Îi auzi în perioada sărbătorilor printre blocuri. Prin termopane și betoane se aude ca și cum afară începe un război dar ei vin ori cu capra, ori cu ursul. Ei sunt colindătorii pe rit vechi iar eu m-am dus tocmai în Bucovina să-i urmăresc, ascult și fotografiez. Hai cu mine într-o plimbare printr-un sat bucovinean.

 Sunt în satul Râșca din județul Suceava. E cam ora prânzului iar de la distanță se vede mare hărmălaie în fața primăriei. Mă uit pe geam și văd o droaie de copii ieșind de la școală. Se aude ca la bâlci în fața primăriei. Mă dau jos din microbuz și-mi iau doar aparatul foto cu mine. Jos dau de o lume pestriță. Niște bătrânei cântă de zor la trompete, 3 ”urși” se lasă îmblânziți de un personaj cu hârtie creponată în cap, copiii privesc curioși și se aleargă unul pe celălalt iar o pâine mare și dulce mi se prezintă în față, alături de o farfurioară cu sare.

 Până să mă dezmeticesc, alaiul de colindători își începe drumul prin sat, în tot acest timp fiind însoțit de săteni, copii sau simpli curioși.

 Mulțimea se îndreaptă către muzeul din sat, loc în care atât primarul cât și mai marii satului așteaptă colindătorii care merg în pas de marș și încurcă circulația câtorva mașini, aparent răbdătoare.

Atmosfera e destul de încărcată și suprapusă în același timp. Ba cântă copiii de la școală îmbrăcați în straie populare, ba se dansează ursul sau capra, ba mai rostesc cei trei rapsozi despre China, Anglia și arma patologică, iar în tot acest timp bătrâneii lăutari mai ciocnesc un păhăruț sau ațipesc căci de multe ori intră și cântă peste cei care deja prestează pentru mai marii satului. Cu greu îi poți opri. Apăi dacă ei s-au apucat de cântat, atunci dansezi pe ritmul lor! Chiar dacă e un pic amuzant ”haos-ul” ăsta, e foarte faină senzația. Asta pentru că totul este autentic, chiar dacă se poartă blugi. Iar copiii sunt cei mai fericiți mai ales atunci când primesc colaci drept răsplată. Nu bani, colaci! Să vezi zâmbete pe fețele lor atunci.

Toate ca toate dar omul mai trebuie să și mănânce aici. Iar aici în Moldova se mănâncă mult. Și carne, foarte multă carne. Vegetarienii sunt acceptați cu semnul întrebării. Dar oricum ai fi, musai să faci curățenie în farfurie. Noroc că s-au adunat iar colindătorii pe lângă noi căci eu oricum din mâncare nu mă pot opri. Mănânc până plesnesc.

Ies un pic afară și mă izbește aerul rece. Nu-i atât de frig pe cât ar trebui în perioada asta dar mă trezește un pic la viață și mă apropii de ceea ce pare a fi un cor. Se dau doi pași mai în față și se aliniază frumos către noi care deja îi filmam și fotografiam. Se vede că nu fac asta doar ocazional, ba chiar au bătut câteva țări la rând răspândind din folclorul românesc. Ei sunt Grupul vocal bărbătesc ”Flori de Măr” și îi puteți asculta acum cu o variantă mai simplă dar mult mai faină a colindului ”La poartă la Ștefan Vodă”.

În tot acest timp fiecare își face de lucru prin jur. Unii stau și ascultă, alții se pregătesc de numărul lor care urmează, copiii devin din ce în ce mai curioși și atrași de orice instrument muzical pe care-l văd în cale, iar unul dintre ”urși” sperie și aleargă un grup de năzdrăvani.

Când credeam că totul s-a terminat aflu că de-abia acum începe. Colindătorii o iau la pas prin sat și merg la colindat. Abia acum e pe bune 🙂

Mă iau și eu după ei și mă uit prin curți cum oamenii privesc curioși și apoi se ascund imediat, semn că n-au chef să primească pe cineva. Bărbații din cor știu însă unde să se ducă. Ba chiar sunt așteptați cu pâine, sare și țuică în dreptul unei case. Gazda e îmbrăcată în straie populare și își primește colindătorii cum se cuvine. Se ciocnește un pahar, se salută gazda, se trece la cântat apoi iar la un păhăruț, colaci, cozonac și alte bunătățuri.

Chestia asta continuă prin tot satul și tot satul se umple de culoare și sunet. E o experiență faină care merită încercată. În sensul că m-am simțit foarte bine bătând ulițele satului cu colindătorii ăștia. Am colindat și eu ani la rând și în diverse forme dar niciodată n-am trăit și n-am simțit cum e să colinzi la țară, lucru care mă bucură că încă mai există.

Am avut parte de toate astea în Ajun de Crăciun pe rit vechi. Se întâmplă în Bucovina la vreo 13 zile față de Crăciunul gregorian. Ceea ce mi se pare iarăși foarte fain e că trăim într-o țară unde putem sărbători Crăciunul de două ori! Eu asta am făcut și mulțumesc TFB7 și Consiliului Județean Suceava că au avut grijă să descoperim aceste locuri, oameni și tradiții care mi-au umplut cardul foto în fiecare zi 🙂