Aventuri la Urgențe

Processed with VSCO with e6 preset

”Iubi, a zis doamna doctor că cică să facem un test de sarcină”, spuse ea cu un zâmbet chinuit pe față de pe marginea patului de spital. El se uită la ea și după 3 secunde nu e în stare decât de un ”A-ha…”, moment în care pe mine mă pufnește un râs de mai să-mi sară branula sub presiune! 🙂

Vineri noaptea m-a luat bine de tot. Niște dureri în piept atât de puternice de nu mă lăsau nici să respir. Probabil de la meniul ăla Big Tasty mare cu cola fără gheață și bacon. Toată noaptea m-am perpelit. Am suferit că doar sunt bărbat, nu? Nouă dacă nu ni se oprește inima cu totul, nu ne ducem la spital. Pe la 6 am adormit în final de la extenuare. A doua zi m-am simțit bine deși eram slăbită toată! Tocmai când mă pregăteam să mă duc la ziua Mariei (La mulți ani, Maria!), hop, mă ia din nou! Eram în mașină și abia mai respiram, așa că am zis că mă duc direct la Floreasca la Urgențe. Nu i-am spus maică-mii cât de rău mă simt, că de fiecare dată când mi-era rău sau soră-mii, o luau palpitațiile și stăteam după ea să-și revină ca să mergem la spital.

Așa că am zis, hai să văd ce se mai întâmplă pe la Urgențe. Am ajuns frumos la Floreasca, am parcat la două străzi distanță (nici când mi-e rău nu pot să parchez mașina de-a-n pulea) și m-am târât până la urgențe. Intru și liniște, puțină lume, m-am speriat. Ah, stai, s-a mutat în corpul nou, am aflat de la băiatul de la butic.

Noh, acum pe bune, n-am avut de ce să mă plâng. N-am stat 1000 de ani la coadă la recepție. Doamnele de-acolo m-au primit, mi-au făcut rapid o fișă și mi-au spus să urmăresc o dungă de o anumită culoare de pe pardoseală și să nu stau la coadă, să intru direct (probabil când le-am zis de dureri în piept s-au gândit la ce e mai rău). Așa că dunga albastră m-a dus la camera de gardă, am intrat și foarte rapid m-am trezit pe un pat de spital unde mi s-a pus o branulă (procedură standard) și am fost întrebat de un doctor (bine, habar n-am ce era, că au atâtea uniforme de culori diferite de nici nu știu cine ce face) de ce-am venit.

Eh, și-au început investigațiile. Într-o jumătate de oră am făcut un EKG, mi s-a luat tensiunea, sânge și am fost trimis la radiologie. Culmea e că în tot timpul ăsta m-am distrat de minune. Cred că dacă nu iei situațiile astea cu maxim de umor, nu treci foarte bine peste ele, așa că m-am amuzat atât de mine cât și de tot ce se întâmpla în jurul meu.

Primul caz, individul din dreapta mea (nu ne vedeam, ne despărțeau niște perdele), un client fidel la Urgențe, aveam să aflu ulterior, întreba de zor fiecare doctor și asistentă să-l ajute să-și seteze o sonerie pe telefon. La un moment dat reușește să sune: ”Alo, m-auzi? Sunt la Urgențe. Era să mor!… AM ZIS CĂ ERA SĂ MOR!… ERA SĂ MOR!… M-AUZI???… FĂH, N-AUZI CĂ ERA SĂ MOR???”. În momentul ăla a venit doctorul și i-a zis că n-are voie să vorbească la telefon. Eu deja râdeam uitându-mă deasupra patului și fixând acest suport de perfuzii care seamănă mai degrabă cu un dildo. Ce bine că nu m-au pus să mă întorc pe burtă!

photo-29-10-2016-21-04-11

Între timp aduc în stânga mea o bătrânică pe targă. Vine doctorul și o întreabă (again, auzeam doar conversațiile, nu vedeam nimic de perdele).

”De ce-ați venit?”

”Of, maică, am căzut pe stradă.”

”Ați mai căzut înainte pe stradă? Vi s-a mai făcut vreodată rău?”

”Până azi nu, doar azi am căzut de 3 ori!”

”Cum adică de 3 ori?”

”Da, de 3 ori am căzut. Abia a 3-a oară m-au găsit doo fete ș-au sunat la salvare.”

Again, am pufnit în râs. În imaginația mea bolnavă mă gândeam cum femeia a căzut de trei ori, poate poate cineva se îndura să sune la salvare. I-au făcut și ei un EKG (e ca în cluburile în care primești automat un shot din partea casei) și au rugat-o să nu se miște. ”Păi tremur de frig, maică!” le-a răpuns săraca femeie. Adevărul e că era un cancer infernal acolo. Cel mult 16 grade. M-am învelit și eu la un moment dat cu geaca ca ultimul boschetar din gară.

