În ultima vreme m-am uitat la o grămadă de seriale. Bune. Unele chiar foarte bune! 🙂
Marco Polo
Mă uit de ceva vreme la serialul ăsta și cu el am reînceput perioada sărbătorilor. Foarte bine realizat, niște decoruri și peisaje incredibile și mult suspans. Serialul se rezumă la perioada petrecută de Marco Polo în Mongolia și cum ajunge consilerului unui mare Khan. Habar n-am cât adevăr istoric e în acest film, căci nu am găsit foarte multe detalii despre perioada aceea a lui Marco Polo. Ba unele studii sugerează că Marco Polo a mâncat rahat când a zis că a fost consilier. Nici un document mongol nu atestă prezența lui acolo. Dar chiar și-așa, serialul merită văzut!
Vikings
A ajuns deja la sezonul 4. Mă uit la el de la primul episod și la început n-am avut încredere având în vedere că a avut premiera pe History Channel. Adică mă gândeam că o fi vreo reconstituire, dar nu, e bestial! Și asta o spune numărul de sezoane la care a crescut. E mișto să vezi o altă perspectivă și anume cea a nordicilor, a vikingilor. Ei sunt cei puși într-o lumină ”bună” și creștinii sunt văzuți ca niște ticăloși. Deși e interesant de văzut cu câtă naturalețe îmbrățișează vikingii moartea. Dacă mai e cineva care n-a văzut serialul ăsta, please do! Plus că sunt niște vikingi și ”vikinge” pe-acolo care te pun cu gândul pe condiția ta fizică! :))
Black Sails
Eh, după Marco Polo și Vikings nu știam la ce să mă mai uit. Și tot căutând am dat peste Black Sails care e un fel de Pirații din Caraibe dar mai serios și fără partea de ficțiune. E un serial al cărui producător este Michael Bay (Transformers, Bad Boys, etc). Cui îi plac filmele cu pirați, musai să se uite la serialul ăsta că o să-l prindă. Centrul de acțiune este bineînțeles Nassau, loc pe care l-am găsit destul de familiar după ce-am jucat Assassin’s Creed. Jur, similaritățile sunt foarte mari. În rest, aveți parte de tot felul de comploturi, lupte între corăbii pe mare, țepe între pirați, d-astea tradiționale. 🙂
Designated Survivor
Kiefer Sutherland nu s-a săturat de serialul 24. Dacă stau bine să mă gândesc, 24 a pornit mania de a te uita la un întreg sezon cap coadă fără oprire. Și acolo era maraton, 24 de episoade pe sezon, fiecare câte o oră (cu tot cu reclame). Genial serial. Ei bine, cum spuneam, Kiefer se întoarce într-un serial care aș putea spune că e foarte similar cu 24, deci asta înseamnă că o să vă prindă al naibii de tare și o să vă uitați la întreg primul sezon fără pauze. De data asta schimbă rolurile și trece direct în pielea președintelui american în urma unui atentat terorist. În decursul primului sezon încearcă să afle alături de consilierii lui cine a comis acel atac. E bestial, de-abia aștept să apară sezonul doi. Ah, și joacă Maggie Q, o actriță de care m-am îndrăgostit când am văzut-o în Die Hard 4. 🙂
The People v. O.J. Simpson
Mi-era dor de un film, serial, ceva cu procese americane. Ceva în genul lui A Few Good Man. Ei bine, nu doar că serialul ăsta e numai despre un proces, dar e și despre un caz real. De fapt, despre cel mai mediatizat proces din lume. Nu știam eu exact care era povestea lui O.J., dar după ce m-am uitat la serialul ăsta am rămas Wow! Deci am realizat că O.J. e actorul negru care a jucat în Naked Gun, habar n-aveam asta. Și că a fost acuzat că și-a ucis fosta soție și amantul acestuia. Procesul a durat un an de zile și O.J. a fost achitat, deși cam toate dovezile arătau că el a fost criminalul. E bine să vă uitați la serialul ăsta ca să înțelegeți cât de importantă e puterea sugestiei și cât de mult se folosesc negrii de cartea cu rasismul ca să influențeze opinia publică. Cei mai buni avocați ai perioadei l-au apărat pe O.J. și au câștigat procesul. Mie mi-a plăcut al naibii de mult și vi-l recomand! Ah, și așa o să înțelegeți unde ați mai auzit nume precum Bob Shapiro, Johnnie Cochran sau Kardashian. Damn, cum știu americanii să-și marketeze până și numele! :))
The Crown
Mult mai chill dar și foarte bun în același timp, The Crown spune povestea reginei Angliei din momentul încoronării ei. E un serial foarte bun, foarte frumos, am mai zis într-un status, merită să-l vezi doar și pentru accentul britanic. Dar e mult mai mult de-atât. Te duce un pic în culisele vieții reginei și deciziile dificile pe care trebuie să le ia în calitatea de monarh. E plin de dialoguri care te învață câte ceva despre rolul monarhiei și nu numai și cum spunea o replică foarte bună, să fii rege înseamnă să știi când să taci din gură. Și înțelegi în momentul în care îți dai seama că nu mai ești în postura în care să spui orice-ți trece prin cap, doar pentru că așa simți. Foarte, foarte bun, mi-a plăcut la nebunie, ador muzica din serial și ar fi cam the best până acum. Parcă a câștigat și globul de aur acum, nu? Așa că, watch it!
Stranger Things
De-a lungul timpului am păstrat câteva seriale preferate. My favourite so far e The X Files. Nici un serial nu a reușit să-l detroneze până acum. Nah, childhood memories. Apoi pe locul doi e Twin Peaks (de-abia aștept urmarea). Ar mai fi Lost, căci și ăla mi s-a părut foarte mișto și mai nou cred că House of Cards. Dar am dat cred peste un nou serial preferat, fără să mă aștept. Stranger Things îl văd ca pe un omagiu adus filmelor SF de Steven Spielberg din anii 80. Acțiunea serialului se petrece în anii 80 și e plin de clișee (în sens bun) al acelei perioade. O gașcă de puști pleacă în căutarea prietenului lor dispărut și dau în schimb peste o fetiță care are puteri supranaturale. Dezvoltate evident într-un laborator secret al guvernului. Băi, îmi place de mor, mi-era dor de un film în genul lui E.T. sau Stand by Me. E o combinație între filmele lui Steven Spielberg și cărțile lui Stephen King, iar muzica zici că-i un fel de coloană sonoră de la Tron. Și cireașa de pe tort e chiar puștoaica, Millie Brown, care e al naibii de fotogenică și cred că o să rupă în continuare pe zona de filme. O puteți vedea chiar și în clipul celor de la Sigma feat. Birdie. She is freaking perfect!
Toate serialele astea le puteți vedea pe Netflix.
Black Box?
Sorry, ma gandeam la “Black Mirror”. 🙂
Well, pe mine sincer nu m-a prins deloc Black Mirror. Adică sunt super mișto scenariile, dar mi s-a părut un serial foarte prost la capitolul imagine, actori, regie, etc.