Un mexican cântând Stille Nacht, la pian, în Wyoming. La scena asta am început să râd isteric și să mă uit la ceas fără nici un motiv anume, pentru că oricum nu știam cât mai durează filmul ăsta odios. Care s-ar putea să fie destul de bun dacă-l privești din cu totul alt unghi.

Cred că din snobism și tot tre să mergi să vezi orice regurgitează Tarantino pe marele ecran. Practic, ar putea să se pișe pe peliculă, să arunce cu o mână de sclipici pe ea și apoi toată lumea să se isterizeze de cât de bun și de rebel e Tarantino. Personal, nu cred că va mai depăși Pulp Fiction cu altceva, vreodată. Poate nici nu vrea și nici nu-l interesează. Oricum a ajuns demult la nivelul la care nu-l mai preocupă părerea altora.

Nu mă înțelegeți greșit. Pulp Fiction e unul din filmele mele preferate, dar de când el și cu Rodriguez au dat-o pe zona filmelor de serie B din anii 70, am evitat să-i mai înțeleg pe hipsterii ăștia doi. Și fix ca un film din anii 70 începe și Cei opt odioși, cu un intro de ”o oră” a lui Morricone (incredibil, dar mai e în viață) și te gândești că cineva a uitat să monteze filmul pentru că nu se mai termină! E amuzant, mă gândeam că aș putea s-o iau pe mama cu mine, că-mi amintesc de filmele la care mă ducea ea când eram eu mic. Se vedeau și sunau la fel.

Dar aș vrea totuși să vă dau un spoiler, pentru că dacă luați spoilerul ăsta în considerare, s-ar putea să vă placă foarte mult. Eu mi-aș fi dorit să-mi fi spus cineva chestia asta, pentru că m-am dus să văd un film, dar n-am văzut un film.

Doamnelor și domnilor, n-o să vedeți cel de-al optulea film al lui Tarantino! În schimb, o să vedeți prima piesă de teatru a lui Tarantino. O piesă de teatru în 6 acte care durează vreo 3 ore.

Pe bune! Chiar e o piesă de teatru, filmată. Și e o piesă de teatru foarte mișto. Actorii sunt geniali și fac niște roluri incredibile. Există intrigă, există mult umor, există muzica aia infernal de tare și de ”proastă” fix ca la teatru (știți că Ennio are darul de a scrie muzică de suspans chiar și acolo unde nu se întâmplă nimic pe ecran) și există chiar și foarte mult sânge, că nu i-a anunțat nimeni pe băieții de la efecte speciale că de data asta e o piesă de teatru. Dar să renunțe Tarantino la sânge? Neeeah! L-a folosit din plin. Și foarte bine a făcut. Ah, și-mi mai place chestia aia că atunci când o mierlește cineva, restul personajelor își continuă rolul în același cadru ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Fix ca la teatru! 🙂

Deci, să vă pregătiți pentru o piesă de teatru și atunci sunt sigur că o să vă placă. Și chiar are o pauză la mijloc și mă întreb de ce cinematograful nu a profitat de ea. Adică, ar trebui (conform indicațiilor din film) să iei o pauză de 15 minute (ca la teatru) și să mergi în ”foaier” să mai socializezi (sau să faci un refill de cola și popcorn). Cred că ar fi o premieră (deși logistic s-ar putea să implice niște probleme), dar sunt sigur că ar mai face niște bani în plus dacă s-ar da pauza asta.

Eu unul m-am plictisit teribil deși mi-a plăcut. Au fost niște scene unde am râs cu toată pofta, m-am bucurat să văd gașca de actori ”Tarantino”, s-a jucat foarte mișto, dar plictiseala a venit din așteptări. Așa că poate voi o să vă bucurați dacă vă înarmați cu o răbdare de vreo 3 ore! Și luați meniul ăla, extra-fucking-tarantino-style-large! Că se face fomică pe la actul 5!