Ce-are lumea cu vegetarienii?

Processed with VSCOcam with f2 preset

Mă amuză teribil indignarea unora când aud de vegetarieni. Mai că i-ar lua la bătaie! Păi cum dreaq să nu bagi tu o ceafă dă porc, o friptură de vită, un mic, ceva? Ce-i aia să nu mănânci carne? E clar că e ceva în neregulă cu ei și trebuie aduși pe calea cea bună. Dacă nu, vor încerca să facă mișto de ei, să-i facă nebuni sau mai știu eu ce, de parcă vegetarienii fac parte din cea mai periculoasă sectă de pe fața pământului care amenință stabilitatea și armonia oamenilor care sacrifică tone de animale doar pentru o ciorbiță de vită.

De obicei mă feresc să le spun oamenilor că am renunțat la carne. De multe ori tre să dau explicații și n-am chef. Asta pentru că mă întreabă dacă fac asta din rațiuni de sănătate, iar eu le spun că n-are nici o legătură cu asta. Ci cu faptul că-mi plac animalele. Vii! Eh, și-aici se schimbă situația. Ori apar teoriile pe care le-am învățat în școala primară cum că TREBUIE să fim omnivori și altfel nu ai cum să supraviețuiești, ori că ai nevoie de proteine, sau că suntem în topul lanțului trofic și că animalele nu suferă și nu simt nimic și că tre să le mâncăm. E ok, nu trebuie să vă simțiți vinovați că mâncați animale ucise.

Înțeleg în același timp că sunt foarte mulți nebuni care adoptă așa zis stilul sănătos, cretini și cretine care inventează povești cum că raw veganul e the way și că nu trebuie să te atingi de nici un produs din carne sau să renunți la medicamente și să nu care cumva să-ți vaccinezi copilul și dacă poți să feți în natură la râu. Ăștia sunt niște oameni care au pierdut contactul cu realitatea și într-adevăr sunt nocivi dacă ajung să fie influenceri. E normal să te iei de iei și asta aș face și eu.

Dar în ceea ce mă privește e o opțiune pur personală. N-am încercat niciodată să conving pe cineva să devină vegetarian (sau lacto-vegetarian). E alegerea fiecăruia cum își trăiește viața. Doar că mi-ar plăcea dacă și carnivorii ar înceta să mă mai convingă să mănânc carne, ca și cum alegerea mea le-ar afecta lor viața. Jur că nu înțeleg care e problema voastră. Am ales asta pentru că mie chiar îmi plac foarte mult animalele. Mai mult decât oamenii. Pentru că animalele (așa cum le consideră mulți, fără minte, fără sentimente, fără simțire) se mulțumesc foarte ușor, nu-și complică existența și-mi oferă mie o liniște sufletească mult mai mare decât poate s-o facă orice om. Oamenii în schimb sunt constant nemulțumiți și chestia asta mă obosește grav. Uite, au dispărut cânii din București. Nu de tot, dar au dispărut. Nici nu vreau să-mi imaginez în ce fel, mă mir (sau nu) cum de nici un jurnalist nu a investigat chestia asta până acum, căci nu cred că sunt toți prin vreun centru SPA pe la marginea Bucureștiului. E lumea satisfăcută? Neah, deloc. Acum au probleme cu refugiații sau cu orice altceva. Și încă mai rulează un filmuleț pe Facebook cu un câine de rasă care-și bagă colții într-un copil pe stradă și evident că toată lumea dă vina pe câine. Top of the food chain, zici? Părerea mea e că unii sunt mai cretini decât câinii care acționează conform instinctului sau al dresajului.

Și dacă vreți să știți, am luat decizia asta după ce-am văzut clipurile de pe pagina Peta. Oricât ați face voi mișto, în ignoranța voastră habar n-aveți de câtă cruzime sunt unii în stare. Expresia ”jupuit de viu” credeam că e doar o expresie. Ei bine, nu! Ea e inspirată din realitate și chestia asta se întâmplă constant. Și multe alte lucruri pe care sincer nu vi-aș dori să le vedeți, decât dacă vă interesează câtuși de puțin de lumea în care trăiți. Dar, again, nu condamn consumul de carne. Iar la noi nu cred că se întâmplă atât de des lucrurile care se întâmplă prin alte locuri de pe lumea asta. Am vizitat câteva ferme de animale din țară și lucrurile se mișcă într-un ritm ”normal”. Dar cu toate astea nu vreau eu să fiu părtaș la acest măcel excesiv. Pentru că tone de mâncare se aruncă zilnic pe lumea asta într-un mod inimaginabil și inutil. Și cu toate astea cerera de carne e foarte mare. Motiv pentru care dacă cineva îmi greșește comanda și-mi pune carne în farfurie, voi mânca și carnea. Tocmai ăla e scopul meu, să reduc consumul de carne și în special să nu fac risipă. Să arunci carnea unui animal sacrificat mi se pare o chestie lipsită de respect și umanitate. Ceea ce vă recomand să vedeți în schimbul filmulețelor Peta este emisiunea lui John Oliver legată de food waste care este de-a dreptul mind blowing! Poate data viitoare când intrați la Mega, vă gândiți de două ori înainte să puneți toate produsele pe banda de marcat.

