Mi-am pierdut încrederea în oameni. Nepăsarea și egoismul lor m-au transformat într-o persoană căruia să nu-i pese de nici o culoare de ei. Drept urmare, mi-am pierdut și orice urmă de sensibilitate, iar atunci când văd suferință umană în jurul meu, de cele mai multe ori rămân impasibil. Din fericire, nu toți oamenii sunt ca mine!

Anul trecut am fost la colindat cu Sound-ul. Au fost niște concerte, au fost niște evenimente, dar într-o seară am ajuns la Hospice – Casa Speranței. Nu era tocmai locul obișnuit pentru un concert, dar mai făcusem asta prin facultate, mergeam pe la azilele de bătrâni și cântam colinde cu un grup de colegi. Chiar dacă mi-am pierdut orice urmă de sensibilitate, asta nu înseamnă că nu înțeleg cât de mult contează pentru unii oameni un efort atât de mic venit din partea noastră.

Hospice e un spital care oferă îngrijire medicală pentru copiii și adulții care suferă de boli incurabile, printre altele. Deci îți dai seama că oricât ai vrea să rămâi cu zâmbetul pe buze, la un moment dat el se transformă într-o grimasă atunci când realizezi cât de fragili putem fi. Și instinctul de autoapărare îți cam dictează să te îndepărtezi de astfel de locuri. Dar spre deosebire de celelalte spitale prin care am avut nenorocul să trec, aici era o atmosferă pozitivă, contrar situației pacienților. Ceea ce ne-a făcut și pe noi să cântăm mai relaxați și să ne bucurăm de ceea ce facem. La un moment dat te gândeai că anumiți pacienți poate ascultau colinde pentru ultima oară, dar faptul că făceam asta, oferea o bucurie de ambele părți. M-a sensibilizat chestia asta? Nu, din păcate. Dar m-am întors la Hospice cu dorința de a afla mai multe despre locul ăsta.

Asta pentru că am rămas uimit de cum arată totul și de ce servicii oferă locul ăsta. Mă simțeam ca într-un spital din filme, cu recepția fix pe colț, cu indicatoare peste tot, cu asistente care aleargă la cel mai mic semn de ajutor și pe lângă toate astea, mirosea a… aer curat! De obicei când intru într-un spital de stat (oricare, nu contează), mi se întoarce stomacul pe jos de la mirosul pestilențial de boală și clor. Dar nu și aici. Dacă aș fi făcut abstracție de pacienți și personalul medical, aș fi zis că sunt pur și simplu într-o… casă.

Mda, și te gândești automat, la cum descriu lucrurile e clar unul din spitalele alea private și cine știe cât costă un tratament aici. Well, abia de aici începe partea și mai interesantă. Toate serviciile oferite sunt GRATUITE! Da, frate, totul e gratis! Servicii de spitalizare, îngrijire la domiciliu, asistență fără internare, activități creativ-recreative, tratament kinetoterapeutic, servicii sociale, consiliere psiho-emoțională și spirituală și câte și mai câte. Ca să traduc un pic, pe lângă toate serviciile medicale, există o sală de lectură, au chiar și un pian, sau chiar un salon de terapie a imaginii de sine. Adică un fel de salon de coafură. Și te-ai întreba de ce naiba ai avea nevoie de așa ceva într-un spital, că doar acolo vii să te tratezi, nu să te aranjezi frumos la păr. Well, nu-i chiar așa. Mai ales atunci când o boală incurabilă începe să-ți afecteze grav și aspectul fizic. Și contează al naibii de mult în asemenea momente să ți se redea demnitatea umană de care ai atâta nevoie în momentele alea. Oamenii ăștia s-au gândit la tot ce ai avea nevoie și spitalele de stat nu-ți oferă.

Bun, și care-i șpilu, întreb. Cum adică, ce vrei să spui? Păi, care-i faza? De ce pe gratis? Ceva pare suspect! Adică de ce niște servicii de genul ăsta, pentru care am fost obișnuiți să credem că costă o avere, sunt gratis aici? Tre să am pile? Nu, nu tre să ai nici o pilă. Tre să am o trimitere specială de la medicul de familie, sau ceva? Nu, nu tre să ai nici o trimitere. Și totul e gratis, zici? Da, toate serviciile sunt gratuite. Hai, frate, păi și de ce nu e coadă la intrarea în spital??? Nu știe lumea de voi, sau ce? Nu, nu prea știe lumea de noi.

Am plecat ca un bou în timp ce mă gândeam la cât de structurat era tot procesul de internare. Există un traseu (fizic) extrem de logic gândit, încât pacientul să nu fie plimbat prin tot spitalul pentru formalitățile de internare. Și totul era gratis și nu era nici o chestie dubioasă la mijloc. Nu era genul de spital care să aibă aparatură ultra modernă și lipsă de personal, sau invers. Nu, era genul de spital unde le avea pe toate. Inclusiv personal calificat. Și spun asta pentru că n-am văzut în viața mea asistente care să alerge către saloane de fiecare dată când vreun pacient apăsa butonul de ajutor. Și n-o făceau pentru că eram eu acolo, o făceau pentru că ăsta era jobul lor. Se opreau din orice făceau și alergau spre saloane. Chiar dacă pacientul nu dorea decât să i se deschidă vreun geam, sau mai știu eu ce.

Bun, și cum funcționează spitalul ăsta? Nu, nu e nici o mafie, nu e nici un tun, nimic de genul ăsta. Totul funcționează prin programul de donații. Ceva cu care noi nu suntem foarte obișnuiți, nu prea ne-a educat nimeni în spiritul ăsta și ceva la care ar trebui să lucrăm în paralel. Pentru că la un moment dat trebuie să înțelegi că toți banii pe care îi donezi în timpul vieții tale, e posibil să-i donezi la un moment dat în propriul tău interes. Deși nu ți-aș dori acest lucru, dar cred că mai bine vrei să te asiguri că există locuri de genul ăsta și asociații de binefacere care să aibă grijă de tine atunci când ai cea mai mare nevoie. Căci dacă nu faci asta acum, ele or să dispară. Și atunci te folosești de ce-ți oferă statul. Și ce-ți oferă statul, ai uitat? 🙂

Cel mai mare aport vine din donațiile făcute de către companii și asta se întâmplă de obicei în cazul tuturor asociațiilor și ONG-urilor. Dar eu zic că numărul și sumele donate ar trebui să crească și în rândul donațiilor individuale. Ai programul de 2 la sută, ba chiar poți opta aici pentru a dona o sumă recurentă, există tot felul de evenimente și campanii menite să strângă fonduri încât totul să funcționeze în permanență.

Și există și oameni care se fac bine? Ah, bineînțeles. Avem foarte multe cazuri în care oamenii se refac foarte bine la noi, se externează și pleacă pe picioarele lor. Alții revin după o perioadă, se refac la noi și iar pleacă. Și totul e gratuit, zici? Da!

Wow! Și știți ce a contat peste toate lucrurile astea? Zâmbetele! Lumea zâmbea acolo. Chiar și pacienții!