M&C Music Workshop 2008

În perioada 29 septembrie – 01 octombrie a avut loc în Bucureşti, la Music Club, un workshop destinat iubitorilor de instrumente muzicale. Organizatorul este M&C Musical, importator şi distribuitor ale celor mai renumite mărci de instrumente muzicale din lume. Cei care au trecut măcar odată pe la magazinul “Muzica” din capitală cu siguranţă că au observat la etaj în dreapta, o sumedenie de clape şi chitare care poartă nume precum Korg sau Ibanez. Chiar dacă nu mi-au fost niciodată simpatici, fiind foarte serioşi, importanţi şi extrem de reci şi zgârciţi în ce priveşte relaţia vânzător-posibil client, cei de la M&C Musical au avut o iniţiativă demnă de lăudat cu acest eveniment ajuns acum la a treia ediţie. Practic, ce s-a întâmplat? Mai mulţi muzicieni, români sau străini, au prezentat celor interesaţi noi tehnologii sau apariţii din lumea instrumentelor muzicale, plecând de la chitare electrice până la clape sau amplificatoare profesionale. Dacă ţi-ai format o trupă şi încă nu ştii ce echipament să-ţi iei sau eşti sătul să răsfoieşti manualul de utilizare, aici era un loc unde ai fi putut să-ţi înbunătăţeşti cunoştinţele.


Pe scenă s-au făcut demonstraţii live cu instrumentele muzicale sau multiplele posibilităţi ale unor amplificatoare.
Chiar dacă pe scenă s-au putut vedea chitări Ibanez sau renumitul Korg M3, momentul mult aştepat (din punctul meu de vedere) a fost prezentarea Oasys-ului care ocupă poziţia de top al clapelor de la Korg. O demonstraţie excelentă a sequencer-ului de la Oasys a fost prezentată de Raul Kusak, care pe o perioada foarte scurtă de timp a reuşit să ne arate cât de uşor şi de bine se poate face muzică pe un sintetizator de vis. De vis este şi preţul, care ajunge lejer la 26000 RON. O sumă foarte mare şi o clapă pe care puţini şi-o permit.
Mai jos, două filmuleţe cu prezentarea Oasys-ului de către Raul Kusak.

Leave A Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.