Timp de aproape o lună întreagă, Bucureștiul va mirosi incredibil de bine. Chestia asta se întâmplă odată la doi ani, mai precis în luna Septembrie. Vrei să știi de ce? 🙂

Se întâmplă ceva pe ruta Romană-Ateneu-Sala Palatului. Veți vedea numai oameni îmbrăcați în haine de gală, doamnele își vor scoate pălăriile de la naftalină, domnii își vor călca costumele și toată zona asta va deveni o promenadă unde parfumurile vor detrona mirosul neplăcut din restul timpului. Vei trece pe lîngă oameni care vor merge agale și vorbind despre subiecte pe care nu prea le auzi discutate în general. Vei vedea oameni în vârstă care nu se plâng de traiul zilnic sau de sănătate, ba chiar îi vei vedea zâmbind și vor avea fețele luminate. Vei surprinde în discuții nume precum Mahler, Mehta, Vox Maris, Berlin, Mandeal, London, Rattle și probabil Enescu. Și atunci îți dai seama ce se întâmplă. A început festivalul ăla de muzică clasică. Parcă Enescu îi zice.

Da, duminica asta începe Festivalul Enescu. A ajuns la a 22-a ediție și este probabil cel mai longeviv festival de muzică din România. Prima ediție a avut loc pe 4 septembrie 1958 și de atunci, cumva cumva, festivalul ăsta reușește să supraviețuiască, deși este probabil unul dintre cele mai costisitoare. Anul ăsta vin 2500 de artiști străini și 500 din România. Ca să înțelegem magnitutidea, nu e un festival unde să-ți vină 30 de formații și cu totul vreo 100 de artiști. Nu, vin 3000!  Vorbim de orchestre din toată lumea, concerte zilnice în locații diferite și asta pe parcursul unei luni întregi. Chiar dacă nu ești pasionat de muzica clasică, n-ai cum să nu apreciezi cât de mare e festivalul ăsta!

Dar nu vreau să vorbesc neapărat de festival. Asta o vor face ziarele, televiziunile și radiourile. Vreau să vorbesc fix de atmosfera de pe lângă festival, de care nu prea am văzut să se vorbească sau să se scrie prea mult. Și dacă stai să urmărești o să observi că ce-am spus chiar se întâmplă. Te plimbi de plăcere prin zona respectivă pentru că brusc simți că ești în altă țară. Nu mai vezi aceleași fețe posomorâte, iar faptul că oamenii sunt îmbrăcați elegant te face să te simți mai bine. Parcă ți-ai pune și tu costumul pe tine și ai renunța pentru o seară la blugi. Pe lângă asta, cei 2500 de artiști străini vor împânzi centrul Bucureștiului și va deveni un fel de Babilon din cauza limbilor străine pe care le vei auzi de la instrumentiștii care vin din toată lumea pentru acest festival recunoscut la nivel internațional. Îmi place tare mult atmosfera asta de seară din Septembrie din cadrul festivalului. Și n-am să uit acum două ediții când după un concert de la Sala Palatului ne-am retras la Mc-ul de la Romană și tot acolo s-au retras și doi bătrânei îmbrăcați la patru ace, ținându-se de mână și care și-au comandat două Happy Meal-uri. Awww, how cute is that, right? 🙂

Sunt foarte multe concerte de urmărit. Mare parte din bilete și abonamente s-au dat încă de la începutul anului (deși e un festival foarte scump). Chiar dacă n-ați prins bilete, veți putea urmări ulterior concertele pe TVR sau chiar la Grand Cinema & More în direct. Dacă stați acasă, concertele pot fi vizionate chiar de pe site-ul www.festivalenescu.ro și transmisii live vor putea fi urmărite de pe întregul glob. Nu uitați să vă descărcați aplicația festivalului pe mobil. Opțiuni sunt. Eu vă sugerez să luați contact cu lumea asta. O să descoperiți că merită.

Duminică programul se deschide cu Orchestra Română de Tineret care va avea dificila misiune de a începe cu Rapsodia nr. 1 de Enescu și de a termina cu Carmina Burana de Carl Orff. Carmina o știți clar, tema din deschidere fiind folosită în atât de multe reclame, filme și muzică, încât nici nu vreau să mă gândesc. Doar că ea e mult mai mult de-atât și cred că este una dintre cele mai impresionante lucrări scrise. Dacă cineva n-a mai intrat niciodată într-o sală de concerte, musai să înceapă cu Carmina Burana. Live o să înțelegi ce înseamnă forța a sute de oameni care cântă pe o scenă. Eu vă las cu fragmentul meu preferat din Carmina. Chiar dacă pare o muzică rău-prevestitoare, e de fapt povestea unor bețivi dintr-o tavernă și motivul pentru care aceștia beau de sting. 🙂