Îmi amintesc că am fost în Făgărași într-o tabără foto și am spus dinainte că vreau meniu lacto-vegetarian. Satisfacția maximă a fost atunci când majoritatea carnivorilor voiau să mănânce ce aveam eu în farfurie, doar pentru că arăta mai bine și părea mai gustos. Ăsta e unul din beneficiile renunțării la carne. Încerci tot timpul ceva nou și de multe ori e chiar mai bun. Am fost fan McDonalds înrăit, băgam șnițele la kilogram, dar abia acum mi-am dat seama cât de multe alte opțiuni ai. Inclusiv burgerul vegetal! Pentru că la un moment dat te plictisești să mănânci același fel de mâncare. În rest n-am murit, n-am leșinat, ba câteodată mă simt mult mai fresh și mai puțin eșuat așa cum mă simțeam după hălci de carne și cârnați îmbibați în grăsime prăjită.

Și vorba unui prieten care nu consumă carne, ”îmi place să mănânc doar carne vie!”. If you know what I mean! 🙂

28 Comments Ce-are lumea cu vegetarienii?

  1. Georgiana 23/09/2015 at 9:23 pm

    Eu nu sunt încă vegetariană, dar mănânc produse din carne doar foarte rar. Nici nu știu dacă voi putea renunța vreodată complet și definitiv. Dar da, mă lovesc adesea de ironii și glume mai mult sau mai puțin inspirate. Am ajuns la stadiul în care nu mai am chef și nici energie să mai explic. Și nici nu am de ce. Fiecare cu ale sale. Unul cu ceafa de porc și micii, altul cu ,,mâncarea aia”. 😀

    Reply
    1. Alex Damian 23/09/2015 at 10:03 pm

      Mai știi în Suceava explozia de carne, nu? :))))

      Reply
      1. Georgiana 24/09/2015 at 1:16 pm

        Plus jumările și cârnații de la micul dejun? Cum aș putea uita? :))

        Măcar era simpatic domnul de acolo 😀

        Reply
  2. Dan 23/09/2015 at 9:30 pm

    Din acelasi motiv ca si tine nu mai mananc carne, inteleg perfect ce spui despre reactia celor din jur. Poti sa bagi placa cu hormonii din carne. La mine cel mai greu a fost sa le spun alor mei ca nu mai mananc carne la primul Craciun fara sarmale. Cred ca mai usor le-ar fi fost sa accepte daca le-as fi spus ca sunt gay; nu ca as fi.

    Reply
    1. Alex Damian 23/09/2015 at 10:02 pm

      :)))))) Tare asta, nu m-am gândit la varianta asta de răspuns. Sau dacă le zic că sunt un gay lacto-vegetarian sirian, cred că se blochează toată lumea definitv! :)))

      Reply
    2. Petru 04/11/2015 at 4:49 pm

      e tare strategia asta, le spui la parinti ca esti Gay, sau vrei sa te alaturi ISIS,… si dupa ce se sperie….o sa spui ca ai glumit si ca esti doar vegetarian 😀 si o sa se bucure pt tine!

      Reply
  3. Ieucumine 23/09/2015 at 10:38 pm

    Si pe mine ma vad toti ciudata pentru ca am incetat sa mananc carne. Sunt vegetariana de aproape 2 ani, dar anul asta am incercat de 4 ori sa mananc si de fiecare data aveam o senzatie ciudata. Si mie imi plac animalele, dar nu acesta a fost motivul pentru care am renuntat. Eu mancam oricum destul de rar, doar piept de pui, iar cand mancam ma umpleam de pete si cosuri. Eu le explic oamenilor frumos, subliniind ca le spun de ce nu mai mananc eu carne, nu de ce nu ar trebui sa o faca ei.

