Se întâmpla prin 2007. Abia îmi luasem prima cameră DSLR, un D40 de la Nikon. O nenorocire cu doar 3 puncte de focus și ISO maxim de 1600, dar Nikon tocmai deschisese piața camerelor DLSR entry level. Ei se fac vinovați de trendul ”în ziua de azi oricine poate fi fotograf”. 🙂

Eram în timpul Festivalului Enescu și mă duceam ca disperatu pe la toate spectacolele. Aflasem că or să vină cei de la Bejart, una dintre cele mai bune companii de balet de la vremea aceea. Și veneau fix cu Le Sacre du printemps de Stravinsky, care e wow ca și experiență vizuală și auditivă. O muzică ritmată, plină de tensiune, ca de film. Ceva ce nu mulți pot gusta, pentru că e extrem de departe de ce compuneau Mozart sau Beethoven.

Coregrafia celor de la Bejart era cunoscută la nivel mondial. Mă plictisea îngrozitor baletul clasic, toată țopăiala aia de mironosiță nu-mi transmitea nimic. În schimb, îmi plăcea mult baletul contemporan. Din punct de vedere vizual era o cu totul altă atmosferă. Asta pentru că la contemporan se renunță la costumele clasice și se pune foarte mult accent pe corpul uman. Fundal minimalist, lumini bine plasate și toate astea pentru un fotograf înseamnă aur curat.

Fix în ziua spectacolului am aflat că pot intra la repetiții, la TNB. Mi-am luat camera și m-am pus cuminte pe treptele din mijloc, de cum am intrat. Îmi bătea inima destul de tare, practic nu prea aveam voie să fac poze, dar nu mă puteam abține. Aveam D40-ul și un obiectiv zoom de 105mm de la Vivitar. O sărăcie cu focus manual, dar la vremea aia nu aveam bani de alt obiectiv. De-aia și poza arată în halul ăsta. 🙂

Cred că am vreo 5, 6 cadre mai ok, restul fiind toate mișcate și out of focus. Când ai atâta mișcare pe scenă, cu multe personaje și tu tre să te mulțumești cu un focus manual și ISO 1600 maxim, atunci încerci să te focusezi pe un singur personaj, cât mai retras de restul dansatorilor. Și așa am prins-o pe tipa asta când se încălzea înainte de repetiții. Se așezase parcă fix pentru poză sub un spot de lumină. În rest era beznă pe scenă. Să fi avut D750-ul de azi cu 85-ul 1.8. 🙁

Și da, am trimis-o la concurs la ”See Orange”, organizat evident de Orange. Culmea e că nu prea găsesc pe nicăieri pe net informații despre concursul ăsta foto, deși a avut un succes destul de mare, având în total vreo 3 sau 4 ediții anuale consecutive.

Am câștigat un telefon mobil cu touchscreen, ceva nou la vremea respectivă. Aveam deja telefonul meu preferat, Nokia 6600 așa că pe ăsta câștigat l-am vândut ca să-mi iau un 55-200mm. Viața era frumoasă.

Două luni mai târziu, Maurice Bejart, fondatorul și directorul companiei de dans, avea să moară. Mă simțeam extrem de norocos că am putut să văd spectacolul live și să rămân cu câteva poze de suflet. O să pun un link mai jos cu Le Sacre du printemps, dacă vă interesează.