Croatia & Muntenegru

Si ma dusei sa trec la Croatia, mai. Cu masina personala, mai. Asta-vara am incercat prima oara mersul in concediu cu masina personala. Un fel de a face pipi atunci cand vrei tu.
In cele ce urmeaza o sa povestesc destul de scurt cam cum a decurs toata tarasenia fara sa ma lungesc prea mult. O sa incerc pe cat posibil sa aduc si informatii legate de cheltuielile unei astfel de calatorii.
Plecaram cu voie buna intr-o vineri pe la 3 dupa-masa. Voia buna a murit in schimb pe drum. Cred ca pe la 4 sau 5 dimineata am ajuns la cazare in Arad (90 lei/noapte). Intotdeauna ma va mira traficul neincetat. La orice ora e plin de masini in tara asta. Si aveam sa aflu ca nu doar la noi se intampla asta.
Am ales cel mai safe traseu pentru dus chiar daca este mai lung. Bucuresti – Arad – Pecs – Zagreb and so on. Cum spuneam mai sus, trebuie sa va inarmati cu rabdare pentru a tranzita tara. Dar asta o stim deja.
Vigneta de drum pt Ungaria e bine s-o luati cat mai din vreme. Chiar din Arad daca gasiti. Cu cat va apropiati mai mult de granita cu atat e mai scumpa saracia. Noi am luat-o de la unguri dar n-a fost mare diferenta. In total te duce pe la vreo 50 de lei pe 10 zile. Daca va intoarceti pe alt traseu puteti sa va luati pe o perioada mai scurta de vreo 4 zile parca, asa cum noi n-am facut.
Eterna prietenie romano-ungara si-a facut efectul dupa nici 5 kilometri de la granita. Filtru pus pe strangere de fonduri pentru ajutorarea fortelor politienesti. Pentru prima oara in viata mea uit sa-mi aprind farurile si am cotizat gratie farmecelor Petrutei cu doar 43 de lei pentru o amenda fantezista de-a lor de vreo 130 de euro.
In Ungaria se conduce lejer ca de obicei. Dispare brusc traficul si aglomeratia. Parca nici nu mai simti nevoia de a goni ca nebunul. Asadar cand am ajuns pe la Pecs stiam ca nu mai avem mult si intram in mult asteptata Croatie.
In materie de masini trebuie sa stiti ca nu trebuie sa platiti nici o taxa de drum in Croatia. Toate sunt incluse in taxa de autostrada. Si autostrada o veti folosi cu siguranta. De-abia veti astepta sa bagati 130 (legal) pentru a recupera din timpul pierdut. Nebunii au chiar si un site foooaaarte bine facut unde afli toate informatiile necesare legate de autostrazile din Croatia. Il gasesti aici.
Pentru a intra pe autostrada puteti sa coborati spre sud cat mai repede ca sa castigati timp sau sa economisiti bani mergand pe drumurile nationale (foarte bune). Dar asta va mananca mult timp iar noi n-am apucat sa vedem Zagreb-ul caci am ajuns la el dupa ce se intunecase de seara.
Destinatia noastra se afla in Peninsula Pag, cam pe la mijlocul Croatiei. Pana acolo autostrada ne-a costat 78 de lei iar ca distanta am acoperit cam 330 de km de autostrada.
Bineinteles, ca romani ce bine ne sade, am tinut sa ne facem remarcati de cum am ajuns acolo. Fiind pe fuga sa prindem feribotul ne-am lasat pe mana Ioanei (GPS-ul) sa ne ghideze. Si ne-a ghidat. Am ajuns la statia feribotului cu o ora inainte de ultima plecare. Ne-am asezat frumos la coada si am asteptat. A venit feribotul, s-au imbarcat toate masinile, iar noi mai pe la sfarsit. Feribotul a plecat si noi ne-am dus sa platim. Mare palma divina ce-a primit Cristina (un alt membru al acestei nemaipomenite expeditii) incat a intrebat inainte sa platim daca feribotul merge in Pag. In momentul respectiv casierul a tasnit brusc de pe scaun si a inceput sa urle la capitan sa opreasca vasul. Asa ca deranjeaza pe toata lumea si coboara inapoi in statia de feribot caci eram la statia gresita si pe feribotul gresit. Tot ce-mi amintesc din seara aia, un angajat de pe feribot facandu-mi semn sa scot masina: “Romania! Out!”. Statia era Jablanac parca si ne ducea pe insula Rab. Aproape, dar de neatins.