    Reply
  4. Alle 23/09/2015 at 11:03 pm

    Sincer, pe mine ma enerveaza cand aud chestii gen ” óuale nu sunt sanatoase “, “de la lapte faci cancer” si alte aberatii, pseudo-stiintifice, cu care youtuberii vegani fara absolut nicio competenta medicala, dar cu cateva documentare esuate, conving mii de oameni sa devina vegani. Si ma enerveaza si cand vegetarienii renunta sa manance carne fara sa aiba un plan/fara sa fie organizati si sa STIE cum sa isi inlocuiasca sursa de proteine. Sentimentele astea nobile cu hai sa salvam animalele pier in fata mea cand vine vorba de un om ce isi sacrifica el insusi sanatatea. Asta pentru mine e strigator la cer. Da, dom’le, nu mananci carne ca te-au sensibilizat cateva documentare, dar macar sa stii de unde sa iti iei aminoacizii aia esentiali si b12, nu sa mananci cartofi prajiti, legume si fructe. Asta ma enerveaza pe mine, ca studenta la medicina. Sanatatea omului e primordiala. Unele sacrificii sunt nobile. Eu personal am renuntat la carne fara sa ma uit la vreun clip video, mi se pare inutil sa vad animals dying porn, insa consider pentru sanatatea mea ca atunci la peste nu trebuie sa renunt. Stiu ca exista videouri cu pesti omorati de vii, nu vreau sa le vad, ma iau dupa ce simt si in functie de la ce reactionez cu empatie.

    Reply
    1. Alex Damian 24/09/2015 at 12:54 pm

      Din păcate sunt atât de mulți ”experți” în ziua de azi încât nu știi în cine să mai ai încredere. Mă gândesc că poate doar semințele nu fac rău, deși am stat pe budă vreo 3 zile după o pungă de semințe de dovleac. :))) Dar repet, ce-și face omul cu mâna lui e problema lui.

      Reply
    2. Andrei 24/09/2015 at 3:08 pm

      Iarta-ma, dar nu inteleg ce vrei sa spui prin „Sentimentele astea nobile cu hai sa salvam animalele pier in fata mea cand vine vorba de un om ce isi sacrifica el insusi sanatatea. Asta pentru mine e strigator la cer.“. Cu alte cuvinte, sustii ca a fi vegetarian inseamna automat a-ti sacrifica sanatatea? Pe langa asta, sintagma „animal dying porn“ e gratuita si n-o inteleg. They ARE fucking dying!!! Indiferent ca te ti se pare tie inutil
      Si daca sentimentele astea „nobile“ pier in fata ta, in fata altora nu pier. De multe ori, cum scrie si in articol, sunt o multime de imbecili printre oamenii care, ca sa te citez, iti creeaza tie griji primordiale.

      Reply
    3. Sorin 02/11/2015 at 1:45 pm

      Pe tine ca studenta la medicina ar trebui sa te preocupe mai mult sa intelegi sursa unor anumite lucruri pe care le iei de bune! Si sa eviti sa mai etichetezi “youtuberii vegani”. Personal nu sunt vegan – asta ca sa nu faci cum fac dobitocii care il pupa in fund pe Ponta si daca nu esti cumva de acord cu el sigur esti “basist” – sunt un fel de ovo lacto vegetarian daca vrei sa zici asa si la peste nu am renuntat nici eu. Dar evita sa mai pui etichete legate de planificarea unora care nu stiu sa isi ia “aminoacizii aia esentiali si b12”. Terminati o facultate de 5 ani si daca va cere cineva un punct de vedere stiintific asupra nevoii de ingurgitare a proteinelor nu sunteti in stare sa spuneti de ce si eventual ce se intampla daca nu iti iei proteine din carne. La fel de bine cum multi habar nu aveti pe unde se afla anumite glande sau ce rol au…ca nu vi s-a spus prin cartile dupa care ati invatat. Am o parere foarte buna despre medici in geneeral si un respect deosebit dar mai bine lasi parerile tale despre efectele vizionarii unor videoclipuri pe youtube si pui mana sa inveti (eventual si ce nu prea scrie prin manualele voastre). Mult succes la examene!

      Reply
  5. motolady 24/09/2015 at 12:52 am

    Mai, legat de partea cu “nebun”, am vazut un anunt la o doctorita de familie in care zicea ca cei vegetarieni si raw-vegani sunt dusi cu capul (era exprimat mai galant). Totusi, sa fii vegetarian prieste cand ai hipotiroidism. Carnea e mai greu de digerat decat legumele.

