După mai bine de 15 ani de când folosesc Nikon, am ales să trec complet pe Sony. Motivele le aflați în articolul următor.
Tre să fac un scurt istoric apropo de motivul pentru care am ales Nikon la început. E simplu în cazul meu. Am primit cadou acum mai bine de 15 ani un Nikon FM3, un SLR pe film pe care am învățat să fac fotografie. Am învățat ce înseamnă ISO, cum e cu timpul de expunere și viteza de declanșare și fiecare cadru conta deoarece pe o rolă de film aveai doar 36 de expuneri! Nu aveai cum să le ștergi și să tragi peste. 🙂
Primul DSLR entry level pe care mi l-am luat a fost un D40, o mizerie de aparat, țeapa producătorilor foto prin care îi făceau pe consumatorii obișnuiți să creadă că vor face poze ca la National Geographic. Avea doar 3 puncte de focus. CÂTE? 3 ÎN PLM! Așa că vă dați seama cât de bine focusa. De ISO nu mai zic nimic. Cu toate astea am preferat Nikon. Canon îmi lăsa întotdeauna impresia că folosește un plastic extrem de ieftin. Cam astea erau prioritățile la început. 🙂
A urmat D90, primul DSLR din lume care filma în 720p, apoi D7100 și în final D750 full frame. Și deși mutarea pe full frame a fost ca o gură de aer proaspăt niciodată n-am fost mulțumit pe deplin de vreo cameră. Întotdeauna am simțit nevoia de mai mult ISO. 🙂
Dar nu doar de asta am trecut pe Sony, ci și pentru alte motive. Hai să le luăm pe rând:
- MODUL SILENȚIOS – Cea mai mare realizare a mea a fost să fac parte din echipa de fotografi oficiali ai Festivalului Enescu. Într-o altă viață am absolvit Conservatorul așa că sunt foarte apropiat de lumea muzicii clasice. Doar că festivalul ăsta e total diferit de orice alt festival de muzică. În sensul că orice zgomot se aude în sala de concerte. Nu degeaba auzim oamenii care tușesc la comandă în pauze. Fac asta ca să nu deranjeze. Așa că vă dați seama ce deranjant este un DSLR în astfel de condiții. Și fix în momentele alea de surdină ale orchestrei ai parte de cele mai mișto expresii ale dirijorului sau solistului pe care le pierdeam doar ca să nu deranjez. A fost mega stresant pentru că sunt genul de fotograf care nu vrea să-și facă simțită prezența. Așa că mirrorless-ul era singura soluție.
- GREUTATEA – Am cărat de-a lungul anilor în rucsac zeci de kg de echipament. Body-ul, obiectivele, încărcătoare, baterii, accesorii, etc. Și am ajuns să am niște dureri de spate groaznice. M-am săturat să car ditamai cărămizile după mine. Plus că pentru mine mărimea nu mai demonstrează profesionalismul. Asta e o frustrare puerilă. Contează rezultatul. Așa că am optat pentru un Sony A7III și un 70-200mm f4. Nu mi-am luat f2.8-ul din două motive. Primul a fost legat de bani, f2.8-ul fiind peste 12.000 de lei, pe când f4 e vreo 6000 de lei. Iar al doilea motiv e legat de greutate și mărime care sunt ca prețul, la jumate. La cât ISO ai pe A7III, e alegerea perfectă. Doar în vreo 20% din cazuri am simțit nevoia unui f2.8.
- FOCUSUL – Degeaba ai 50 de mii de puncte de focus dacă pe toate le înghesui pe mijlocul senzorului. Sunt genul care încadrez fiecare cadru de la bun început. Nu-mi place să-mi pierd timpul cu crop-ul în post procesare. Câteodată nu am timp pentru așa ceva. Doar că la DSLR, colțurile sunt lipsite de puncte de focus. Și mă săturasem să tot mut camera, să focusez pe subiect și apoi să refac cadrul. Pe mirrorless îți poți muta punctul de focus oriunde vrei tu pe toată suprafața senzorului. Pe lângă faptul că Sony a venit cu noul eye-focus mode care este la ani lumină de ceea ce-mi putea oferi D750-ul lui Nikon. E film SF! 🙂
- SLOT PENTRU SD CARD – Chiar două la număr. Anul trecut am decis să-mi schimb laptop-ul. Am vrut să trec pe Macbook Pro, dar nu pot considera nimic Pro cât timp îmi faci viața mai grea. Decizia Apple de a scoate SD reader-ul, mufele USB și orice altceva mi-a schimbat părerea. Mi se pare extrem de penibil să stau cu un dongle atârnat de laptop doar ca să-mi copiez pozele de pe card în laptop. Motivul care i-a convins pe utilizatorii Apple e că vezi doamne, SD-ul e pe moarte. Un rahat, SD-ul va rămâne în continuare un format utilizat mulți ani de-acum înainte, așa cum vă puteți convinge și în acest articol. Evident că motivul e să te pună pe tine să mai dai niște bani pe accesorii. Așa că am ales un Asus notebook cu SD reader, USB 3.0, type C și micro HDMI. Exact ce-aveam eu nevoie!
- ISO LA KILOGRAM – Am suferit toată viața de lipsa de ISO. Pe Nikon mai sus de 6400 (chiar și în cazul lui D750) nu era afacere. Și erau situații când aveam nevoie de mai mult. Ei bine, pe Sony pot să trag și la 10.000 dacă am nevoie. Mi se pare că Sony combate zgomotul de imagine prin saturație. Imaginile devin foarte calde spre roșu chiar, cu cât mărești ISO, dar chestia asta o poți rezolva rapid dintr-un balans de alb în Lightroom. Așa că m-am liniștit și la capitolul ăsta.
