Centrul de Comunicații Spațiale Cheia

Aveam în cap o imagine din copilărie care părea atât de SF încât am crezut ulterior că este doar o combinație de frânturi de amintiri și că mintea-mi joacă feste. Doar că weekend-ul trecut am dat întâmplător peste acea amintire.

În fiecare vacanță de vară plecam cu ai mei la niște rude de prin Ardeal. Și cum Dacia noastră prindea undeva pe la 80 km/oră, dura vreo două, trei zile să ajungem la destinație. Iar pe drum ne opream cam în aceleași puncte. Îmi amintesc clar de Călimănești și Căciulata, vestitele stațiuni de sindicat, dar mai am o amintire pe care nu puteam s-o plasez nicicum și nicăieri.

Tot ce-mi amintesc este că am ieșit dintr-o mânăstire și am început să mă plimb prin curte. În spate se întindea o pajiște verde care se termina în depărtare într-un lanț muntos. Să luăm în considerare că aveam probabil în jur de 10 ani și toate lucrurile sau distanțele păreau de două ori mai mari.

Și cum s-a terminat zidul mânăstirii, m-am uitat în partea dreaptă și am văzut ceva ce m-a făcut să încremenesc. Undeva în plan îndepărtat, flancate de brazi înalți, tronau niște antene parabolice imense. Multe și cu farfuriile îndreptate dramatic spre mine. În ziua aia, Dumnezeu mi-a pierdut total interesul și m-a fascinat știința cu totul! 🙂

Pe bune, mai văzusem astfel de antene doar în filmele SF americane la care mă uitam pe casete video traduse de Margareta Irina Nistor. Nu-mi amintesc la ce m-am gândit atunci și știu bine că nu am fost să vedem ce-i cu acele antene, dar mulți ani la rândul m-a bântuit imaginea aia și încercam să-mi amintesc oare prin ce colț de țară îndepărtat mă aflam atunci.

Weekendul trecut mă duceam iar spre Cheia ca să fac niște poze din dronă. Deja celebrele serpentine de pe Muntele Roșu, fotografiate din ce în ce mai mult de pasionați, oferă acum pe timp de iarnă un spectacol incredibil. Copacii sunt acoperiți cu totul de zăpadă și doar drumul apare ca un râu învolbu… Ce dracu, parcă m-am prostit, zici că scriu la gazetă. Faceți un drum până acolo că merită!

Eh, pe drum către acele serpentine am trecut fix pe lângă stațiunea balneo-nevizitată Cheia. Și cum mergeam eu floricică și cumințică să admir peisajul, mi-a atras ceva atenția în partea stângă. M-am uitat preț de-o secundă și printre copaci le-am văzut. Antenele!

Imense, de parcă ai impresia că tocmai ai dat peste o bază secretă a Guvernului și a început sezonul 3 din Stranger Things. Băh, și atunci m-a lovit. M-am gândit că ăsta poate fi locul care m-a marcat pe mine când eram mic. Am tras dreapta imediat cum am putut, i-am dat comanda lui Sparky să spioneze și bum, poza din articol arată Centrul de Comunicații Spațiale de la Cheia.

Bine, nu vă imaginați că e un centru unde vorbim cu extratereștri așa cum mi-am imaginat eu când eram mic. E un centru de broadcast video și audio prin satelit înființat în 1976. Habar n-am dacă și cum funcționează, nu m-am întors acolo să văd despre ce-i vorba, știu doar că din dronă am văzut și mânăstirea (Cheia) care-mi confirmă amintirea din copilărie.

Vreau să mă întorc fix la vară acolo, pentru că ar fi pentru prima oară când mi-aș recrea foto o amintire din copilărie. Iar voi, dacă mai mergeți pe drumul spre Cheia, watch out for the ”Alien Outpost” in the woods! 🙂

2 Comments Centrul de Comunicații Spațiale Cheia

  1. Florin 14/06/2020 at 10:21 pm

    Da’ acum ca te-ai facut mare, ai revenit la Dumnezeu? Daca tu crezi in Dumnezeu, dar El nu exista, nu pierzi nimic. Daca nu crezi in Dumnezeu, dar El exista, pierzi TOT!

    Reply
    1. Alex Damian 09/07/2020 at 9:23 pm

      Dacă ție îți face bine Dumnezeu, foarte frumos. Eu prefer să pierd în continuare alături de știință și raționament. Ah, și cel mai important, alături de oameni. 🙂

      Reply

Leave A Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.