    Mie chestia asta mi se pare fita. Si mi-e aiurea sa fiu la masa cu cineva vegetarian, eu sa bag in mine carne, persoana abia sa aleaga mancare si sa mai si miaune “asta nu, asta nu”.

    Daca nu mi-ar taia niciunul pofta de mancare, zau ca n-as avea vreo problema 😀

    Reply
    1. Alex Damian 24/09/2015 at 12:49 pm

      Dar nu tre să stai cu ei la masă. Și nici ei nu cred că vor să stea cu tine la masă. Aici e doar o problemă de comunicare. :)))

      Reply
  6. Adrian Stepan 24/09/2015 at 1:47 am

    Eu nu mai mănânc leșuri de 3 ani și jumătate. Am pornit din considerente de sănătate. După o săptămână fără carne m-am simțit mai relaxat la nivel de abdomen cum nu m-am simțit niciodată. Am spus așa: mă simt bine, nu am de gând să schimb asta, nu mai mănânc leșuri niciodată. Între timp am devenit vegan și n-am rămas fără calciu/proteine. Încă mai am… lăsând gluma la o parte, cel mai bun argument pentru a deveni vegetarian sper să ți-l amintești (tu, cititorule, oricine ai fi), după ce faci vreo 40-50 de ani și în dietă bagi și pastile de colesterol, crezând că e normal să suferi de colesterol ridicat, ateroscleroză, infarct etc. Nu de alta, dar astea omoară vreo 16 milioane de oameni anual, fiind principalul killer de oameni. În rest sănătate și cât mai puțină ipocrizie: nu poți spune că iubești animalele și în același timp să le consideri produse/carne/aripioare/bacon etc.

    Reply
  7. molfaitorul 24/09/2015 at 7:49 am

    sau vorba altuia: “imi place sa molfai carintza, nu s-o inghit”. 😉

    Reply
    1. Alex Damian 24/09/2015 at 12:47 pm

      Și mai bine! 🙂

      Reply
  8. misspiss 24/09/2015 at 9:45 am

    Hehe, deosebita e si faza in care esti la o nunta sau la un eveniment oarecare si trebuie sa explici ca nu bei. Nu, nu esti vreun alcolist inscris la AA. Pur si simplu, consumi foarte rar si foarte putin alcool. Toti au niste fetze de parca, vorba voastra, esti vegetarian sau gay sau, nasoool, musulman! Si se gaseste chiar cate-un chelner: “cum, nici macar un coniac? haide, dom’le, sa-ti starneasca apetitu’! “.

    Reply
    1. Alex Damian 24/09/2015 at 12:47 pm

      Fix ăsta e următorul articol. Dacă nu bei, ai o problemă! :)))

      Reply
  9. Carmen 24/09/2015 at 11:11 am

    Alex, inteleg perfect povestea cu carnivorii care se uita in farfuria ta. Eram la un botez la Cocosu’ Rosu. Locul e celebru pentru gratare, fripturi, carnati si toate cele. Toata lumea ma intreba semi-ingrijorata “bai, ma intreb ce-ai sa mananci tu din meniu”. Partea misto a fost ca oamenii mi-au pregatit meniu vegetarian si toti de la masa salivau dupa ce aveam eu in farfurie – toaaate bunatatile pamantului: salata de vinete, branza proaspata, ciuperci umplute cu cascaval, sparanghel cu usturoi, bruschete cu pasta de masline. Ei aveau mix grill (sau mizgril, cred ca asa apare in meniu acolo) cu garnitura de mititei si furau salata de vinete de la mine 🙂

    Reply
    1. Alex Damian 24/09/2015 at 12:46 pm

      M-ai făcut să râd. Da, și pe mine mă amuză când văd platourile alea pline numai cu carne și oamenii care caută cu lacrimi în ochi o roșie, ceva! :))))

      Reply
  10. Alina 24/09/2015 at 11:48 am

    Înțeleg în același timp că sunt foarte mulți nebuni care adoptă așa zis stilul sănătos, cretini și cretine care inventează povești cum că raw veganul e the way și că nu trebuie să te atingi de nici un produs din carne sau să renunți la medicamente și să nu care cumva să-ți vaccinezi copilul și dacă poți să feți în natură la râu. Ăștia sunt niște oameni care au pierdut contactul cu realitatea și într-adevăr sunt nocivi dacă ajung să fie influenceri. E normal să te iei de iei și asta aș face și eu.”

