Ce-ar face americanii în vreo 2, 3 ani?

Îți spun eu ce-ar face. Ar face un film despre Colectiv. Ar face un film atât de bun încât ar câștiga Oscarul și toată lumea ar spune cât de bun a fost filmul ăsta și cât de tari sunt americanii. Vezi, asta face diferența între cei care vor să conducă lumea și… restul.

Ar fi o combinație între câțiva actori celebri și unii mai necunoscuți. Cei celebri nu ar avea parte de roluri importante. Nu mai suntem pe vremea lui Stalone. Nu, acum oamenii simpli și necunoscuți sunt eroii. De restul se ocupă efectele speciale. Dar ar avea nevoie de un regizor foarte bun, cu renume, un Oliver Stone, un Bruckheimer, un Inarritu.

Filmul ar începe cu câteva povești paralele. Birocrația și corupția din sistem. Birouri din primărie, sunete de telefoane, dialoguri rapide, aprobări necesare, totul făcut de fațadă, niște șpăgi. În același timp curg scene cu tineri care se pregătesc de o ieșire în oraș, își fac planuri, se sună, își dau mesaje pe Facebook, etc. Dintre toate astea reiese povestea unui cuplu. El merge diseară în club să facă poze, ea nu. Nimic special. Pregătiri în club, sunetiști, lumini, cei care montează artificiile, totul prezentat cu maxim de profesionalism. În sala de cinematograf lumea ar fi ușor distrată. S-ar mânca popcorn, nachos, s-ar bea suc, ar mai suna un telefon, destindere ca de început.

Începe concertul. Scena de intrare filmată de jos cu o lentilă wide cuprinde un grup de prieteni care intră cu zâmbetul pe buze în acordul muzicii rock. Tipic în stilul hollywood. Muzică, shot-uri, lume care dansează, care se simte bine, flirt-uri, etc. Și apoi începe.

E momentul culminant din film unde totul se bazează pe efecte speciale și pe editare. Panica și haosul îi fac pe cei din sală să lase popcorn-ul deoparte. Nimeni nu mai mișcă și toți se uită șocați la ce se întâmplă pe ecran. Apoi urmează scenele de afară care pregătesc momentul emoționant. Imagini în slow-motion, muzică orchestrală dramatică, girofaruri, medici de la salvare și polițiști care aleargă de colo colo, oameni care plâng și accent pe personajul nostru care se tot întoarce în club să salveze cât mai multă lume și care la un moment dat nu mai apare. Liniște acompaniată doar de reflexia unui girofar.

Cu siguranță că până acum o grămadă ați spune că asta e o tâmpenie, dar nu e. De-aia americanii sunt unde sunt și de-aia noi suntem unde suntem. Mă uitam acum două zile la Sully, ultimul film cu Tom Hanks. E despre cazul în care un pilot aterizează un avion de pasageri pe râul Hudson și toată lumea scapă cu viață. Și ca în fiecare film inspirat din viața reală, ei marketează la greu stilul lor de viață și respectul pe care îl au față de propriul job. Toți sunt văzuți ca având o responsabilitate incredibil de mare și asta îi face pe oameni în viața reală să-și respecte jobul și să fie respectați la rândul lor. Să vezi în film cum s-au activat toți din poliție, din forțele navale, toată lumea acolo ca să-i salveze pe cei din avion. La final, la audieri, i se spune căpitanului că este un erou, că a salvat ziua, iar replica lui vine ca cireașa de pe tort. Nu, nu el, ci toată lumea. Secundul lui, toată echipa din avion, toți polițiștii, cei din turnul de control, forțele navale, toți cei care au fost acolo în acea zi au fost eroi și au contribuit la salvarea oamenilor. Boom, drop the mic!

Așa îi faci pe oameni să se respecte între ei, așa îi faci să fie mândri de țara în care trăiesc, așa îi responsabilizezi. Nu te duci și le ceri să-și facă treaba, nu frate, îi lucrezi frumos la sentiment și or să se ducă singuri să-și facă treaba. Or să se simtă mândri că sunt polițiști, piloți, medici, profesori, etc. Și apoi or să vrea să scape și de corupți și infractori.

Și nu e ca și cum americanii sunt mai deștepți ca noi, doamne fer. Ei l-au ales pe Trump, noi am revenit la PSD. Dar ei sunt tăticii la marketing și fac asta pentru că sunt neam de cuceritori. Nu zic că aș fi tocmai de-acord cu ce fac ei, pentru că ce fac ei de fapt e să convingă toți tâmpiții să se simtă mândri că se angajează într-o armată și se duc să moară într-un război pe lumea asta crezând că mor pentru patria lor. Dar de asta ai nevoie atunci când ești o nație cuceritoare. E doar realitatea crudă.

Dar din toată povestea asta ceilalți ar putea învăța ceva. Noi am putea învăța cum se ne apărăm imaginea. Uite cum au reușit ei să ți se pară cool Bronx-ul cu toți negrii lor și stilul gangsta și rap-ul și cum vine unul la tine și-ți spune ”Mother Fucker”. Păi când vine la tine un țigan și-ți spune ”Dă-te-n morții mă-tii”, ți se pare cool, ți se pare gangsta? 🙂 Dar ei și-au salvat imaginea prin a crea ceva cool din ceva care le afecta imaginea. Pentru ei e o problemă și acum, dar la nivel global e important să păstreze acea imagine pozitivă. Noi în Europa suntem niște țigani, ei sunt negrii și sunt cool!

Noi suntem la polul opus. Nouă ne lipsește cu desăvârșire respectul ăla pe care americanii l-au dobândit prin propaganda asta a lor. De-aia detest cinematografia românească. N-am văzut în viața mea un film românesc inspirat din fapte reale care să aibă și un mesaj pozitiv, sau ceva constructiv. Nu, regizorii români sunt în stare doar de bășini exotice pentru export. Niște chestii care să-i uimească pe străini că uite că încă se mai întâmplă lucruri de-astea pe lumea asta. Nicidecum nu ne pun într-o lumină bună, dimpotrivă. În comedii facem mișto de noi, în drame facem doar reconstituiri. Nimic care să ne pună în valoare. Nimic! Dar nu, e artă cinematografică pe care n-o înțeleg eu. Mda, de-aia sunt sălile goale la filmele românești.

Rețeta există, e acolo. Știu că n-o să se folosească nimeni de ea. Pentru că suntem mult prea ocupați să ne dăm unul altuia în cap în loc să înțelegem că masele sunt convinse doar cu povești frumoase (indiferent cât de adevărate sunt sau nu). E doar realitatea.

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.