Chiar dacă au plecat din zona hi5 din dorința de afirmare, selfie-urile au ajuns un mod de exprimare întâlnit pretutindeni. Adică de ce te-ai abține până la urmă? Poate fi chiar fun, mai ales dacă știi când și cu cine s-o faci. Și asta a demonstrat-o Ellen cel mai bine la Oscars. Faimosul selfie care a făcut să cadă Twitter-ul în noaptea Oscarurilor avea cam 1 milion de retweets la vreo oră după postare iar acum a depășit 3 milioane de retweet-uri. Mamă, ce bine a jucat Samsung cartea asta! 🙂
Instagram-ul e și el plin de #selfie-uri. La un moment dat am crezut că se va transforma într-un nou hi5. Dar lucrurile au ”degenerat” și mai mult. Oricine își face un selfie la un moment dat. Chit că sunt fete în căutarea celebrității, sau fete care și-au găsit deja celebritatea iar acum promovează produse cu ajutorul selfie-urilor, animale care-și fac selfie-uri, vedete, oameni dubioși, la o simplă cafea, din unghiuri ciudate sau din plictiseală, e un mod de exprimare foto care va avea cu siguranță un viitor destul de lung. Nu degeaba a fost declarat cuvântul anului 2013.