De fiecare dată când ieşim din ţară simţim ceva de bine (chiar şi cei care nu sunt în stare să simtă sau să înţeleagă ceva). Ceva care ne face să înţelegem că am ieşit din ţară, din “mizeria” asta de ţară. De cum intri în Ungaria lucrurile se schimbă. Brusc dispare traficul, drumul se îmbunătăţeşte şi merge în linie dreaptă, poţi în sfârşit să opreşti aerul condiţionat şi să deschizi geamul pentru că nu ai atât de multe şanse să te mai umpli de praf sau să-ţi mai murdăreşti maşina până la întoarcerea în ţară. Dar asta nu e totul. E altceva, ceva ce poate nu conştientizăm, dar realizăm că ne aflăm într-un loc mai bun, într-un spaţiu unde nu ne mai simţim deloc stresaţi şi obosiţi sau nervoşi. Am tot încercat să-mi dau seama de asta şi n-are legătură neapărat cu stilul altora de trai, sau că sunt legi respectate, sau că mai ştiu eu ce. Astea le ştim cu toţii, restul Europei e cu cel puţin 50 de ani înaintea noastră. Dar ce anume exact declanşează “feelingul” de bine?
“Well”, anul ăsta am fost în Londra (lucky me) şi m-am decis să-mi dau seama de ce m-am simţit aşa bine acolo. În afară de faptul că toţi sunt îmbrăcaţi frumos şi nimeni nu miroase a transpiraţie, ce-au ei în plus faţă de noi? Metrou avem şi noi, autobuze avem, magazine şi mall-uri Slavă Domnului, maşini…la maşini nu ştiu dacă ne întrece careva, fântâni arteziene avem la Unirii, etc. Dar cred că modul în care sunt prezentate toate acestea fac marea diferenţă. Micile detalii pe care poate la o privire mai largă nu le luăm în considerare, schimbă cu totul o lume. Şi fiind acolo mi-am propus un studiu. Ce-ar fi să fotografiez lucruri simple, lucruri cu care te întâlneşti oriunde în lume, lucruri cu care te întâlneşti zi de zi şi la noi. Apoi, aceleaşi lucruri le-am fotografiat şi în Bucureşti şi le-am supus comparaţiei. Toate fotografiile, atât cele din Londra cât şi cele din Bucureşti au fost făcute în centrul oraşului. În Londra cam pe o distanţă asemănătoare cu Universităţii – Obor, iar în Bucureşti în perimetrul Universităţii – Romană. Rezultatul îl puteţi observa mai jos, asta dacă aveţi spirit de observaţie 🙂
Grija pentru perfecţiune este incredibilă. Iarba întotdeauna este tunsă la milimetru faţă de bordură. Mai urmează câteva exemple de borduri (pupa-l-aş pă Videanu).
Nu există praf pe stradă sau pe marginea străzii lîngă borduri. Chiar dacă există pământ descoperit, acesta e “ţinut sub lesă”.
Oriunde, orice gazon este întreţinut în permanenţă.
Nişte guri de scurgere. Nimic deosebit. Diferă doar curăţenia.
Exemplul de design al unui stâlp de iluminat. Al lor e în plan larg, al nostru e în plan detaliu (ca să se asemne de la distanţă 🙂
Frumoasele indicatoare londoneze copiate de mulţi. Nu şi de noi. Noi avem adevărate parasolare de tablă superb finisată. Să ţi le pui în sufragerie, nu alta.
Ferestrele, unele dintre cadrele mele preferate în fotografie.
E, aici intervine o diferenţă. Noi avem, ei nu au. Practic, în centrul Bucureştiului, cu foarte mare greutate dacă nu chiar imposibil, poţi fotografia ceva fără să prinzi cablurile de tensiune sau de internet în cadru. La ei totul respiră. Da, cred că ăsta e cuvântul potrivit, respiră.
Pavajul nu se confundă cu gazonul. Pavajul e pavaj, gazonul e gazon. La noi e ofertă.
Ornamente…
Poate ideea care m-a impresionat cel mai mult. Cât de multă atenţie acordată unui copac. Pentru că nu poţi să-l tai, că ai nevoie de el pentru cine nu ştie. Dar el, copăcelul, poate crea praf într-un oraş. Mai bate vântul, mai suflă pământul, îl mai duce în stradă…ca la noi. Dar uite că există soluţii, şi soluţii frumoase.
Închei acest studiu cu fotografierea unui simbol londonez comparat cu omonimul său românesc. Chiar, noi ce simboluri avem în ţara asta (în afară de ăia, ştiu că la ei vă gândiţi)?
