Elizaveta Bam

Елизавета Бам

De cum începe îţi pui semne de întrebare, după primul minut începi să te foieşti pe scaun, după încă unul te întrebi dacă şi cei de lîngă tine se gândesc la ce te gândeşti şi tu: “ce mai e şi porcăria asta şi cât o mai fi până la pauză?”. Cert este că după pauză ai plecat la fel ca mulţi alţii, iar actul doi are parte de un public mai redus ca număr. Dar oare cei care au rămas de ce-or fi rămas?
Piesa de teatru Elizaveta Bam nu este ca oricare altă piesă de teatru sau imaginea pe care o avem despre o piesă de teatru (dacă avem una) cu care am fost obişnuiţi până acum.
E o expierienţă, poate neplăcută pentru unii, sau extrem de interesantă pentru alţii.
Sunet, lumină, zgomote, muzică, coşmar, realitate, ochi, ce-s cu cutiile alea de suc?, deranj, a, uite-l pe actorul care a jucat în filmu ăla!, POC, iar?, ?, ?
Piesa a fost scrisă de Daniil Kharms (citind undeva aflu că numele lui e o combinaţie sinistră între harm şi charm) şi face parte din literatura de avant-gardă rusească, scrisă la 1929 şi adusă pe scena teatrului Bulandra de către regizorul Alexandru Tocilescu.

Ca protagonişti o să-i întâlniţi pe actorii Crina Mureşan, Vlad Ivanov, Şerban Cellea, Virginia Mirea, Mihai Constantin şi Irina Petrescu.

Prin muzică aflăm despre povestea unei femei arestate pentru o crimă pe care încă nu a comis-o. Nu e nici Kafka şi nici Minority Report cu Tom Cruise. Mai mult nu am de ce să spun, mai ales că e plin netul de review-uri ale acestei piese.

Muzica este asigurată de Irinel Anghel alături de formaţia Pro Contemporania şi toţi actorii cântă pe tot parcursul piesei, fiind o demonstraţie foarte bună a calităţilor vocale ale acestora.

Mai este loc pe scenă şi pentru corul Accoustic, dirijat de Daniel Jinga, prin care mă regăsesc şi eu şi care ajută excesiv la dezordinea de pe scenă 🙂

E oricum ceva ce nu trebuie ratat. Doar pentru că e ceva nou pentru noi nu înseamnă neapărat că e de proastă calitate. Trebuie doar să stai până la final şi ai să observi că piesa abundă de detalii, atât muzicale cât şi vizuale, pe care poate nu le-ai observa dacă te-ai plictisi din primele minute.

Aşadar, sâmbătă 24 şi duminică 25 ianuarie, la ora 19.00, vă aştept pe toţi la sala Izvor a teatrului Bulandra unde se va juca această piesă în speranţa că nu mă veţi înjura ci dimpotrivă, veţi considera că a fost o experienţă interesantă.

Elizaveta Bam Crina Mureşan
Tatăl Mihai Constantin
Mama Virginia Mirea
Ivan Ivanovici Vlad Ivanov
Piotr Nikolaevici Şerban Cellea
Cerşetorul Irina Petrescu

Ansamblul Pro Contemporania : Irinel Anghel, Andrei Chivu, Constantin Ciorneichi, Sorin Romanescu, Virgil Oprina, Cristian Bulgaru, Andrei Marcovici
Corul Accoustic : Daniel Jinga (dirijor), Teodor Ilincăi, Alexandru Damian, Cosmin Gută, Ştefan Schuller, Bogdan Andronache, George Dobra, Florian Costea, Doru Feraru, Emilian Mincu, Adrian Ilie, Rudolf Coclis Constantin, Constantin Laur.
Cu participarea psihologului Bogdan Lucaciu
Regia: Alexandru Tocilescu
Scenografia: Dragoş Buhagiar
Regizor secund : Gabriel Iencek
Desen animat: Codruţ Mendea
Producţie video: Tudor Lucaciu
Coregrafia: Andreea Duţă
Preparator muzical: Claudia Ionescu
Regia tehnică: Ruxandra Medeleanu

1 Comment Elizaveta Bam

  1. camelguilde 24/01/2009 at 9:07 am

    Am fost la premiera, acum oaresce vreme si mi s-a parut grozava piesa de teatru.

    Merita sa dati curs invitatiei!

    Reply

Leave A Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.