Trece o altă asistentă prin fața mea și se uită la colegul din dreapta, moment în care îi surprind o grimasă de scârbă pe față, așa că mi-am imaginat cum arăta șaveul! ”Domnu Răgălie! Domnu Răgălie, m-auziți? DOMNU RĂGĂLIE, HAIDEȚI, VĂ ROG SĂ VĂ TREZIȚI! DOMNU RĂGĂLIIIEEEE!” Răgălie dormea ca un porc la urgențe, n-avea el stres, decât un TeBeCe închipuit.

”Să mergeți la radiologie. Puteți să mergeți pe picioare?” mă întreabă doctorul? Îi spun că da. Îmi dă indicații și simt că în sfârșit se întâmplă ceva. Ajung frumos la radiologie și îmi dau seama că aripa veche a spitalului e decor de filme horror. Nu știu de ce nu închiriază spitalele spațiu pentru filme. Ar câștiga mai mulți bani așa.

La Radiologie o tipă sfârșită cu prietenul ei, un domn mai în vârstă și un țigan d-ăla mic în fața ușii, uscat, cu blugi slim și geacă d-aia neagră de fâș pe el, înjurând printre dinți, ”Ca-ți-aș pula ta, că dacă intru în ei, cum pula mea să stau atâta, măh? Moamă, futu-ți morții mă-tii, mă duc să fumez o țigară, nu mai pot!”. Pleacă. Era rândul lui. Cum pleacă, se stinge becul roșu, se deschide ușa glisantă de la radiologie și o asistentă fără pic de expresie întreabă, ”Cine urmează?”. Eu mă cac pe mine de râs, evident.

Mă întorc de la radiologie și mă așez cumințel pe pătuțul meu, deja mă simțeam ca acasă. Vis-a-vis, apare un cuplu. Ea, sfârșită de durere, cu o puternică grimasă pe față, acuza grețuri grave! El, mai malac din fire, dar foarte grijuliu, iese să cumpere ceva de la butic. Doamna doctor care a luat-o în primire profită de absența lui și o întreabă, ”Dar ați făcut vreun test de sarcină?”. Ei îi trece brusc orice durere și zice, ”Aoleo, nu! Cum? De ce?”, ”Păi ați acuzat grețuri. Haideți să facem un test de sarcină și vedem apoi ce și cum.”. El se întoarce în salon, ea se ridică pe marginea patului și schițează un zâmbet chinuit, ”Iubi, a zis doamna doctor…”

”Haideți să facem și o ecografie”, revine doctorul la mine. Zic în gândul meu, la naiba, abia începea circul cu presupusa sarcină. Mă conformez și mă duc la eco. La eco, ușa deschisă, doamna doctor vorbea cu alte două dudui din cabinet pe care nu le vedeam, dar le auzeam. Eu mă proptesc în ușă cu trimiterea în mână și aștept. Și aștept, că nu voiam să întrerup discuția despre cât de neadecvat era îmbrăcată o ”prietenă” comună de-a lor. Și tot aștept vreo câteva secunde bune până când întreb tare, ”Se poate să intru?”. Tovarășa doctor nu se uită la mine (de fapt nu s-a uitat la mine nici o secundă cât am fost acolo), dar în schimb îmi apare brusc o mână de după ușă care rostește, ”Da-ți-mi mie trimiterea și așteptați pe hol, vă chemăm noi.”.

Am așteptat pe hol vreo 5, 10 minute (apropo, nu era nimeni, eram singurul) în care am aflat toate detaliile despre doamna bârfită. Am senzația că era o bunăciune la ce boală aveau pe ea. Mă cheamă! Intru, știu ce tre să fac ca la salonu de masaj erotic, ridic bluza și dau un pic jos pantalonii. În tot timpul ecografiei, tovarășa doctor a fost ceva de genul, ”Da cum, măi, să te îmbraci așa, dar nu se poate, INSPIRAȚI, cu cizmele alea și cu rochia aia, EXPIRAȚI, am zis că nu e adevărat, nu mai are pic de decență, INSPIRAȚI, tu ai văzut-o, ai văzut cum era”. La un moment dat inspiram și expiram fără să-mi mai spună, căci era prea prinsă în discuție.

Am plecat plin de spermă d-aia, gel d-ăla de-ți dă pe abdomen și m-am întors la pătuț. Colegu din dreapta se plictisise de vizită și urla la doctori cât îl mai țin acolo, deși de-aia venise. Să stea! Între timp au venit și Maria cu Alex de la ziua ei și le mulțumesc enorm. Le spusesem să nu, dar nah, prieteni! Am râs pe-acolo pe hol, am făcut haz de necaz. Mi-au adus florile ei și voiau să scoată una în caz că nu mai apucam dimineața. Am făcut un selfie cu branula și apoi am așteptat. Maria a băgat un pic boala în toți paznicii de-acolo că venise frumos îmbrăcată de la ziua ei. I-am și zis, cu nuntașii direct la urgențe!

