce înseamnă să-ți cunoști drepturile și să lupți pentru ele. Oamenii ăia au luptat pentru că vor și la ei în țară așa ceva, doar că noi încă suntem bolnavi de ură și suntem maxim de dezbinați. Și revin la aceeași idee. Noi încă mai credem că semenii noștri sunt niște proști. La ce dracu te-ajută să consideri că sunt toți proști? Pe bune, spune-mi și mie. Cam cum crezi tu că asta te va ajuta să ai o viață mai bună? Îți spun eu, la absolut nimic! :))))

Am urât și eu la viața mea, vai de capul meu. Pe toți i-am luat la rând, n-a scăpat nimeni. Am avut boală pe colegi, pe români, pe țigani, pe politicieni, pe șoferi, pe taximetriști (încă mai am :))) ), pe corporatiști, pe bloggeri, pe fotografi, pe brand-uri, pe orice, dar încet încet mi-am dat seama că lucrul ăsta nu-mi face deloc bine. Și mă obosește și mă face să fiu nefericit. O ură mi-a rămas totuși, ca o arsură în carne. Și aia e ura față de biserica ortodoxă română și de reprezentanții ei. Indiferent că eu cred sau nu în Dumnezeu, asta nu înseamnă că nu înțeleg cât de benefică este religia într-o societate. Pentru că religia înseamnă iubire, te învață să iubești (”Iubește-ți aproapele”), te învață să-i accepți pe ceilalți, să lași de la tine, să câte și mai câte. Asta pentru că ateii de obicei sunt mari hateri, iar religia temperează cât de cât ura asta. Dar ce să vezi? Toți cretinii și imbecilii se fac preoți. Toți inculții și onaniștii se fac preoți. Și nu doar că sunt atât de corupți și plini de bani (asta pentru că nu plătesc taxe și primesc bani de la stat și mai au și nesimțirea să ceară de la enoriași), dar mai instigă și la ură. Da, asta fac reprezentanții bisericii. Instigă la ură, te fac să-ți fie frică și să ucizi tot ce nu este pe aceeași frecvență cu modul lor de a gândi (al LOR, nu al LUI). Și pentru asta mi-aș dori să dispară toți. Pentru că mă deprimă când văd atâția oameni în jurul meu care chiar ajung să deprindă ură față de lucruri sau de oameni care nu le-au făcut niciodată nimic cu adevărat. Când de fapt, propria lor biserică le inoculează cele mai dezastroase idei posibile. Ideea de frică, de ură și de distrugere. Când tocmai din partea bisericii ar fi trebuit să avem un suport moral și motivațional, vine de fapt un alt mare val de ură.

Hai că am scris de mă dor degetele și știu că n-o să se schimbe nimic. Au mai scris și alții, scriu și acum, și pe la televizor și în presă tot văd încercări disperate, dar fără urmări. Au început și campanii frumoase, pozitive. Un bullshit. Lucrurile nu se vor schimba până când n-o să încetăm doar să ne gândim la lucrurile astea și chiar să facem ceva. Și știi ce? Nu m-aștept ca de mâine toată lumea brusc să înceapă să semnalizeze în trafic, sau să se gândească la binele celor din jur și automat al lor. Dar cât de greu ar fi să ieșim mâine din casă și să ne zâmbim unii altora. Doar atât. Să ne zâmbim. În special la locul de muncă, cu toți colegii și șefii, chiar dacă îi urâm de moarte. La un moment dat se vor simți și ei prost și vor începe și ei să-ți zâmbească înapoi. Habar n-am, zic, n-am soluții. Poate ăsta e un început. Pentru că ăsta a fost lucrul care m-a marcat atunci când am vizitat o țară străină. Toți oamenii cu care interacționam îmi zâmbeau.

Și o să termin cu un banc de pe vremea lui Ceașcă. Cică la al 13-lea congres, după discursul sinistrului, toată lumea s-a ridicat în picioare, a început să aplaude și să scandeze ”Ura! Ura”. Mai puțin unul care stătea nemișcat pe scaun. Asta până când a venit un securist la el și l-a întrebat, ”Tovarășe, dumneata de ce nu strigi ”Ura!”?”. ”Tovarășe, eu ura o port în suflet!”. Și cred că din ăla ne tragem toți :))))