Dunkirk e de Nolan. De fapt, e de Nolan și Zimmer. E genul de film care împarte lumea în două. Ori îl privești ca pe o capodoperă, ori te plictisește groaznic de vrei să ieși din sală. Mie mi s-a părut unul dintre cele mai bune filme pe care le-am văzut în ultima vreme!
Christopher Nolan se întoarce după Interstellar (care a devenit my all time favourite movie) cu Dunkirk, un film care relatează un moment aproape necunoscut din Al Doilea Război Mondial (cel puțin pentru mine). Nemții avansau asupra trupelor aliate care nu aveau cum să fie evacuate de pe teritoriul Franței. Ulterior s-au folosit de ambarcațiunile comerciale și personale pentru a evacua peste 300 de mii de soldați aliați.
Vedeți că nu e genul de film de război cu care ne-am obișnuit până acum. Cu scene de acțiune incredibile, cu explozii peste explozii, cadavre mutilate, alte explozii, orice ca să te țină prins în scaun. Ideea e că teama îți poate fi inspirată și într-o situație în care nu se întâmplă nimic. Ca atunci când aștepți să fi evacuat de pe o plajă din Franța, deși știi că poți să fii atacat oricând de nemți. Doar că atunci când te duci la cinema tu n-ai cum să simți frica asta sau tensiunea pentru că pe tine nu trebuie să te evacueze nimeni. Ești în siguranța și comfortul scaunului de cinema. Așa că de cele mai multe ori filmele de război sunt pline de scene de acțiune, explozii cât mai apropiate de cameră, multe urlete, șuierat de gloanțe, tancuri, avioane, etc. E singurul mod prin care te poate introduce în atmosfera aia terifiantă. Dar poate că nu toate scenele de război s-au întâmplat chiar așa în realitate.
De aceea vin și spun că Dunkirk este probabil cel mai realist și mai terifiant film făcut vreodată. Și asta datorită geniului lui Nolan și al lui Zimmer. Este genul de film care merge mână în mână cu muzica. Fără muzică, filmul ar fi cu adevărat plictisitor, doar pentru că noi spectatorii n-avem cum să ne asociem cu povestea respectivă. Așa că muzica lui Hans Zimmer, care amintește clar de colaborarea dintre cei doi la Interstellar, reușește să te facă să înțelegi momentele tensionante prin care au trecut protagoniștii. Și da, când cade o bombă nu explodează o plajă întreagă și împrăștie mii de soldați, un avion care trage în altul nu va reuși să-l doboare în primele secunde, un vas care se scufundă nu pare atât de dramatic, dar jur că Nolan a făcut cumva încât să simți orice moment de panică din filmul ăsta.
Nu vă mai vorbesc despre el, vi-l recomand ca pe o nouă experiență apropo de filmele de război. E filmat numai cu camere IMAX, deci da, mergeți în AFI la IMAX să-l vedeți, căci e pe tot ecranul și sunt niște cadre acolo de înnebunești. Eu sincer, m-aș mai duce să-l văd încă odată.