Kusturica – On The Milky Road #devăzut

Pfoai, acum vreo câteva săptămâni mă gândeam că mi-e dor de filmele lui Kusturica și ce să vezi, primesc pe mail invitație să văd ultimul lui film, On The Milky Road. Care e chiar interesant!

Mi-era dor să aud urlat un ”Iuriiii” sau ce naiba ziceau ei acolo în sârbește. Mi-era dor de ceva dubios precum Arizona Dream. Așa că m-am dus rapid să văd despre ce e vorba, căci totuși Kusturica a rupt prin anii 90 și eram toți înnebuniți cu filmele și muzica lui Bregovic.

Anii au trecut, Kusturica și Bregovic s-au despărțit, dar nu-i problemă, muzica din On The Milky Road a fost compusă de Stribor Kusturica, da, fiul lui Emir! Și sună cum trebuie.

Acum despre film. Joacă Monica Bellucci, probabil vreo dorință mai veche de-a lui Emir de a se pupa cu ea, deși mie mi s-a părut mult mai bună Sloboda Micalovic. 🙂 Filmul e bun, nu e vreo capodoperă, sau poate că filmele lui Kusturica mi se păreau geniale în anii 90 când n-aveam termen de comparație cu altele. E în stilul lui propriu cu multe faze stupide și care nu fac sens, dar unele super amuzante și repetitive, cum ar fi în cazul de față o găină care sare tot timpul în fața unei onglinzi. 🙂

Se repetă tema eternului război și petrecerile sârbești pline de veselie ca și cum n-ar fi nici un război și evident, poveștile de dragoste complicate. E un film cică inspirat din povești adevărate cu multă fantezie și umor. L-aș recomanda fanilor Kusturica în special, e plăcut să te revezi cu stilul lui și chiar și cu unii actori mai vechi, cum ar fi Predrag Manojlovic pe care l-am tot văzut în Underground și în alte filme de-a le lui Kusturica.

Filmul rulează fin la Grand Cinema începând cu 15 septembrie. Enjoy!

poză furată pentru articol de aici.

Leave A Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.