Vama e împărțită cam în două tabere. Cei care merg în Stuf și cei care merg în Expirat. De-a dreapta și de-a stânga. Eh, a mai apărut acum un loc foarte mișto care te asigur că va deveni un punct de reper în conștiința tuturor vamaioților. Și acela e cel al cărui nume nu vei ști niciodată să-l pronunți din prima 🙂
Anul trecut am găsit o cazare pe ultima sută de metri în Vamă. Un jeg, o mizerie căreia i-aș da foc. N-am putut să dorm toată noaptea de paturile alea jegoase. Baia era undeva afară, în spate. Când m-am trezit de dimineață și am ajuns în dreptul ei, ușa era deschisă. În stânga se spăla unu pe dinți, în dreapta se căca unu de zici că năștea iar un al treilea făcea duș în spate într-o baltă de lături. În același timp. Ceea ce m-a oprit să-l întreb pe ăla cum se putea spăla pe dinți în timp ce unu repeta pentru scena din Alien în spate a fost senzația de vomă acută și bruscă ce m-a atacat și m-a îndepărtat definitiv.
Nu m-am spălat, nu m-am căcat, n-am făcut duș. M-am dus și am dormit pe plajă până pe la 4 după care m-am urcat în mașină și am plecat acasă la București. Când am ajuns la mine acasă în baie am plâns cu lacrimi de fericire. Știi senzația aia? Aaaaahhh, Doamne ce bine e!
E plin de locuri de genul ăsta în Vamă. Din păcate. Cererea de cazare e mare, prețurile sunt infernal de mari pentru ceea ce oferă și nu cred că există vreun control gen Sanepid, ceva. Ever! Nu sunt atât de fițos. Înainte nu ieșeam fără spirt din casă. Acum mi se cam rupe. Pot să stau vreo 2, 3 zile fără să mă spăl. N-o să mor. Dar există o limită totuși de care nu pot să trec. Și aia e când încep să plutească prea multe lucruri prin baie. Lucruri organice!
Da gata, frățiuer! S-a deschis un camping nou în Vamă. Și da, stai la cort, da guess what? E mai curat ca la cazare! Sunt vreo 400 de corturi care se pot întinde pe un gazon fain de iarbă. Da, au multă iarbă! Au și o terasă a naibii de frumușică și colorată unde poți să lâncezești toată ziua pe muzică bună, Wi-Fi, băutură și mâncare. Ah! Super ieftină mâncarea și gustoasă! 10 lei meniul (poți să alegi din cârnați/frigărui/omletă/pește cu salată asortată sau murături, pâine și ce sosuri vrei tu).
Apoi baia! Jur că n-am intrat în viața mea într-o toaletă atât de curată în Vamă. Au vreo 23 de cabine de WC și 23 de duș. Nu sunt una lângă alta ci spate în spate. E mega curat pentru că abia s-a deschis pe 1 mai. Voiam să fiu cârcotaș dar m-a liniștit femeia de serviciu. Oglinziile care au lipsit weekendul trecut vor fi montate săptămâna asta. Și ai prize cam peste tot! Asta pentru că știm că suntem terminați fără telefoane. Iar la filme nu te uiți pe laptopul tău, ci proiectează ei filme seara pe un perete încât să vadă toată lumea!
Practic locul ăsta poate deveni un refugiu pentru absolut oricine. Că ai o familie, că vii cu prietenii, că nu prea ai bani de cazare. Adică dai 10 lei în timpul săptămânii și 20 în weekend pe o taxă de intrare care îți asigură exclusivitate. Apoi dai vreo 5 lei pe zi de cort/2 persoane. Dacă n-ai cort îți dau ei! Și-ți dau și parcare.
Nu scriu de locul ăsta că sunt blogger și că m-au primit la ei la deschidere. Ci pentru că e foarte mișto. Chiar mi-a plăcut și sincer la vară chiar vreau să vin să stau aici. Mai bine stau aici la cort decât în vreo cazare de toată jena la 100 pe noapte și cu baia plină de rahat undeva în curte la vecini.
Acum ține și de noi să păstrăm locul ăsta curat. Și sper ca fiecare să facă asta. Căci e păcat.
Și acum hai să încercăm: Sandalandala! Sanda Landala sau Sanda (de la sandale) Alandala (de la haos). San Dalan Dala. Sau cum vrei tu. Ideea e că lumea a vorbit de Sandalandala tot weekendul în Vamă. Și unii au venit să vadă locul din cauza pozelor postate de mine pe Instagram. Lucru de care sunt tare mândru 😀
Sanda cum? Sandalandala mă!