    De ce să judeci pe cineva într-un articol în care te indignezi că lumea judecă? Devine cam absurd toată povestea cu articolul, odată ce am ajuns la acest paragraf. Dacă înveți lumea să fie tolerantă, începe de la tine și nu mai numi pe nimeni “cretini și cretine” când este vorba de alegeri. Or, cu ce ești tu mai bun ca ei când te exprimi așa?

    Reply
    1. Alex Damian 24/09/2015 at 12:44 pm

      Există niște limite atunci când vrei să te impui și să le impui și altora modul tău de viață. O să te rog să recitești articolul și poate ai să înțelegi că eu nu vreau să conving pe nimeni să devină vegetarian sau orice altceva. Alții în schimb încearcă să convingă o lume întreagă că vaccinarea nu e o soluție ok. Poate reușești să faci diferența! Succes!

      Reply
  11. alexis 24/09/2015 at 12:01 pm

    Nu e putina ipocrizie in faptul ca te plangi de dispretul celor ce nu iti inteleg optiunea in materie de alegeri alimentare dar, in acelasi timp, nu ai nici o problema in a-ti exprima propriul dispret la adresa celor care aleg sa manance carne sau a raw-veganilor?
    Iar daca vrei sa stii ce ma enerveaza pe mine la un vegetarian:
    1. Atitudinea superioara si suficienta pe care o adopta….de iluminat care se uita cu mila ( tradus:dispret) la cei neconvertiti
    2. Ideea (profund grsita din punctul meu de vedere) ca viata unui animal e mai importanta decat cea a unui om.
    In rest, sunt de acord. Pledez si eu, in mod constant pentru mai multa responsabilitate in felul in care gestionam resursele si felul in care ne comportam cu necuvantatoarele.

    Reply
    1. Alex Damian 24/09/2015 at 12:42 pm

      Nu știu unde vezi tu că mă plâng în afară de faptul că toți vor să mă convingă să mănânc carne. Mă doare fix în cur de ce fac carnivorii și nici nu mă plasez mai sus sau mai jos de ei. Fiecare e liber să facă ce vrea, cum am scris de câteva ori și în articol. Dacă tu crezi că ești deasupra unui animal, e fix problema ta și modul tău de a gândi. Nici că vreau să-ți schimb părerea.

      Reply
  12. Traian B. 24/09/2015 at 12:02 pm

    Dude, mi-a placut articolul. Am devenit si eu de curand vegetarian …. dar, avand in vedere traficul paginii tale, mi-am zis ca poate vei reusi sa transmiti mesajul urmator la MULT mai multa lume decat as reusi eu.
    Mesajul este documentarul urmator – http://www.imdb.com/title/tt3302820/?ref_=nv_sr_1 (link) si se numeste Cowspiracy: The Sustainability Secret. Contine mesaje precum adevarul (si cel mai mare vinovat, in procente) despre incalzirea globala + adevarul despre foametea din lume. Documentarul este bine facut si trage la raspundere inclusiv “An inconvenient truth” a lui Al Gore. Am fost timp de un an si opt luni medic veterinar in cadrul Smithfield Ferme in vestul tarii si din nefericire, situatia sta cam asa cum este prezentata in documentar.
    P.S. – Unul din mesajele acestuia a fost: ” Daca esti activist si consumi carne, esti un IPOCRIT!”. Sper din tot sufletul sa vizionezi documentarul si sa-l imparti cu cat mai multa lume…

    Reply
    1. Alex Damian 24/09/2015 at 12:39 pm

      Ok, mulțumesc! O să mă uit la el!

      Reply
  13. EstNordEst 01/10/2015 at 5:43 pm

    Creierul uman este 90% tesut adipos. Omul, asa cum s-adaptat el in milioane de ani, este OMNIVOR. Pe termen lung, o alimentatie care nu contine proteina animala va lasa urme grave asupra organismului (si in principal asupa creierului). Aaa ca lasati prostiile…

    Norocul nostru (al vegetarienilor, de fapt) este ca durata de viata nu este suficient de mare incat sa ne transformam in capre, vaci, cai… Dar la anumite persoane, urmele se pot vedea mult mai devreme…

    Putem diacuta mult pe subiectul asta… Dar eu va zic: lasati prostiile si bagati si carne… Pana nu va treziti pascand pe ogoare, ca vitele, cu talanga de gat :))

    Reply
    1. Alex Damian 02/10/2015 at 10:15 pm

      Mă bucur teribil că te interesează atât de mult soarta vegetarienilor, căci pe mine nu mă interesează câtuși de puțin soarta ta evolutivă! 🙂

      Reply

Leave a Reply to Carmen Cancel reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.