Mamăăă, ai văzut cum a fulgerat?

Pentru unii plouă cu acid, pentru alții cu căcat, pentru câțiva cu fericire, pentru numeroși plouă în draci, când de fapt doar plouă. E normal și e cu apă. Nu cu cele mai sus menționate.
Când a fost ultima oară când te-ai plimbat prin ploaie? Sau când ți s-a rupt efectiv că turna cu găleata și ai trecut prin ploaie ca prin cea mai însorită zi din an? Chiar dacă știi că o să te uzi până la piele, hainele se spală iar de răcit vei răci doar dacă te gândești că răcești, pentru că așa ești învățat de mic. Te trage curentul și răcești de la ploaie. 
Duminică eram la Romană la Little Big (au ofertă cu prima pereche la 124 iar a doua cu doar 35 de lei) când s-a rupt cerul, s-a crăpat văzduhul, s-a crăcănat bolta, s-a bălțit raiul și a stârpit omenirea prin colțuri și magazine. Se fereau ca de dracu. De ce, nu știu. Nu pot să înțeleg frica asta de ploaie. Asta e, te udă, te mai speli dracu și tu. Așa că am ieșit din magazan direct către metrou care e la vreo 20 de pași. Ușor și liniștit prin ploaia torențială. Când am ajuns jos la metrou am dat de oameni schimonosiți de teamă. Se uitau la mine (eram fleașcă) ca la un ins bătut, scuipat, râios, pișat de ceruri. S-au dat din calea mea ca din calea viiturii. Mi-a părut rău atunci că nu aveam reflexele unui câine să-i fac ciuciulete.
Sunetul tunetului ce urmează luminii fulgerului îmi transmite cea mai plăcută stare posibilă. Întotdeauna am fost atras de furtuni, m-a făcut să înțeleg ce insignifianți suntem în întreaga schemă. E ca un concert simfonic proiectat pe cel mai mare ecran de IMAX iar timpanul este cel care începe partitura. Îmi vine să deschid brațele și să aplaud frenetic. Lumina aceea apocaliptică te pregătește pentru un spectacol grandios. Și totuși multora ne este teamă de fulgere și tunete. Suntem predispuși să ne minunăm și să ne temem de lucrurile superioare nouă și inexplicabile, motiv pentru care ajungem să le divinizăm indiferent de cât de multe explicații științifice există. Suntem predispuși să urmăm același destin și să ne protejăm în același fel. 
Oare lipsa credinței în Dumnezeu a dispărut odată cu frica pentru tunete și fulgere? Nu știu dar nu mi-a fost și nu îmi este niciodată teamă de efectele naturii. Furtunile, cutremurele, nu-mi oferă decât o stare de euforie și curiozitate. Sunt conștient că dacă e să se întâmple ceva, se va întâmpla. Cel mai mult însă, îmi este frică de oameni.

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.