Asta e imaginea care mă definește în momentul ăsta. Nu mă interesează nici o regulă fotografică, nu mă interesează compoziția, poziția modelului, alte critici constructive sau deconstructive. Nu la fotografia asta. Asta e a mea, e mood-ul meu, mojo-ul meu. Așa văd eu lucrurile acum. Nici n-am cum s-o explic, trebuie doar s-o simți. Fiecare trebuie să aibă cel puțin o fotografie personală pe care să nu fie nevoit s-o explice vreodată. Nu contează că e plăcută, urâtă sau ignorată total. De câte ori mă uit la ea (și nu mă refer doar la Andreea, această muză sublim definită de rochia albastră fluidă) mă cuprinde o liniște totală și nu mă mai gândesc la nimic. Se aude numai liniștea.

 O mică poveste din instagrame din primele două zile se va desfășura în continuare fără prea multe explicații. Nu e doar Grecia, nu e doar Thassos ci definiția eu-ului în momentul ăsta.

Adevărul e că trebuie să vii pe o insulă ca să înțelegi exact cât de mult și de inutil ne stresăm în viețile noastre duse către mediocritate de societatea de consum în care trăim. Dar aseară am dat-o bine de tot după ce-am surprins-o pe Anca pe ferryboat în acel loc în care toate converg către liniștea absolută. Ideea e ca you have to let everything go in order to have everything! Și cu asta am terminat pe azi că nu mai am baterie.