Fiind peninsula poti ajunge si cu masina dar asta inseamna un detur de vreo 120 de km. Eu am preferat sa conduc toata noaptea decat sa dorm in masina pana la primul feribot care venea pe la un 4 jumate, 5.

Pana m-am culcat in urmatorul pat (ultimul fusese abia in Arad) pot spune ca m-am delectat pe deplin cu drumurile din Croatia. Sunt infernal de bune. Habar n-aveam ce inseamna sa nu ai grija vizibilitatii reduse. Sa fie trasate benzile cu vopsea reflectorizanta incat sa n-ai nevoie de faza lunga. Sa nu dai tu in gropi, ce sa mai, o minunatie. Iar cand iesi de pe autostrada si mergi pe drumul de coasta lucrurile devin si mai interesante. Si asta pentru ca la ei, ca in orice alta tara civilizata, nu exista trafic. Nu stiu de ce dar stiu ca daca nu aveam pasageri in masina as fi condus ca un nebun. Drumul te impinge sa faci asta. Plin de curbe si serpentine dar te simti tot timpul in siguranta. M-am gandit in permanenta la testele pe care le fac aia la Top Gear. E o alta lume atunci cand ai sub tine un drum de calitate.
Dar nu eram acolo pentru drumuri ci pentru relaxare. Zona in sine nu prezinta foarte mult interes. Cel putin pe mine peisajul insular nu m-a dat pe spate. Iar plajele sunt la fel de apatice. Nu exista nisip pe aceste insule ci doar pietris. Nu este deranjat dar nici foarte atragator. Ne-am tot plimbat pe toata insula in cautarea unei plaje mai interesante dar n-am gasit decat un loc mai retras care tinea si loc de camping (imaginea de mai sus). Asta dupa ce am fost pana unde se termina insula si am enervat un cuplu de nemti ca am intrat cu masina pe plaja. Suntem romani, ce naiba. Avem un renume de pastrat!
La rasarit si apus ai parte insa de imagini incredibil de frumoase. Cand am facut fotografia de mai sus mi-aduc aminte de pasiunea mamei mele de a picta. Avea un tablou foarte asemanator cu imaginea de mai sus. Un fel de deja-vu digital.
Lipsea totusi ceva pe insula aia. Nu stiu ce, dar a facut diferenta. Centrul e centru si doar acolo vei gasi terase, restaurante si cateva magazine. In rest, insula e plina de pensiuni. Si nu va ganditi ca arhitectura o sa va ameteasca. Sunt blocuri standard ca la noi doar ca sunt construite cu cap si nu calare unele peste altele. Dar repet, ceva pe insula aia a lipsit atat de mult incat nu pot spune ca m-am simtit extraordinar de bine. Dar cazarea e ieftina si merita din plin pentru banii oferiti. Gasiti aici cazari la greu si preturi pe masura. Sa stai cu 10 euro pe noapte nu cred ca e asa rau.
Singurul lucru cu adevarat rau este ca pentru a construi drumul pe insula au trebuit sa treaca printr-un lan de stuf. Ei bine, se pare ca acest stuf e si ecosistemul unor specii de iepuri de camp. Cum drumul trece exact prin mijlocul stufului ne asteptam sa tranziteze si iepurii. In viata mea n-am vazut un macel mai mare ca aici. Foarte multi iepuri cad prada accidentelor de masina in zona aceasta. Din fericire am reusit sa scap fara sa omor vreunul dar imi aduc aminte ca n-am putut totusi evita un porumbel chiar la intrarea in Croatia.
