Nu mai vreau să promovez nimic în țara asta!

11951678_1030327923652503_704346922686456765_o

Văd tot felul de demersuri în a promova țara asta, sau a promova turismul. Oameni care vin cu idei nemaipomenite și multe campanii care au mai mult sau mai puțin efect. Apar o grămadă de business-uri locale, idei românești, oameni tineri, ce mai, superb. Ei bine, eu mi-aș dori să dispară toate aceste business-uri și idei. Să moară tot, instant. De ce? Pentru că nu mai suport să pierd zile întregi ca să tranzitez țara asta sufocată de lipsa unei infrastructuri decente.

Am avut discuția asta recent. Și chestia asta îmi stă pe limbă de mult timp. Asta pentru că în realitate nu-mi doresc ca aceste business-uri să moară (fie ele mici, noi, mari, vechi, etc), mai ales că eu trăiesc de pe urma promovării business-urilor în care cred. Sunt invitat, de multe ori plătit, iar eu vă prezint ce-am văzut la fața locului. Sunt locuri de o frumusețe incredibilă, întâlnesc niște oameni nemaipomeniți. Dacă e ceva în care nu cred sau mi se pare suspicios, încerc să evit, dar de cele mai multe ori dau peste lucruri și locuri care merită promovate. De cele mai multe ori!

Dar anul ăsta am fost de 3 ori în Cluj. Odată la Electric, odată la Untold și apoi la Conferința de presă pentru Jocurile Paralimpice de la Rio. Băi, la Electric și la Untold am făcut în medie cam 10 ore de la București. 10 ORE!!!! În pula mea, 10 ORE!!!!!!!!!! 10 ore în care am mers cât am putut eu de regulamentar, pentru că nu ai cum, coaie, să mergi numai cu 50 la oră prin interminabilele ”localități” dintre Pitești și Râmnicu Vâlcea. Și nu are legătură cu festivalul. Deja chestia asta se întâmplă zilnic, non-stop. Sunt puncte pe traseul ăsta cu Valea Oltului unde pur și simplu stai. Stai în trafic. Ah, și să nu uit de bășina aia de Teiuș, orașul pulii! Când m-am dus la Untold am avut un delay de 47 de minute (conform Waze) din cauza bășinii de Teiuș, un oraș cu o singură trecere de pietoni și un futut de semafor. 47 DE MINUTE DELAY pentru o singură localitate. Waze-ul te salvează cum poate, pe mine cel puțin m-a salvat de la a-mi tăia venele și a nu intra pe porțiunea de autostradă înspre Alba Iulia, nu de alta, dar și-acolo mai pierdeam o oră pe puțin.

Băh, e groasă! Și dacă nu ești șofer și nu conduci zilnic prin țară știu că nu te afectează deloc. Tu ești o prințesă care crede că a venit sfârșitul lumii dacă nu-i merge cardul într-o zi. Prietene, traficul nu merge deloc on a daily basis. Să tranzitezi țara asta e unul din cele mai mari coșmaruri. Poliția spune că viteza este motivul celor mai multe accidente. Nu, coaie, nu viteza e problema, ci disperarea! Disperarea aia că nu mai suporți efectiv să stai atât în trafic. Nu e normal, nu e uman. Nu ai cum să reziști psihic și să stai atâtea ore în trafic și s-o arzi calm. Am văzut atâtea clipuri la TV cu șoferi teribiliști și știu că există idioți de genul ăsta. Dar când văd tiruri sau dubițe care depășesc inconștient, îmi dau seama că oamenii ăia o iau pur și simplu razna pentru că nu ai cum altfel. Normal că depășești, pentru că pe lângă faptul că nu există infrastructură mai sunt și unii care merg cu 60 la oră în afara localităților, iar poliția nu-i oprește niciodată. Pe ăștia i-aș împușca din mers, jur! Nu mă interesează că nu poți să mergi mai repede, mergi cu trenul, ia avionul. Dacă în spatele tău ai mai mult de un tir care stă lipit de spatele tău, e clar, mergi prea încet și ar trebui să tragi pe dreapta! Și să te împuști!

Am înțeles că Timișoara va fi Capitală Europeană. MĂ FUT ÎN EA DE TIMIȘOARĂ! E în capătul celălalt al țării. Am făcut greșeala anul ăsta de a merge până acolo. La întoarcere am ațipit la volan, am zis că nu mai fac drumul ăsta cât oi trăi. Mă cac pe el de oraș. Nu pot frate să fac zeci de mii de ore până la Timișoara.

