Notați-vă data de 23 aprilie! Ne întâlnim la un nou Instameet în București!
Instagram organizează cam de două ori pe an instameet-uri la nivel global. Asta înseamnă că mai toate comunitățile de instagrameri din lume au șansa de a se întâlni în offline și a se cunoaște mai bine. Dar ca de obicei, e nevoie de cineva care să ne împingă de la spate, iar de asta se ocupă Instagram.
Așa că pe 23 aprilie ne vedem de la ora 13:00 în parcul Cișmigiu, la intrarea principală dinspre Bulevardul Regina Elisabeta. Fiind în strânsă legătură cu Ziua Pământului, am zis că un pic de socializare în aer liber nu strică. Apoi vom face un tur către Centrul Vechi și ne vom opri la prietenii noștri de la Cafeneaua Van Gogh, care ne vor găzdui acest eveniment. Acolo vom afla și despre cum îți poți printa și scoate la vânzare fotografiile de pe Instagram prin serviciul Cameleo.
O să fie o zi faină, așa că vă aștept pe cât mai mulți. Evenimentul îl puteți găsi aici, hashtag-urile oficiale vor fi #wwim13ro și #lifeonearthwwim13, iar pe mine mă puteți găsi pe Instagram cu contul @psihotrop.
Sunt mândru să spun că de acest Instameet m-am ocupat eu și trebuie să-i mulțumesc lui Alin Zăinesc de la Cameleo pentru ajutorul primit, cât și instagramerilor din echipa @igersbucharest. Totul ca să facem să fie frumos.
Ne vedem sâmbătă de la 13:00 în Cișmigiu, da? Să nu vă uitați telefoanele acasă! 🙂
poate ajung și eu 😉
Cool! Ar fi tare! 🙂
Vai, ce ma oftic ca plec din Bucuresti fix atunci. Imi doresc si eu sa particip la un InstaMeet global! 😀
Păi unde te duci? În ce țară/oraș? Că se țin instameet-urile astea în foarte multe orașe. 🙂