The Fate of the Furious sau Fast and Furious 8 #devăzut

Aseară am fost să văd avanpremiera Fast and Furious 8 la Cinema City. De fapt voiam să încep prin a spune că n-ai idee cum se văd bucile cubanezelor din film pe ecranul de 23 metri de la IMAX! Acum că v-am atras atenția… 🙂

Căci de-aia a fost făcut filmul ăsta în primul rând. Gagici mișto și mașini tunate. Odată pentru cei care chiar au trăit viața asta și au venit să-și dea cu părerea și apoi pentru săraci ca mine care n-au avut niciodată prieteni cu bemveuri sau honde tunate. Eu m-am resemnat și mi-am dat seama că n-o să am bani să-mi iau mașinile astea vreodată, așa că m-am făcut blogger ca să le pot lua în teste ori de câte ori vreau să conduc o mașină pe care nu mi-o permit. 🙂

Dar revenind la film, pardon, la serial. A ajuns la episodul 8 și s-a transformat bineînțeles într-un film SF veritabil. Adică nimic din film nu mai reprezintă ceva realist, ci o lume plină de acțiune exagerată. Și e perfect normal să se întâmple asta cu cât ești mai de succes. Cu cât renumele crește, cu atât trebuie să satisfaci pe cât mai multă lume. Hai să ne amintim cum eram toți înnebuniți cu MTV-ul și cum a crescut și în ce s-a transformat. Sau acum că vine 1 Mai. Iar o să ne plângem că Vama nu mai e ce-a fost. Păi, e normal, căci atrage din ce în ce mai mulți oameni și automat se schimbă și serviciile oferite. Se comercializează cu alte cuvinte.

Așa se întâmplă și cu Fast and Furious. A plecat de la un film cu niște băieți care se alergau cu mașinile prin oraș și care aveau numai prietene bunăciuni și a ajuns la un mega film de acțiune cu niște super efecte speciale care nu mai țin cont de realitate sau de legile fizicii.

Filmul e meh, evident, n-o să vă mint că e o capodoperă. Daaar nu e deloc atât de prost pe cât m-așteptam. Adică văzut la IMAX merită din plin. Toate efectele alea speciale, ecranul imens care-ți acoperă cam tot unghiul vizual, modul în care se trag cadrele, toate aceste elemente fac filmul să-ți placă foarte mult. Evident că nu mai contează că unu se dă cu un Lamborghini pe gheață sau zăpadă cu cauciucuri de vară și nu se dă peste cap din prima, contează că filmul nu te lasă să te gândești la penibilul situației și te ține în scaun prin prisma acestor efecte speciale.

E adevărat că începe cu o cursă în spiritul tradițional, undeva prin Cuba cum spuneam, cu o grămadă de gagici bune pe care sunt sigur că n-ai să le vezi pe stradă dacă te duci în vizită pe-acolo, dar poți spera! Și cam atât din stilul clasic al seriei. După aia începe nebunia cu alt răufăcător care vrea să controleze lumea, iar echipa de șoc evident că salvează situația ca de fiecare dată. Ce mă scoate din sărite la scenariu e că în ultimele episoade ăștia tot își trag țepe între ei, deși la final află că au făcut asta forțați de împrejurări, și totuși de fiecare dată sunt mirați când se întâmplă asta! 🙂

De film am zis, de efecte am zis, ah, să vorbim de actori. Pe mulți îi știți din episoadele precedente, ba chiar circulă gluma pe net cum că au chelit toți de la viteză. Ce mi-a plăcut e că am văzut doi actori din Game of Thrones. Odată e ”cretinul” de Kristofer Hivju, ăla roșcat cu barbă, care poate fi și bad ass și tembel în același timp și apoi mai e Nathalie Emmanuel, super frumoasă și finuță și care mai are și un cur bestial, ca să ne înțelegem. O știam din GOT dar habar n-aveam că a jucat chiar și în Fast and Furious 7. Apoi ar mai fi rolul eroului negativ jucat de Charlize Theroncare la 42 de ani arată incredibil de bine. Din păcate rolul este foarte prost, da chiar foarte prost. E penibil și are niște texte atât de neinspirate încât cred că ar fi mers mai bine dacă vorbea mai puțin. Și nu neapărat din cauza ei ca actriță, ci replicile ei sunt foarte proaste.

Hai că iar m-am întins și am scris prea mult. Ideea e în felul următor. Am mai auzit oameni care spun că anumite filme sunt proaste și că nu merită să dai banii ca să le vezi la cinema, că mai bine le vezi pe laptop. Ei bine, aici vin și spun că asta e cea mai mare greșeală. Mai bine nu mai vezi filmul deloc dacă e așa. Pentru că la cinema măcar te bucuri de efectele speciale și sonore într-o sală special amenajată pentru asta. Cam cum crezi că un laptop va putea vreodată să concureze cu o sală de cinema? De-aia vă recomand, dacă chiar vreți să vedeți filmul ăsta deși nu sunteți neapărat fani, mergeți frate la IMAX. Nici măcar într-o sală normală, ci direct la IMAX. Diferența de bani merită din plin. Altfel, mi se pare penibil să te uiți la Fast and Furious de pe laptop. Pentru laptop există PornHub. 🙂

2 Comments The Fate of the Furious sau Fast and Furious 8 #devăzut

  1. Sebastian-Radu.ro 19/04/2017 at 1:24 pm

    Si eu am in plan sa merg zilele astea. Am asteptat sa vad niste pareri despre, sa nu dau banii degeaba pe cine stie ce bullshit, caci trailerul nu m-a convins..

    Reply
    1. Alex Damian 19/04/2017 at 2:34 pm

      Părerea mea e că merită de văzut la IMAX, sincer. Se vede pe toată suprafața ecranului. În rest, nu știu dacă m-aș duce să-l văd la o sală normală, tocmai să nu arunc banii degeaba.

      Reply

Leave a Reply to Alex Damian Cancel reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.