Prima excursie facuta incat sa mai scapam de monotonia insulara a fost in Zadar. N-a fost chiar in zadar ba chiar a meritat efortul. Oraselul este dragut si merita vizitat. Atentie insa pentru ca veti avea nevoie de incaltare cu aderenta. Eu in slapi, va jur, mi-am tarsait picioarele cat am stat pe-acolo. Alunecam daca vroiam sa ridic un picior. A fost un cosmar. Dalele de piatra s-au slefuit de-a lungul timpului iar noi am prins o ploaie in ziua respectiva ceea ce a transformat totul intr-un patinoar. Daca nu faceti decat sa vizitati pot sa va spun ca un bilet pentru a urca in turnul orasului este 6 lei, iar pentru o mica gustare preturile sunt standard, 8 lei o felie de pizza si vreo 5 lei cola la jumate. Parcarea ajunge la vreo 3 lei pe ora. Se plateste direct la aparatele montate pe trotuar asa ca veti avea nevoie de ceva marunt la voi.
Nimic nu poate fi mai frumos decat sa prinzi o ploaie pe inserat. Ai parte dupa furtuna de niste imagini incredibile dar care din pacate dureaza foarte putin. Cam intr-un interval de 15, 20 de minute apar pe cer lumini incredibile care te fac sa-ti declansezi aparatul in continuu. Desi din cauza furtunii portul se inundase un pic am iesit afara sa fac fotografii fara sa ma deranjeze faptul ca eram pana la glezne in apa. Adevarul e ca nu te mai deranjeaza nimic atunci cand vezi ce spectacol de lumini se deruleaza in fata ta.
Deja ma plictiseam grav pe insula aia si am decis ca trebuie sa mai facem ceva. Sa ramanem cu ceva din toata aceasta plecare. Zagrebul nu am apucat sa-l vedem din cauza lipsei de timp. De Pula nu mai zic, ar mai fi trebuit o zi in plus doar pentru asta. Asa ca cea mai apropiata optiune era parcul natural Plitvice. De data asta ne-am hotarat sa luam feribotul. Nu doar pentru ca ma grabeam ci si pentru ca nu mai fusesem vreodata cu el. Calatoria minunata de doar 10 minute ne-a costat 78 de lei. Ori asta ori acel ocol de 120 de km. Intr-adevar, calatoriile cu feribotul sunt foarte scumpe chiar daca pe distante foarte scurte.
Drumul pana la Plitvice nu depaseste mai mult de 170 de km. Doar ca in acesti 170 de km ai parte de o calatorie pe repede-inainte. Esti obisnuit cu peisajul stancos de coasta dar cum incepi sa urci muntii de coasta, peisajul se schimba constant. La fiecare km vezi cum vegetatia si relieful se transforma. E ca si cum ai iesi din Constanta si ai intra in Sinaia, atat de brusca este schimbarea. Daca pana acum mi se parea destul de apatic peisajul, acum imi doream sa mai petrec cel putin 10 zile in aceste locuri. Verdele se instaurase pe deplin iar rarele pensiuni te atrageau de fiecare data.
Nu are rost sa dau prea multe detalii despre parc. Cu siguranta ca veti gasi foarte multe informatii pe internet. Cum s-a format, de cand a devenit parc si alte informatii utile. Stiu doar ca e cel mai frumos loc natural pe care l-am vazut pana acum. Mi-as dori sa mai revin aici daca voi mai avea ocazia. Si asta pentru ca daca intr-adevar te hotarasti sa vii aici ai nevoie de cel putin 3 zile ca sa te bucuri pe deplin de ceea ce-ti ofera acest parc. Noi l-am facut pe tot intr-o singura zi. Dar chiar si-asa pot spune ca am vazut locurile ce au oferit inspiratie unora in filmele SF. Si elementul principal este evident, culoarea apei. Acel turcoaz limpede care te atrage ca o vraja in adancuri.
Pot spune ca aceasta experienta mi-a oferit si clipe extrem de placute dar si frustrare maxima. Iar frustrarea vine atunci cand observi cum unii oameni pe lumea asta stiu sa faca bani de pe urma rezervatiilor naturale. Totul este foarte bine pus la punct in acest parc. Chiar de la intrare ai parte de un birou de informatii, casa de schimb valutar, snack bar si o parcare destul de generoasa desi cam in stilul romanesc. Din cauza numarului mare de turisti ajungi sa parchezi pe unde-apuci prin padurea invecinata. Dar cu toate astea la sfarsitul zilei observi ca se mentine constant curatenia.