Și automat, de ce pana mea să mai promovez niște locuri sau business-uri în țara asta, dacă nu poți să ajungi la ele, sau dacă îți ia ani din viață ca să faci asta. Adică e ca și cum i-aș jigni pe cei care mă urmăresc. Îi jignim și pe turiștii străini care vin în țara asta. Cum panna cotta să faci mă atâtea ore în trafic? E 2016!!! Până când pula calului tre să mai aștept pentru niște autostrăzi în țara asta. N-am mai fost în weekend la munte de la începutulu anului (și ăla a fost unul), asta pentru că nu mai suport bășinile de coloane de la fututele de Bușteni și Comarnic. Și să mor dacă vă înțeleg pe restul. Cum rezistați, frate? Cum? Cum puteți să faceți asta weekend de weekend? Și nu, nu vreau prin Cheia. Vreau autostrăzi!!! Și nu, nu vreau cu trenul, vreau cu mașina mea pe autostradă!!!

Niciodată n-am dorit răul cuiva cu adevărat, dar mă jur, toți cei care ați avut treabă cu autostrăzile din țara asta și lipsa lor, să muriți în chin și-n cancer de hoți ordinari, că m-am săturat.

Sorry, sunt momente în care refulez și nu mă pot abține să nu scriu despre asta pe blog. Mă oftic, pentru că am tot văzut locuri mișto în țara asta, dar jur că e un coșmar să ajungi la ele și știți și voi asta. La Conferința de la Cluj am fost cu avionul. La 7:30 eram în aeroport, la 10:00 eram în parcul central. Mi se părea fascinant că poți ajunge așa repede, dar ideea cu avionul nu o promovez. Pentru că nu e normal să găsim căi ocolitoare pentru a evita o problemă atât de gravă. Pe bune, în stilul ăsta, în 2020 o să facem peste 15 ore până la Cluj. Traficul crește de la zi la zi, transportatorii folosesc aceleași rute ca și noi, iar infrastructura e în continuare zero. Pentru că pentru mine, o autostradă înseamnă București-Cluj, București-Sibiu, București-Timișoara, etc. Nu bășini de centuri de 30 și ceva de km care se transformă într-un coșmar la ieșire care durează ore întregi. Bucureștiul în momentul de față e rupt de restul Europei. Poate pentru cei din Cluj sau Timișoara, lucrurile stau mai bine. Sunt porțiuni de autostradă care salvează mult timp acolo și ajung mult mai repede în ”occident”. Poate Bucureștiul n-ar trebui să mai fie capitală. Să fie Clujul. Pentru că e inadmisibil după atâția ani să nu existe o autostradă completă până la Sibiu. De Moldova nu mai zic nimic că m-apucă dracii și pe-acolo. :)))

Și nu știu cum sunt alții, dar să zicem că-mi ia 10 ore să ajung la Cluj. Înjur pe drum, îmi bag toate cele și când ajung acolo mă calmez. Mă bucur de oraș, de oameni, de tot ce se întâmplă acolo. Dar apoi tre să te întorci. Iar drumul de întoarcere e atât de stresant încât te întorci acasă obosit! Și parcă nici nu ai fost plecat în concediu, nu? Bun, și atunci ce facem? Eu vreau autostrăzi acum! Ce căcat facem?

Iar legătura cu business-urile e că nu ducem lipsă de ele. Dar nu putem să ne concentrăm doar la a pune o față de masă frumoasă peste o masă putrezită. Că la final îți dai seama că pute. În paralel trebuie rezolvată problema infrastructurii cât se poate de repede.

Și cum bine zic Subcarpații: 2000 de km-n două zile. Pierd banii, pierd capu, pierd kile…

4 Comments Nu mai vreau să promovez nimic în țara asta!

  1. Simona Mocanu 19/09/2016 at 12:58 pm

    Eu am facut 17 ore cu trenul dus pana la Satu Mare. De vis. 🙂 Ah, si tot 10 ore a durat si pana la Cluj.

    Reply
    1. Alex Damian 19/09/2016 at 3:59 pm

      De la anul, o să stai mai mult în mașină. Cu trenul o să pară lejer! 🙂

      Reply
  2. Nenea2 19/09/2016 at 3:42 pm

    Bre, Valea Oltului e rapida, ia mergi matale pe europeana de la Oradea la Deva, pai apuci sa-ti tai venele, sa mori si sa si putrezesti. Iar tot de V. Oltului vorbind e penibil sa ocloclesti prin Rm. Valcea cand DN7A merge direct Pitesti -Curtea de Arges-Caineni; facea Ceasca drumul asta, facea si tren Pitesti-Valcea dar l-ati impuscat ca sa va luati BMW si sa stati in trafic !

    Reply
  3. Dan Petre 30/09/2016 at 10:49 pm

    Suntem 100% de acord. Nu am nimic de adaugat. Si da, toti care au fost sefi pe la transporturi si CNADNR in ultimii 25 de ani, ar merita sa fie pusi sa mearga in 4 labe pe langa coloanele de masini, ca sa ii scuipe lumea… Cel putin!

    Reply

Leave a Reply to Dan Petre Cancel reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.