Băh, ce facem? 2017 a fost cel mai prost an, chiar dacă pe final toată lumea a fugit în Thailanda în vacanță. 2018 se arată și mai prost. Eu chiar vreau să știu dacă există concret niște soluții sau ne facem toți planuri individual? Că eu șanse nu-mi permit să ofer așa cum o face președintele, că el nu cred că are de completat formularul 600.

Deși toată lumea zicea pe facebook că ce an minunat a fost 2017 (chiar și eu pe blog am zis asta), hai să nu mâncăm rahat și să recunoaștem că 2017 e probabil cel mai prost an d.p.d.v. al calității vieții. Ne-am enervat, ne-am stresat, ne-am ”pierdut” ore întregi la proteste, ne-am certat între noi (încă o facem) și practic am stagnat. În 2018 ce facem, repetăm situația?

Am ascultat cu îngrijorare mesajul președintelui și am așteptat reacțiile, firești de ambele părți. Oamenii s-au săturat și așteptau o veste bună din partea președintelui, care evident că n-a venit, pentru că președintele nici până în ziua de azi nu e în stare să se adreseze poporului român, lucru care este de neiertat. Nu mă interesează schemele și strategiile din spate și mi se pare aiurea să vină alți analiști sau specialiști și să-i găsească în continuare președintelui scuze și să explice pulimii ce-a vrut el să zică. La vârsta lui, ar trebui s-o facă singur.

De ce se întâmplă în PSD n-are rost să mai vorbesc că știe toată lumea. Ba chiar mi se pare că jobul anului 2017 a fost ăla de premier. Gen, cumetre, tot ce tre să faci e să ți-o iei în gură de la presă și protestatari pentru vreo 3, 4 luni, să nu faci nimic altceva în schimb, că de restul mă ocup eu. După aia o să-ți fie bine! Grindeanu ce mai face? Mai știe cineva ceva de el? 

M-am săturat și de articolele nesfârșite ale specialiștilor din online și de la TV care nu-mi spun nimic altceva în afară de a face un rezumat frumos al lucrurilor pe care deja le știu. Și nu, nu pot să accept că soluția este cea propusă de Petreanu, cum că ar trebui să ne închidem rapid creditele, să ne mai găsim un al doilea job și să strângem din cur. Dude, really?

Pe de altă parte nici nu pot să fac ceea ce fac restul românilor care n-au nici un stres cu ce se întâmplă în țară. Adică nu pot să mă transform într-un asistat și să mă mulțumesc cu mizeria de a trăi la țară prin vreun birt obosit. Nu mă pricep la șmenuri și combinații încât să nu-mi pese vreodată de taxe și impozite și să fentez sistemul. Să mă transform în bugetar în România mi se pare că e ca și cum aș renunța la viață. N-am fost niciodată destul de inteligent încât să-mi fac prieteni prin PSD sau printre maneliști, să mă dau cu băieții, pentru că asta contravine principiilor mele de căcat, peste care nu pot să trec. Și oricât mi-aș dori, nu pot să devin ignorant și indiferent. Sunt un simplu cetățean, lucrez într-un domeniu care-mi place, îmi plătesc taxele și-mi dau seama că fac parte dintr-o minoritate, căci fix eu și cei ca mine sunt călcați în picioare din ce în ce mai des. Pentru interesele celor enumerați mai sus.

Nu, nu-mi permit luxul de a oferi șanse pentru că nu-mi oferă mie nimeni nici o șansă. Dar nu pot să nu mă întreb cât se poate de serios, ce plm se întâmplă, coae? Se rezolvă ceva, sau…

Mă duc la protest, nu că ar rezolva ceva. Asta cu oferitul de flori la jandarmi e bună doar de poze emoționale pentru cititorii de Coelho. Plus că situația e atât de nasoală încât protestele pașnice nu rezolvă nimic. Și cât timp oamenii vor avea Starbucks, McDonalds, cafenele de hipsteri și vor strânge din cur pentru o singură vacanță pe an în Thailanda, atunci, degeaba urlăm pe la geamuri ”ieșiți din casă, dacă vă pasă”.