Biletul poti sa ti-l iei in functie de cat timp ai tu la dispozitie. Exista vreo 3 mari trasee principale si ti se comunica si durata lor efectiva. Timpul este destul de exact pentru ca nu prea ai cum sa te abati de la traseu. Prin tot parcul au fost construite trasee si poteci din scanduri de lemn incat sa poti traversa cu usurinta peste apa, sa nu te abati de la traseu sau chiar sa te ratacesti. Ba chiar sunt locuri unde desi ai putea sa mergi pe pamant sau iarba iti este interzis acest lucru. Trebuie sa ramai tot timpul pe poteca. Dar poteca te va purta intotdeauna catre cele mai frumoase locuri din parc si nu vei pierde nimic din ceea ce vrei sa vezi. Pe langa faptul ca vei vedea foarte multe cascade, ca te vei opri din 10 in 10 metri sa faci cate o poza (trebuie sa aveti carduri destule la voi, va asigur), ca nu te vei mai satura sa pleci de-acolo, parcul iti mai ofera si alte servicii precum plimbari cu vaporasul pentru a economisi timp, trasee cu autobuzul (o chestie Mercedes dintr-o perioada nedefinita care urla de durere la fiecare pornire si nu crezi ca vei mai ajunge vreodata la destinatie), si un popas foarte bine organizat. Pentru a evita raspandirea deseurilor menajere exista un singur punct unde poti lua masa. In mijlocul unei poienite ai parte de multe mese iar pe margini exista un fast food, un centru de informatii, un magazin cu suveniruri si o toaleta. Toate incat tu sa nu parcurgi prea mult drum si sa nu te abati de la traseu.
Intrarea in parc ne-a costat cam 67 de lei de persoana in conditiile in care am ales varianta 2 trasee din 4 (e un al 4-lea traseu pentru cei care chiar vor sa se plimbe mult pe jos si iti ia cam o zi intreaga un singur traseu). Mancarea constand intr-un hamburger, un cheeseburger si o cola la jumate a costat 55 de lei. E de preferat sa aveti la voi apa. Nu va verifica nimeni si nu va arunca sticlele ca la cinema. Dupa terminarea unui traseu muream de sete si ei stiu asta. Asa ca la popas am dat 16 lei pe o sticla de apa de 1 litru jumate. In final, o zi de parcare ne-a dus la vreo 30 de lei. Intr-adevar, costa destul de mult vizitarea acestui parc dar va asigur ca banii ceruti se merita. Si asta pentru ca nu am avut ce sa comentez la modul de organizare al parcului. Nu ai cum sa mentii un astfel de parc decat cu bani multi. Si prefer sa dau atatia bani aici decat la o mizerie de pensiune de la noi unde stiu ca oricum nu dau doi bani pe rezervatiile naturale. Dar sunt sigur ca multi romani se vor simti furati in parcul asta si nu vor intelege in veci de ce trebuie sa dea atatia bani.
Cred ca din toata excursia, vizitarea parcului a fost cel mai frumos lucru. Ar trebui inclus clar pe Bucket List-ul vostru. Nu mi-a parut rau apoi ca am ratat alte destinatii precum Zagreb-ul sau mai stiu eu ce.
In zilele ce au urmat am avut parte si de timp destul de ploios dar care nu a fost extrem de deranjant, ba chiar mi-au oferit oportunitatea unor peisaje foarte faine. Si apropo, a plouat mult dar masina nu mi s-a murdarit in toata aceasta perioada. E super tare, conduci prin ploaie si la sfarsit observi ca masina ta e la fel de curata ca inainte. Si asta doar pentru ca oamenii nu sunt jegosi si le place curatenia. Ceea ce noua clar nu ne place 🙂
Avand in vedere ca toti simteam ca “ceva” lipsea pe acele insule am stat si ne-am gandit daca ar fi bine sa ne intoarcem acasa pe acelasi drum. Dupa ce am realizat ca rar se va intampla sa ne intoarcem in aceste locuri am decis sa cautam o alta ruta de intoarcere. Si am facut asta prin sud, pentru ca in sud ne astepta Mecca-ul Croatiei, Dubrovnik. Ca sa ajungem acolo aveam de parcurs vreo 400 de km. Asa ca am plecat de cu dimineata la drum si ne-am inarmat cu rabdare.