În total am așteptat vreo 5 ore. După rezultate și după doctorul specialist cardiolog care trebuia să verifice rezultatele mele. O tipă tânără, minionă, frumușică și foarte calmă în mișcări. M-a dus să-mi facă un nou eco la ea sus, la 5, că e mai liber. Nu era nimeni. Ea, eu, burta și man tits-urile mele și gelu ăla spermă rece de la ecografie pe care îl urăsc. Dar a fost cel mai tare moment. Pentru că am stat pe-o parte și pentru prima oară m-am uitat minute în șir la inima mea care bate. Frate, bate de 35 de ani fără întrerupere. A fost un moment d-ăla de mindfuck. Chestia aia chiar bate în continuu, nu s-a oprit niciodată. Era liniște în salon, ea tot mi-o asculta și mi-o privea din toate pozițiile, iar eu mă uitam total uimit la mișcarea aia continuă până m-a luat cu somnic. La final mi-a zis că totul e bine, dar că mai bine să fac și un eco sub efort. Și o întreb dacă acum, deja având un mare scenariu Pornhub în cap, evident. Dar nu, trebuia să fac la colega, care nu era acolo.

În final am aflat că nu am nimic la inimă. Sărbătoare, zâmbete, nu i-am cerut telefonul tipei cardiolog, eram prea obosit să mai fac ceva, mi-au scos branula, dar totuși n-am aflat nimic. Adică n-am aflat de ce am avut durerile alea în piept și nici nu mi s-a spus nimic. Culmea e că îmi trecuse orice durere. Și toți cei care au venit în seara aia acolo schingiuiți de dureri, au plecat pe picioarele lor fără să ia nimic. La Urgențe, durerea trece de la așteptare.

N-am nimic de reproșat, totul s-a mișcat rapid (cu excepța cațelor de la ecografie), doctorii și asistentele de la camera de gardă (îi spun Observatorul) sunt tineri și civilizați, de treabă. Nu s-a pus problema nici o secundă de vreo șpagă, ceva. Eu n-am dat șpagă în viața mea, nici nu știu cum se dă. Jur, mi-ar fi și rușine. Ah, ba da, am dat de vreo 2 ori la poliție, când se putea. Dar la doctori, niciodată. Dar totuși nu cred că acești doctori tineri au atât de multă experiență. Adică la final, am aflat doar că stau bine cu inima, dar în rest? Da, situația în sănătate e nasoală rău. Azi am aflat că au făcut grevă. Foarte bine, pe bună dreptate. Dar cel mai nasol lucru știți care e? Oamenii! Oamenii care vin acolo și care se plâng constant cât au de așteptat și că nu se poate așa ceva și că vai și că fâs. Deși nici unul nu cred că a avut vreodată bunul simț să se ducă dracu la vot și să iasă în stradă când a fost nevoie. Dar în schimb se plâng non stop. Și evident că de cele mai multe ori se plâng față de lucruri pe care nu le înțeleg și li se pare că totul ar trebui să se întâmple instant. Și cu toate astea, doctorii ăștia tineri lucrează în spitale. De ce, nu știu. Dar mă bucur că cineva încă o mai face.

Anyway, a doua zi m-am simțit mai bine și m-am dus la Marșul Tăcerii. Pentru că simt că trebuie să fac asta, no matter what!

P.S. Nu m-au lăsat să păstrez branula.

5 Comments Aventuri la Urgențe

  1. Charlotte 01/11/2016 at 12:06 am

    Eu cand aud de mers la vot imi aduc aminte de Lenin! Inca mai crede cineva ca votul ala conteaza? Nu vede nimeni ca se fac manevre pentru a pune pe ala care trebuie. Vezi cum s-a votat cu scrutinuri sa iasa al treilea din lista.

    Reply
    1. Alex Damian 01/11/2016 at 12:22 am

      Tu nu te-ai plictisit să fii un clișeu? Aud asta cu ”votul meu nu contează” atât de des încât m-am plictisit, sincer. Da, votul și părerea ta nu contează și nici n-or să conteze vreodată. Votul meu însă contează și al tuturor celor care fac asta. Și la fel se întâmplă și cu ieșitul în stradă. În România nu mai e nevoie de nici o manevră. Alegerile se câștigă detașat din cauza celor care gândesc ca tine și care nu se duc niciodată la vot. Salutări lui Lenin! Spune-i că l-am sunat dar iar nu răspunde! 🙂

      Reply
  2. Delia 01/11/2016 at 9:33 pm

    Pentru ultima parte, multumesc 🙂

    Reply
  3. aLLin 13/11/2017 at 8:04 am

    Dupa ce te laudai ca suferi ca un barbat, hop:
    “A doua zi m-am simțit bine deși eram slăbită toată!” :))

    Reply
    1. Alex Damian 13/11/2017 at 2:53 pm

      :)))))

      Reply

Leave a Reply to aLLin Cancel reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.