Dacă o ține așa cu vremea, atunci mâine mă duc la joacă. La interior, evident. Că nu sunt chiar atât de deprimat încât să mă joc în bălți prin ploaie. Așadar, mâine se lasă numai cu joacă pe calculator sau pe console!
Bloggers Lan Party a ajuns la a zecea ediție, frățică! Toma e nebun! S-a ținut scai de proiectul ăsta și mă bucur că îl continuă. Și sincer, prefer să vin aici decât să mă duc la nu știu ce conferință boring pentru bloggeri, pentru că aici dau tot peste bloggerii ăia, dar în loc s-o ardem cu harfe și premii acordate pe bază de prietenie, aici ne jucăm toată ziua și lumea câștigă pe bune, în funcție de cât de bun e la jocul ăla.
Pe lângă asta, fiecare mai cheamă câte-un cititor cu el, ca să fie gașca mai mare. Și așa, totul se transformă într-un hub de socializare și gaming pe durata unei zile (și chiar nopți). Așa cunoști oameni noi, te distrezi, te joci, poate pleci și cu un premiu acasă și seara la party în Shooteria.
Premiul cel mare e un calculator de gaming în valoare de peste 10.000 de lei, oferit de Asus România și Republic of Gamers. Și pentru asta, oamenii se vor bate în Unreal Tournament, Street Fighter 5 și multe alte jocuri. Or să mai vină și niște invitați surpriză și se anunță iar o zi tare faină. Mai mult ca sigur că o să vloguiesc de-acolo.
Dacă vrei să vii cu mine, trebuie doar să-mi spui ce joc te-a ținut ca sclavul ultima oară în fața televizorului sau calculatorului. Primul venit, primul servit!
Alien Versus Predator Requiem. Uitasem cum e sa amortesti pe scaun si sa iti crape buzele de sete dar sa stai acolo pana termini nivelul :)))
Mamă cum a fost Alien Versus Predator! Da, îmi amintesc. Păi, boss, dacă vrei să vii, dă-mi un mesaj pe Facebook și mâine trecem la nivelul următor! 🙂
https://www.facebook.com/alexandru.damian.73
Desi e prea tarziu, jocul care ma tine in fata tv-ului e GTA V 😛
Jocul ce ma tine mereu in fata pc-ului e GTA V :)))