Autostrada e senzationala ca de obicei si cu cat cobori inspre sud relieful se schimba dramatic. Drumul fiind foarte bun iar traficul rarefiat ai ocazia sa si apreciezi frumusetea acestei tari. Ai parte intr-adevar de niste peisaje demne de filmele fantastice.
Ajungem la Split si vedem ca autostrada continua. De ce ma mira asta? Pentru ca GPS-ul meu e vechi de doar 2 ani iar harta imi arata autostrada doar pana in Split. Eh, dupa un calcul usor a reiesit ca oamenii astia au mai construit aproximativ 120 de km de autostrada in 2 ani de zile. Si dupa ce-am iesit de pe autostrada am observat cum se continua departe in munti, sapand tunele si ancorand piloni imensi aducandu-mi aminte de apeductele minelor din Moria (Stapanul Inelelor). Mai are rost sa comentez de cat de imbecili suntem ca natie si cate acceptam de atatia ani de zile? Inaugurari de 10 km???
Asadar, cu ajutorul celor mai bine de 100 de km noi am reusit sa ajungem mai devreme in Dubrovnik. Autostrada ne-a mai costat inca 51 de lei dar chiar merita. Adica nu stai sa sari cu masina la fiecare trecere de pod ca pe Autostrada Soarelui iar casele de taxare nu sunt in mijlocul drumului ci doar la intrari si iesiri. Nu exista ambuteiaje si intr-adevar poti vedea o multime de lucruri intr-o singura zi.
Dubrovnik-ul este un oras foarte animat. Aproape ca nu-ti vine sa crezi cat de mult se schimba totul. Unde pe insula aia parca asteptai sa mori, aici nu ai loc sa arunci un ac. Grupuri de straini se inghesuie sa nu se piarda, autocare in sir indian, stradute mici unde incape doar o singura banda de circulatie fac din acest oras un adevarat punct turistic. Au o parcare extrem de civilizata chiar la intrarea in oras, pe mai multe nivele subterane. Asta daca nu cumva faceti parte din categoria umflatilor care vor sa parcheze in buza cetatii si nu pot face doi pasi pe jos. Exista parcari si pentru d-astia dar cu mult mai putine locuri. Noi am preferat sa mergem pe jos si sa stiu ca masina mea e intr-un loc cat mai sigur cu putinta.
Chiar daca cetatea este foarte aglomerata si arterele principale sunt pline de turisti pana la refuz ai ocazia de a gasi si locuri mai retrase si intime. Locuri unde o pisica plictisita se poate intinde si motai sau sa iei masa pe o straduta ingusta care sa fie doar a ta. Daca ai destul timp la dispozitie poti sa faci o gramada de lucruri in acest oras-cetate. Ai posibilitatea (cotra cost) sa urci pe zidurile cetatii de unde vei avea o priveliste minunata, sa urci cu telecabina de unde clar vei avea o priveliste si mai dramatica sau poate doar sa te plimbi pe stradutele vechii cetati din secolul al XII-lea. Ai putea spune ca e un oras ca oricare altul in Europa. Practic nicaieri nu vei avea parte de ceva nou, aceleasi influente guvernand Europa de secole. Dar totusi aceste orase-cetate au farmecul lor aparte si te fac sa te simti bine de fiecare data.
Dupa ce ne-am saturat de Dubrovnik ne-am continuat drumul tot spre sud. In aceeasi zi trebuia sa intram in Muntenegru si sa poposim in Budva. Daca tot era s-o facem lata, nu trebuia sa ne oprim acum.
Budva este un oras superb. Formatiunile stancoase ce ies din apa amintesc de filmul Avatar si depasesc cu mult imaginatia oricui. Conteaza foarte mult sa ai un relief diversificat in aproprierea plajelor. Din pacate aceleasi plaje cu pietris. In oraselul-cetate de coasta, intarit de venetieni impotriva atacurilor otomane vei intalni o lume cu totul diferita de cea a sarbilor de azi. Are acelasi farmec ca al Dubrovnik-ului dar la o scara mai mica.
