Hands of Stone nu este un film despre box. Eu unul era să-l ocolesc, că n-aveam chef de un nou Rocky, dar cu ocazia filmului ăsta am ajuns să-l cunosc pe Leonard Doroftei și am aflat de fapt că filmul e cu totul altceva.

Am primit o invitație de a-l cunoaște pe Leonard Doroftei la un eveniment unde urma să ne vorbească despre box și filmul Hands of Stone. Film care povestește viața și cariera lui Roberto Duran.

Măh, cum să vă spun, eu unul nu m-am bătut în viața mea cu nimeni. Violența mi s-a părut o chestie total primitivă. N-am simțit niciodată nevoia să-mi umflu coaele și să dau cu pumnii. Ba chiar sunt mândru că am reușit să aplanez orice conflict (școală și liceu) prin vorbe, după care să mă mir că nu mi-am luat totuși bătaie. Sau pur și simplu să mă împrietenesc cu cei mai șmecheri din școală și să-i rog pe ei să-l bată pe ălălalt. Pussy? Nu știu, nu-mi pasă. Sunt prea frumos ca să-mi fută unu mufa doar ca să demonstrez că sunt ”bărbat”.

Așa că boxul e unul din sporturile care m-a lăsat rece de fiecare dată. Ce să spun, unii care-și mută fața. Dar când l-am ascultat pe Leonard vorbind cu atâta pasiune de sportul ăsta și ce înseamnă el de fapt, mi-am schimbat pe loc părerea.

Cum spunea el, boxul e o artă. Nu e despre cărat pumni în mufarină, ci despre strategie, despre cum să-ți urmărești adversarul și să-i înveți punctele slabe. Despre cum să știi când să dai și când să te retragi. Despre cum durerea nu există în timpul unui meci din cauza adrenalinei. Despre cât de greu e să ajungi campion mondial. Și despre multe alte lucruri care m-au convins să mă duc la filmul ăsta.

Filmul ar trebui să atragă în primul rând pentru că e cu Robert de Niro și nu știu cât timp o să mai avem șansa să vedem filme cu actorii consacrați din anii 90. Iar filmul în sine prezintă povestea de viață a unui viitor boxer, campion mondial. E foarte fain că treaba asta se putea întâmpla în orice alt domeniu, nu neapărat sportiv și asta înseamnă că devine un film motivațional și cum ar trebui să înțelegem că indiferent ce ”titluri” obținem în viața asta, la bază suntem tot oameni și facem aceleași greșeli. Mie mi-a plăcut foarte mult, e genul de film peste care poți trece ușor cu vederea, dar care de altfel e foarte bun.

Și pe lângă asta e cu tipa asta, Ana de Armas, care e bună în draci. Pfoai, deci arată gagica asta într-un mare fel. Și da, se cam dezbracă prin film. Țâțeee!!! :)) Pentru doamne avem doar o secundă cu fundul gol al lui Usher.

Așa că, hai, băgați și filmul ăsta la vizionare.