- EXPUNERE CORECTĂ – Știu că majoritatea fotografilor spun că nu-ți iei un DSLR ca să faci poze cu el pe Auto, ci pe Manual. Dar să știți că asta e o mare tâmpenie! Adică e bine să știi să folosești un DSLR pe manual, dar o cameră profi dpmdv ar trebui să știe să expună corect în modul Auto. Că de-aia dau zeci de mii de lei pe o cameră de genul ăsta, să știe să facă poze în timp ce eu mă concentrez pe a captura cele mai importante momente. Nu trag în auto, dar trag pe prioritate diafragmă și când lucrurile se mișcă rapid, pe prioritate viteză de declanșare. Ei bine, Nikon-ul n-a știut aproape niciodată să-mi expună corect o poză în nici unul din ambele cazuri. Ba supraexpuse, ba subexpuse. Trebuia să stau apoi în Lightroom să corectez expunerea la foarte multe poze. Ei bine, cu Sony lucrez de multe ori în modul A și în 80% din cazuri îmi expune corect (cu tot cu ISO pe auto). Restul de 20% corectez prin rotița de corecție expunere bine plasată în partea de sus a aparatului. E wow! 🙂
Bun, dar ia stai așa că și Nikon a lansat un mirrorless! Ăla ce-are?
N-are nimic, ba chiar e foarte bun. Am primit în teste un Nikon Z6 anul trecut în iarnă și m-am îndrăgostit de el. L-am testat la rezervația de Zimbri și au ieșit niște poze geniale. Tre să recunosc că sunt în continuare fan Nikon când vine vorba de calitatea pozelor. Are un feeling mai catifelat față de Sony care mi se pare sharp și hdr-istic. Pe lângă faptul că Z6 venea cu un inel adaptor pentru a-mi folosi obiectivele de pe DSLR. Asta însemna o reducere de costuri imensă. Practic, mi-aș fi luat doar body-ul și eram aranjat. Și mă jur, m-am dus într-o zi la F64 cu gândul să mi-l iau, dar ce să vezi, trebuia să fie ceva de kkt la el. Nu știu cum s-au gândit ei să ia decizia asta mirobolantă, dar au zis ”ia să ne riscăm noi și mai mult și să renunțăm la SD carduri și să băgăm XQD, cardul viitorului”. Cardul viitorului o creastă, acum noua modă e CFexpress, care nici ăsta nu se știe dacă va fi viitorul cardurilor.
Asta însemna că degeaba aveam SD reader-ul la laptop, tot trebuia să-mi iau un dongle sau un card reader special pentru asta. Apoi, cardurile astea le găsești foarte greu (pe site-ul yellow store nu aveau nici unul la vânzare), sau cu precomandă și mai sunt și-al naibii de scumpe. Vreo 900 de lei un card de 64GB! Păi dacă-mi pierd cardul înainte de un eveniment, ce fac? Sau dacă se strică, whatever, se poate întâmpla orice! La SD mă duc în prima benzinărie și-mi iau n carduri. La XQD tre să dau comandă. Și fix kkt-ul ăsta m-a făcut să-mi bag picioarele în Nikon și să trec pe Sony.
Sony pare că are un user experience department. Știu ce vor fotografii, știu cum să simplifice lucrurile și știu să aducă îmbunătățiri, spre deosebire de mamuții Nikon sau Canon care s-au lălăit atâția ani până au venit și ei fiecare cu varianta lui de mirrorless care nu aduc nimic în plus față de Sony. Pe lângă asta au început să scoată niște borcane de obiective deși nu le-a cerut nimeni asta. Nu degeaba Sony a ajuns să depășească Nikon anul trecut, conform acestui articol, iar Nikon a anunțat că deja trebuie să-și motiveze existența pe piață, că nu prea a ieșit cum și-au dorit. Well… nimeni nu învață din greșeala celor de la Nokia care se credeau stăpâni pe piața de telefoane.
Iar ultimul lucru care m-a convins să trec pe Sony a fost părerea celorlalți fotografi. Mihnea Ratte, Cătălin Georgescu sau Radu Tudoroiu sunt doar câțiva dintre cei care au făcut tranziția, iar asta spune multe. Și este prima oară când fac o investiție atât de mare și sunt extrem de mulțumit. N-am fost niciodată mai relaxat trăgând poze cu noua cameră.
P.S. Dacă ești la început de drum, îți recomand sincer să-ți iei un DSLR full frame. Se ieftenesc, pentru că toată lumea vrea mirrorless-uri acum. D750-ul e o cameră foarte bună, don’t get me wrong, iar acum e vreo 5000 de lei body-ul nou nouț. E un preț extraordinar pentru un full frame. Așa că dacă nu ai un buget foarte mare, DSLR-urile full frame sunt un început minunat!
:). Puteam sa jur ca o sa o comiți si tu pana la urma 🙂
Cât să rezist și eu? :)))
Eu personal încă sunt fan nikon pe partea de dslr-uri… Bine, nu-s profesionist – așa că nu putem compara :). Încă sper la o fotografie a la National Geographic :))
Și eu sunt, în continuare. De-aia mă frustrează grav că a trebuit să aleg alt producător pentru că Nikon a rămas în urmă cu cerințele de pe piață. Mult spor în continuare și chiar dacă nu e de National Geographic, contează să fii tu mulțumit de imaginile tale! 🙂
Stiu, si eu sunt fan Nikon 🙂 sa trec pe altceva mi se pare downgrade xD