Totusi, intrand in Muntenegru am avut o revelatie. Si anume ca noi romanii nu suntem singuri pe lumea asta. Mai sunt si altii la fel de retardati ca noi. Nu-mi amintesc sa fi stat mai mult de 2 minute la granita Croatia, in schimb la sarbi pe putin 30 de minute. Tot felul de proceduri, verificari, nervi, plus o taxa penibila eco de 10 euro. Ne-a prins noaptea pana am intrat si a mai inceput si ploaia. Si imediat mi-am readus aminte de Romania. Au disparut drumurile bune, marcajul era practic inexistent iar benzile trasate erau de mult sterse. Am condus intr-un stres enorm cu maxim de 50 la ora. Cu mai mult nu puteai decat daca erai inconstient. Era un fel de Intorsura Buzaului sau Valea Oltului unde nu prea poti sa depasesti. Dar desi ne asemanam foarte mult ca si natie la ei extremele sunt mult mai bine conturate. Si cand spun asta ma refer la cei care depasesc in panta si curba la stanga fara sa se asigure sau cei care merg in coloana in spatele unui tir cu 30 la ora in linie dreapta fara sa aiba nici o masina din contra sens.
Alte asemanari apar la zona oraselor. Aceleasi masini parcate pe marginea drumului si aceleasi buticuri mizerabile.
Si ca oameni ne asemanam. Barbatii sunt ingrozitor de urati si de ingalati, purtand vesnicele treninguri si slapi iar femeile sunt foarte frumoase si seara e plin de ele pe la terase gazduind buna dispozitie a turistilor cu bani. Si bani exista cu duiumul in Muntenegru. Expozita de iahturi dovedeste asta. Mai mult de-atat, iahturile sunt parcate dupa marime. De la cel mai mic si mai ieftin (sa nu va ganditi la nu stiu ce saracie, ba dimpotriva) pana la “chestii” pe 4 nivele sau mai mult.
Diferenta se vede si din orasul propriu-zis Budva si vechea cetate. Aici vei gasi acea atmosfera inconfundabila care te atrage in fiecare seara. Si ai toate sansele sa gasesti o terasa intima plina de farmec unde sa poti asculta jazz live. Ba chiar am avut ocazia de a intalni o voce foarte misto de jazz. O cheama Lena Kovacevic si dupa ce ca e foarte misto gagica are si o voce incredibila. Si e din Serbia, mai exact din Belgrad. A studiat muzica la Conservatorul din Amsterdam si in seara aia se intampla sa fie in Budva cantant jazz live. A fost o seara foarte faina si va recomand s-o cautati pe tipa pe YouTube. E foarte tare!
A doua zi insa lumina a adus intunecime. Daca faci abstractie de relieful incredibil si frumuselul oras vechi ai putea spune ca esti la Saturn sau Neptun. Sau mai bine, Costinesti. Imaginea de mai jos e luata chiar in Budva si asa arata tara asta de fapt. Asa sunt si ei, ca noi. Lipsiti de orice estetica. Ma mir ca au reusit sa-si pastreze monumentele istorice si sa profite de turism desi n-au nici un pic de infrastructura. Ori e o saracie si mizerie maxima ori o bogatie si grandomanie fara limite.
Asta nu inseamna ca nu ne-au luat la turism. Insula Sfantului Stefan nici n-ai spune ca are ce cauta in tara asta. Va spun, diferentele sunt colosale. Intr-un minut vezi ceva care-ti taie respiratia si te trezesti in urmatorul minut injurandu-te cu un cretin la volan. Ca sa vizitezi Muntenegru ai nevoie de multa rabdare si timp. Dar ai totusi ce vedea.
