Trăiesc într-o ţară de îmbulaţi. Fiecare e în bula lui. Deşi suntem cu milioanele în acest oraş înghesuit se pare că nici unul dintre noi nu realizăm că trăim într-o comunitate atât de numeroasă. Fiecare merge în felul lui şi niciodată într-o direcţie dreaptă. Ocupăm întreaga lăţime a unui trotuar fără să ne pese că în spatele nostru sunt oameni care se grăbesc (da, exista fraieri care muncesc şi vor să ajungă la timp). Oprim maşina acolo unde avem treabă fără să ne gândim vreo clipă să semnalizăm sau să ne uităm în oglindă să ne asigurăm că nu incomodăm cele 10 maşini care tocmai au rămas blocate din cauza noastră. Tot n-am înţeles care-i treaba cu statul pe partea dreaptă pe scara rulantă. Dacă te grăbeşti, ia-o pe scări.
Am renunţat la viaţa de artist din lenea ce apare în momentele de creaţie şi am ales să lucrez într-o multinaţională. Şi m-am ales deja cu ceva, am devenit unul dintre cei mai mari misogini din lume. Foarte multe femei lucrează în aceste întreprinderi modernizate, aceste abatoare de facturi şi plăţi efectuate orbeşte. Evident, foarte multe dintre ele sunt infernal de proaste. Mai ales cele care se consideră superioare dar care şi în ziua de azi cheamă liftul apăsând în jos deşi ele urcă şi le vezi foarte mirate când se trezesc la subsol.
Într-un cuvânt am devenit un adevărat hater. Am renunţat la ideea de a educa oamenii, de a le cere voie să-mi facă loc, de a le ţine morală, de a le mai zâmbi. Am realizat că sunt comunităţi care nu pot fi conduse decât prin dictatură, ţinute în frâu cu lanţul de gât. Şi am adoptat o măsură care o urăsc în realitate. Cum educi un animal pentru circ? Cu multă bătaie, privare de libertate şi tratamente de şoc. N-am ajuns să răpesc încă pe nimeni deoarece nu-mi doresc decât să trec cât mai repede pe lângă aceşti compatrioţi. Dar în schimb îmi văd şi eu de propriul meu drum fără să-mi pese de ceilalţi. Şi asta ce înseamnă? Păi înseamnă că de când ies din casă şi până mă aşez la birou nu mă opresc. Mergi în zig zag pe trotuar, te împing cu putere pe calea cea dreaptă. Mergi alături de cineva pe trotuar deşi nu e loc şi pentru mine? Eu nu mă opresc să mă strecor. Am făcut-o destul. Fii pregătit să faci cunoştinţă cu umărul meu stâng. Nu mă laşi să cobor din metrou, nu-i nimic, nici eu nu te las să urci. Te calc în picioare fără să-mi cer scuze.
Pentru că doar prin durere poate că adevăratele animale ce trăiesc în oraşul ăsta or să-şi schimbe comportamentul. Nu mă aştept să mă înţeleagă. Oricum mă înjură, oricum îi blestem. Dar cu timpul când vor vedea declanşatorul de durere, se vor feri!
Aşa că, hateri din toate colţurile, porniţi la atac! Călcaţi nesimţiţii în picioare încât să realizeze că nu sunt singuri pe lume. Şi pentru asta ai nevoie de o coloană sonoră, zic eu.
Aşadar, săptămâna asta vă propun The Crystal Method – Divided By Night. Un album electro/dance matur şi de calitate. Nu băşinile house româneşti pline de fetiţe care fac căcuţ şi dansează în aceeaşi poziţie. Albumul este elaborat şi se vede că cei de la Method au evoluat mult. Vă pune sângele în mişcare, mai ales pe frigul ăsta, iar colaborările lor vocale sunt minunate. Voci feminine calde, fără software-uri de pitch modulation sau efecte inutile. Voci masculine cu timbru aparte, ce demonstrează în continuare că există band-uri care oferă muzică de club de calitate.
The Crystal Method au concertat în Bucureşti în cadrul Tuborg Green Fest de anul trecut (cică avea ceva legătură cu environmentul, dar evenimentul s-a ţinut într-un loc plin de praf din cauza ierbii călcate în picioare).
Ascultaţi în continuare Come Back Clean