Am primit de ziua mea o bicicletă deşi nu ştiu să merg pe bicicletă. N-am învăţat când eram mic. Aveam altă treabă. Trebuia să mă car cu scripca-n spate spre mişto-ul celorlalţi “copii”. Dar după vreo 20 de ani mi s-a facut chef de învăţat să merg pe bicicletă. De ce? Păi pe unde am fost prin lumea asta am văzut oameni în toată firea mergând pe bicicletă oriunde, la servici, la cumpărături, la plimbare. Îmbrăcaţi lejer sau la costum sunt în permanenţă peste tot. Nu mai trebuie să spun motivul pentru care merg cu bicicleta şi nu cu maşina. Fiecare înţelege ce vrea. Îmi amintesc prima mea întâlnire cu o bandă de bicicletă. Cred ca era prin 96, în Austria intr-o excursie, când grupul de băştinaşi, pardon, de români era instruit să nu meargă pe acel culoar trasat pe trotuar. Toţi ca nişte oi ne-am uitat plini de uimire şi ne-am retras cu mari dubii pe o jumătate de trotuar. De atunci şi până acum nu s-a schimbat nimic şi totuşi oamenii se duc în continuare în concedii şi în excursii şi acelaşi instructaj primesc: nu mergeţi pe banda de bicicletă, nu staţionaţi decât pe partea dreaptă pe scara rulantă la metrou, etc. Dovedit e faptul că suferim de prostie şi nesimţire pentru că în continuare aceste reguli sunt nerespectate la noi. Deşi la noi s-a încercat ca şi pentru omul cavernelor cu desene pe treptele scării rulante, românul tot nu poate înţelege că trebuie să stea pe partea dreaptă, iar dacă îi atragi atenţia tot nu poate să înţeleagă de ce te grăbeşti pe scara rulantă şi nu urci pe treptele normale. Că doar scara rulantă a fost inventată pentru handicapaţi, graşi şi leneşi. E mult prea mult pentru mintea românului de rând să-şi dea seama ca ajungi cel mai repede urcând pe o scară care deja urcă. Eh, aşa e şi cu bicicleta. De fapt problema e că dacă nu eşti gras şi n-ai maşină sau nu te înghesui în transportul în comun chiar ajungi să deranjezi în ţara asta. Îi deranjezi pe şoferi dacă mergi pe carosabil şi îi deranjezi şi pe nesimţiţii care şi-au luat trotuar şi-l ocupă pe tot mergând ca melcul. Adică târându-şi burtoaca pe trotuar. Nu mai zic de cei care parchează pe benzile de bicicletă, dar cu ei n-am nimic. Trebuie să fie clar handicapaţi, la propriu. Ce om normal pe lumea asta nu poate să faca câţiva zeci de metri pe jos de la un loc normal de parcare…sau nu? După ce am reuşit să-mi ţin echilibrul pe bicicletă am început să citesc prin presă de benzi de bicicletă şi ce acţiuni se iau pentru a promova acest mijloc de transport în capitala noastră frumoasă. Toţi care au încercat au întâmpinat mari probleme în afară de nesimţitul de Tăriceanu. Păi şi dacă ăia care ştiu să meargă pe bicicletă au probleme, eu care abia îmi ţin echilibrul ce fac? Păi nu-mi rămâne decât să mă duc la McDonald cu maşina şi să mai bag în mine după care să mai cumpăr nişte mâncare de pe la hipermarketuri. Cică a fost unu în istoria românilor care a dat foc pământului în calea atacatorilor. Nu ştiu de ce s-a oprit acolo şi n-a continuat şi cu semenii lui. Dar cine-şi imagina în ce hal de înapoiaţi o să ajungem. Slăvită fie burtoaca!