Daca tot mai sunteti prin zona va sugerez sa vizitati si Kotor-ul. Un alt oras superb din Muntenegru ce nu trebuie pierdut. La naiba, faceti traseul “Din Pula pana-n Kotor” si veti avea parte de un concediu perfect. Am avut la dispozitie jumatate de zi pentru a vizita acest orasel si ma bucur ca am ales sa ne intoarcem prin Muntenegru. Daca reusesti sa treci peste toate dificultatile drumului atunci vei avea parte de lucruri frumoase.
Drumul de intoarcere catre casa a fost plin de peripetii. Se facuse deja seara si noi nu reusiseram sa iesim din Muntenegru. Drumul este superb, depaseste ca frumusete Valea Oltului si e pacat sa alergi pe el. Oricum nu poti sa alergi pe el pentru ca ai parte numai de curbe si serpentine si momentele in care poti depasi sau baga viteza sunt foarte rare.
In momentul in care s-a inserat am ales sa ne oprim la o pensiune oarecare desi aveam speranta ca vom opri undeva in Serbia. In prima faza ne doream sa ajungem la Drobeta Turnu Severin si apoi inspre Bucuresti. A doua zi insa lucrurile au luat o alta intorsatura.
Uitandu-ne pe harta si realizand cat de dificil este sa tranzitezi aceste locuri am decis sa luam cea mai scurta cale. Iar cel mai scurt drum implica tranzitarea a nu mai putin de 6 tari. Muntenegru, Serbia, Kosovo, Macedonia, Bulgaria si Romania. Si toate intr-o singura zi. Si da, ati auzit bine, Kosovo.
Cel mai greu a fost tranzitarea Serbiei si Kosovo-ului. Pana sa intri propriu-zis in Kosovo ai parte de un drum montan plin de puncte de frontiera pe unde nu trece nici dracu. Rar ai parte de o masina iar la aceste puncte de frontiera puternic militarizate nu prea-ti vine sa stai foarte mult timp. Daca vor, pot face orice cu tine dar in afara de o gluma proasta cum ca eu pot sa merg mai departe dar fetele nu, n-am intampinat alte probleme.
In Kosovo iti dai seama ca n-ai motive sa opresti si nimic nu te atrage sa faci asta. Imaginati-va periferia oricarui oras din Romania si o sa intelegi cam cum arata tara asta. Am facut un popas de pipi la un barulet la malul unui lac considerand acest loc cel mai civilizat din cate intalniseram in ziua aia. In cateva minute deja parcase langa noi un Audi A6 cu geamuri fumurii si doi dubiosi s-au asezat langa noi. Marea le-a fost mirarea cand le-am spus ca tranzitam Kosovo pentru a ajunge in Romania. Ba chiar au intrebat firesc, de ce nu mergem prin Serbia.
Bine, acum sa nu ne imaginam ca totul e ingrozitor acolo. Noi n-am patit absolut nimic si mai mult te sperie istoria acestui loc. Nu a tras nimeni cu arma sau cu tancul desi e trupele KFOR patruleaza neincetat. Nu cred ca vei pati ceva atat timp cat respectati locul si oamenii. Ba mai mult de-atat, tin sa v-anunt ca saracia asta de tara isi reconditioneaza drumul E65 in regim de autostrada. Pana si-aici s-au apucat de treaba si pentru asta nu pot decat sa le port respect. In rest, nu mai comentez.
Am ramas cu multe amintiri din aceasta excursie dar cel mai mult ma gandesc la parcul Plitvice din Croatia. Chiar mi-as dori sa ma reintorc acolo la un moment dat. Pentru moment insa, o s-o mai ascult un pic pe Lena Kovacevic.

Ca si concluzie va sugerez sa vizitati aceste locuri si sa va pregatiti din timp excursia. Pentru Croatia nu ai atat de multe batai de cap dar tot ce inseamna Serbia si Muntenegru inseamna drum lung si obositor chiar daca e foarte frumos. Total-ul benzinei a fost de aproximativ 1000 de lei la un motor diesel si un consum mediu de 5 litri (dupa computerul de bord). Cu tot cu taxe de autostrada, vignete si alte cheltuieli, costul deplasarii s-a ridicat al 1500 de lei. Nu mi se pare excesiv de mult avand in vedere distanta destul de lunga parcursa. Asa ca, drum bun!

Leave A Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.