Îmi amintesc foarte bine când am ieșit prima oară din țară. Se întâmpla prin 96 și am plecat cu mama într-o excursie la Viena. Pe-atunci chiar era departe Austria. Acum, pentru foarte mulți ,Viena e doar un popas către alte multe destinații mai îndepărtate din Europa. Dar oricum, pentru mine a fost primul contact cu lumea de afară și în special cu un popor germanic, aș putea spune. Și pentru asta, aveam pregătită și coloana sonoră. Am plecat de-acasă cu walkman-ul (ce vremuri, dacă vă mai amintiți casetele) și cu o casetă pe care o ascultam non-stop. Acea casetă era cu Scooter, iar albumul se numea Our Happy Hardcore, album ce tocmai fusese lansat în 1996. Nu va imaginați că aveam caseta originală, erau acele copii ilegale care se găseau pe la Universitate, făcute probabil de cei care acum dețin casele de discuri din România. Un track îmi amintesc că-l tot ascultam într-una și derulam caseta înapoi (ah, ce vremuri) să ascult din nou piesa. Și culmea e că în continuare e piesa mea preferată de la Scooter.

Întotdeauna am fost atras de muzica techno, întotdeauna am visat să ajung la Love Parade, întotdeauna mi-au plăcut oamenii care se duceau la astfel de concerte. Prin anii 90 nu exista curentul contemporan cum că muzica house e asociată direct cu dansatoare care mai de care mai sexoase și dansatori plini de mușchi, totul împingând către direcția clară a unei partide de sex de-o noapte. Toți fanii techno, rave sau hardcore veneau pentru muzică și-și exprimau afinitatea față de gen prin imaginea pe care și-o creau prin hainele purtate, frizurile ciudate și bineînțeles ochelarii de soare și fluierul. Toți veneau să se distreze, să danseze, să sară și nu să se afișeze sau să se plimbe fără rost. Între timp lucrurile s-au schimbat mult, iar muzica house a început și pe mine să mă plictisească grav, tocmai din cauza faptului că s-a redus doar la a-ți vinde corpul (lucrat excesiv) și a te bâțâi penibil de pe-un picior pe altul.

Dar noroc că mai sunt unii ca Scooter care încă mai țin rave-ul în picioare și ne aduc aminte de distracția care poate să existe la un concert cu un asemenea curent muzical.

Scooter a știut de la bun început să-și mențină un sound aparte, iar vocea lui H.P. Baxxter o recunoaște oricine. Look-ul lui este la fel de neschimbat și very german. Și când te gândești că are 44 de ani și arată ca acum 20 de ani, aproape.
Energia fără limite de care dau dovadă s-a dovedit a fi o rețetă de succes în cazul celor de la Scooter, mai ales dacă e să ne luăm după cele 25 de milioane de copii ale albumelor vândute și enorm de multe premii câștigate. Scooter e un fenomen rar, reușind să facă istorie prin genul muzical abordat și păstrat aproape neschimbat până în prezent.

Scooter se va întoarce anul acesta la București la Arenele Romane pe 5 iunie ora 20.00 cu ocazia turneului Under the Radar Over the Top, pentru a-și promova ultimul lor album. E o ocazie foarte bună pentru a ne mai zbânțui un pic și a mai da din cap pe hardcore. Chiar dacă pentru mine a fost o dezamăgire cruntă că una din piesele lor a devenit imnul unei echipe de fotbal românești, sper totuși să nu dau peste fotbaliști la acest concert.

Printre imaginile găsite pe site-ul lor am găsit și un instantaneu din timpul concertului lor de la Arenele Romane. Nu pot decât să mă bucur că se întorc și sper ca atmosfera să fie la fel de mișto ca atunci când au venit ultima oară. Un singur lucru am urât atunci. Faptul că nu m-au lăsat să intru cu aparatul foto. Și nici n-aveam un aparat profi. Tre să fac rost de-un săpun și să mi-l bag în fund. Poate doar așa să pot face niște fotografii cu formațiile preferate. O fi YouTube-ul de ajutor, dar altfel se simte live.

N-am putut să mă abțin să nu postez și imaginea de mai jos găsită tot pe site-ul lor. Probabil la unul din concertele din Germania. Nu cred că trebuiesc explicații suplimentare. Cred că se vede foarte bine cam cum se intră la concerte în unele locuri de pe lumea asta. Și nu vorbim de concert de Bach, ci de Scooter.