Ai auzit vreodată vreun leu care să devină vegetarian doar pentru că nu vrea să mai omoare animale pentru hrană? Mda, nici eu. Dar oare oamenii sunt altfel? Încep să cred din ce în ce mai mult că nu. Că orice urmă de bunătate sau bunăvoință e un defect de fabricație, la fel cum considerăm răutatea o boală.
Mă aflam ieri în metrou în momentul când cineva s-a aruncat în fața unui tren pe la Universitate. Am pierdut o jumătate de oră din viață din cauza unui nesimțit care s-a aruncat în fața metroului și ne-a dat planurile peste cap tuturor. Cel puțin așa gândeam cam toți. La fiecare anunț al conductorului se auzeau oftaturi și exclamații injurioase, asta ca să nu citez: ”Hai, frate, dă-o-n p… mea de treabă! Iar întârzii?”
Nu interesează pe nimeni de ce s-a sinucis, ce probleme avea, de ce a ales modul ăsta. Sinucigașul nu s-a ales decât cu ura a sute de călători și din momentul morții lui, blestemele au început să curgă gârlă. Poate chiar el a vrut să se răzbune pe nepăsarea celor din jur și chiar dacă le-a ”ucis” o jumătate de oră din viața lor, a meritat propria lui viață.
Cert e că lumea asta nu funcționează pe bază de bunătate, empatie, îngăduință sau dimpotrivă, răutate, dușmănie, etc. În regnul animal regulile sunt foarte simple. Supraviețuiește cel mai puternic. Cei slabi vor muri sau vor fi mâncați. Nu contează dacă animalele simt o remușcare atunci când mai pierd un membru al familiei. Zebra paște până când vine un leu și o mănâncă. Nothing personal. Asta e viața.
Și atunci mă întreb, dacă așa funcționează lumea, de unde totuși aceste remușcări pe care le simțim din când în când față de semenii noștri, membrii familiei sau chiar față de animale, atunci când acestea dispar sau se află în pericol? Nu cumva e un defect de fabricație? Sau e o glumă proastă? Nu prea văd rostul bineului într-o lume în care noțiunea de bine sau rău nu există. Ci doar un ciclu al vieții foarte bine determinat și total lipsit de sentimente. Și funcționează! Până intervine omul care reacționează pe baza sentimentelor.
Problema e alta, și anume că românii sunt niște egoişti. Când am luat wizzul în iarnă şi un om era pe punct să moară asfixiat, care a fost comentariul cel mai pertitent? "Să vezi cum din cauza lu' ăsta o să aterizăm la dracu-n praznic." Deci așa un egoism extrem nu am văzut niciunde! În Spania e de neconceput să gândeşti, şi mai ales să SPUI aşa ceva! Lumea e mai empatică, şi în general, mai umană…
Noi românii am fost și suntem în continuare dezbinați. Și da, ne cam doare în cot de ceilalți. Foarte rar reacționăm la necazul altuia. Tocmai de aceea progresul nostru este atât de lent.
Ai dreptate, insa nu este peste tot asa.Elementele astea sunt mai accentuate la noi din cauza vietii dificile pe care o ducem.
Gandesc si eu ca bunatatea este un defect, pentru ca majoritatea este cea care decide, intotdeauna…iar majoritatea oamenilor si-au pierdut bunatatea!
Da, nu peste tot e așa dar mă gândesc un pic la modul general. De ce doar răutatea e pedepsită? Adică și atunci când faci bine schimbi cursul firesc al vieții 🙂 Nu că sunt împotriva binelui, Doamne ferește, dar când te implici atunci schimbi ceva. Oamenii trăiesc mai mult, se înmulțesc mai repede, etc. Care este reversul? Competiția crește, resursele se împuținează iar diferența între clasele sociale se mărește și mai mult. Deci nici așa nu e bine :)))) Mulțam de vizită și de comentariu, oricum!